2 C
București
joi, 12 decembrie 2024
AcasăInternaționalDonald Trump și Kamala Harris sunt „umăr la umăr” în sondaje cu...

Donald Trump și Kamala Harris sunt „umăr la umăr” în sondaje cu 15 zile înainte de alegerile prezidențiale

Cu 15 zile înaintea alegerilor prezidenţiale americane, într-o campanie pe un ton zilnic mai virulent, sondajele nu-i departajează pe Kamala Harris şi Donald Trump, care continuau luni să străbată cele mai strategice state, relatează CNN.

Vicepreşedintele desfăşoară un turneu-fulger în trei state-cheie – Pennsylvania, Michigan şi Wisconsin – în estul ţării, iar fostul preşedinte într-o regiune din North Carolina (sud-est) devastată de un uragan recent, în care susţinătorii săi difuzează informaţii mincinoase despre ajutoarele guvernamentale.

Potrivit unor date oficiale publicate luni, echipa de campanie a Kamalei Harris a depăşit 270 de milioane de dolari în septembrie, în timp ce tabăra lui Trump a strâns doar 78 de milioane.

Potrivit The New Yorkk Times (NYT), vicepreşedintele a strâns peste un miliard de dolari de la intrarea în campanie, în iulie, după retragerea preşedintelui în exerciţiu Joe Biden – o sumă fără precedent în trei luni de campanie.

Însă acest avantaj financiar nu se traduce în capital electoral, potrivit sondajelor.

Alături de Kamala Harris s-a alăturat și un fost parlamentar republican, Liz Cheney, adversar aprig al lui Donald Trump

În cele şapte state cruciale în alegerile prezidenţiale – cele patru deja citate, Arizona, Nevada şi Georgia – ultimele sondaje publicate luni de NYT sunt incapabile să-i departajeze pe cei doi candidaţi.

Acelaşi lucru este valabil într-un sondaj realizat de The Washington Post (WP) asupra a 5.000 de alegători din aceleaşi state în primele 15 zile din octombrie: 47% intenţionează să voteze cu Kamala Harris şi 47% cu Donald Trump.

”Voi da tot ce am”, declara duminică democrata.

Ea face campania luni însoţită de fostul parlamentar republican Liz Cheney, o adversară aprigă a lui Donald Trump care o susţine pe vicepreşedinte, în încercarea de a-i atrage pe conservatorii moderaţi din tabăra sa.

Ţinta lor sunt periferiile rezidenţiale din Pennsylvania, Michigan şi Wisconsin şi mai ales cele în care fostul ambasador american la ONU Nikki Haley a reuşit să ia voturi de la fostul preşedinte în timpul alegerilor primare republicane.

Vicepreşedintele, care a împlinit 60 de ani duminică, începe să-şi înăsprească tonul împotriva rivalului său, al cărui comportament ”înjoseşte”, îl acuză ea, funcţia de preşedinte.

Donald Trump şi-a crescut cu un nivel violenţa verbală. ”Ar trebui să-i spuneţi Kamalei Harris că v-aţi săturat (…). Eşti un vicepreşedinte de că…, cea mai rea, eşti concediată. Pleacă de-aici!”, le-a spus el susţinătorilor săi, sâmbătă, în Pennsylvania.

Miliardarul a făcut curte claselor populare în weekend, pozând cu muncitori cu căşti de şantier sâmbătă şi făcând pe servitorul la un McDonald’s duminică.

Luni, candidatul republican prevedea mai multe etape în North Carolina, la Asheville, un oraş afectat dur de uraganul Helene la sfârşitul lui septembrie.

”Tocmai am făcut primul duş cald azi”, a declarat vineri AFP Shelley Hughes, o locuitoare a unei comune apropiate de Asheville, care spune că va vota cu candidatul republican.

”Totul seamănă cu o zonă de război. N-am alt cuvânt mai bun să descriu situaţia”, a adăugat ea.

Helene, al doilea cel mai sângeros uragan care a lovit Statele Unite continentale în mai bine de o jumătate de secol, s-a soldat cu cel puţin 240 de morţi în sud-estul ţării, dintre care cel puţin 124 în North Carolina.

Două săptămâni mai târziu, 16 persoane au murit în Florida, în timpul altului uragan, Milton.

Cele două uragane au luat rapid o dimensiune politică.

Donald Trump şi aleşi conservatori au lansat acuzaţii mincinoase împotriva gestionării guvernamentale a acestor catastrofe, dintre care mai multe au fost dezminţite de către guvernatorii statelor respective, inclusiv republicani.

Fostul preşedinte i-a acuzat pe democraţi de faptul că au ”furat banii” Agenţiei federale de răspuns la catastrofe naturale (FEMA) ”pentru a-i da imigranţilor ilegali”.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Horațiu Potra deținea ilegal trei pistoale. Călin Georgescu crede că totul e un „plan malefic” pentru a fi arestat

Apar noi detalii în dosarul în care mercenarul Horaţiu Potra este acuzat că plănuia proteste violente în Bucureşti. Fostul luptător din Legiunea Străină nu...

Macron vrea să aducă trupe de menținerea păcii în Ucraina

Președintele Franței, Emmanuel Macron, va discuta cu prim-ministrul polonez, Donald Tusk, posibilitatea desfășurării unei forțe de menținere a păcii în Ucraina, relatează Politico. Întâlnirea...

Liga Campionilor: Borussia Dortmund-FC Barcelona 2-3/Juventus Torino-Manchester City 2-0

FC Barcelona a învins-o pe Borussia Dortmund cu scorul de 3-2, miercuri seara, în deplasare, într-un meci din etapa a şasea a Ligii Campionilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă