3.2 C
București
joi, 19 decembrie 2024
AcasăSocialJustițieDosarul Hexi Pharma a fost închis. Faptele s-au prescris

Dosarul Hexi Pharma a fost închis. Faptele s-au prescris

Curtea de Apel București a luat decizia de a dispune încetarea procesului privind cazul directorilor Hexi Pharma, deoarece faptele s-au prescris, iar firma va plăti despăgubiri.

Procesul început împotriva celor doi directori ai companiei Hexi Pharma, Flori Dinu și Mihai Leva a încetat. Cei doi fuseseră condamnați în primă instanță la câte 3 ani de închisoare.

Pedepsele au fost anulate astăzi, 3 martie 2023, pe motiv că faptele s-au prescris.

Directorii în cauză nu vor mai putea ocupa funcția de manager într-o societate comercială și nici nu vor mai putea exercita vreo activitate într-o societate având ca obiect producerea şi comercializarea de biocide, pe o perioadă de 5 ani.

De altfel, reamintim că, Dan Condrea, patronul Hexi Pharma, s-a sinucis în mai 2016, asta după ce a aflat că se pregătește o anchetă penală în privința dezinfectanților diluați care erau livrați de firma sa către sute de spitale din România.

Pronunţarea sentinţei definitive în dosarul Hexi Pharma ar fi trebuit dată de Curtea de Apel Bucureşti în urmă cu doi ani, însă judecătorii au repus cauza pe rol în noiembrie 2020. Procesul a fost apoi tergiversat în aşteptarea unei expertize, care nu a adus nimic nou în dosar, potrivit Agerpres.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Alexandru Stancu
Alexandru Stancu
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

Dan Șucu și-ar dori o colaborare între Genoa și Rapid București

Dan Şucu, noul acţionar majoritar al clubului italian de fotbal Genoa CFC, a declarat, miercuri, că doreşte o colaborare de succes între gruparea din...

Bulgaria introduce controale la granița cu România înainte de aderarea completă la Schengen

Cu doar câteva zile înainte de aderarea completă a României și Bulgariei la Spațiul Schengen, autoritățile de la Sofia au hotărât instituirea controalelor la...

Dan Șucu și-ar dori o colaborare între Genoa și Rapid București

Dan Şucu, noul acţionar majoritar al clubului italian de fotbal Genoa CFC, a declarat, miercuri, că doreşte o colaborare de succes între gruparea din...
Ultima oră
Pe aceeași temă