7 C
București
sâmbătă, 21 decembrie 2024
AcasăInternaționalDonald Trump: Am ajuns la un acord cu democrații din stânga radicală...

Donald Trump: Am ajuns la un acord cu democrații din stânga radicală pentru o dezbatere cu tovarășa Kamala Harris

Fostul preşedinte american Donald Trump a transmis marţi, 27 august, că „a ajuns la un acord” cu vicepreședintele Kamala Harris în privinţa confruntării lor televizate de pe 10 septembrie, potrivit washingtontimes.com.


„ Am ajuns la un acord cu democrații din stânga radicală pentru o dezbatere cu tovarășa Kamala Harris”, a scris Trump pe Truth Social, reţeaua de socializare dezvoltată de fostul preşedinte american. Declarația lui Trump a inclus unele reguli, dar nu menționează în mod specific ce se întâmplă cu regula privind oprirea microfoanelor când contracandidatul vorbește. Însă fostul președinte a dat de înțeles că a obținut ce dorea și că microfoanele vor fi dezactivate, scrie Daily Mail.

Cei doi candidați la președinție vor urca pe scena din Philadelphia, Pennsylvania, pe 10 septembrie, pentru prima lor confruntare. El a menționat că gazda dezbaterii, ABC News, este „de departe cel mai rău și mai nedrept post de știri din branșă”.

„Regulile vor fi aceleași ca la ultima dezbatere CNN, care pare să fi mers bine pentru toată lumea, cu excepția, poate, a lui Crooked Joe Biden”, a adăugat Trump. Cu o zi în urmă, Donald Trump se întreba, pe Truth Social, „De ce aş participa la o dezbatere cu Kamala Harris pe acest canal?”.

Neînțelegerile au pornit de la gestionarea microfoanelor din timpul dezbaterii

Echipa de campanie a vicepreşedintelui Kamala Harris a precizat că neînţelegerea cu consilierii lui Trump este legată de gestionarea microfoanelor, după ce la dezbaterea din 27 iunie, de la CNN, dintre Donald Trump şi Joe Biden, cine nu vorbea avea microfonul oprit.

„Credem că microfoanele ambilor candidaţi ar trebui să rămână deschise pe tot parcursul dezbaterii. Analiza noastră arată că echipa lui Trump preferă ca microfoanele să fie oprite, pentru că ei nu cred în capacitatea candidatului lor de a rămâne prezidenţiabil timp de 90 de minute”, a spus Brian Fallon, unul dintre consilierii lui Harris.

Donald Trump ar putea să nu se prezinte la dezbaterea de pe 10 septembrie cu Kamala Harris

Fostul președinte al Statelor Unite, Donald Trump, actual candidat republican pentru un nou mandat neconsecutiv, a sugerat, duminică seară, că ar putea să nu se prezinte la dezbaterea de pe 10 septembrie agreată cu vicepreședintele Kamala Harris la postul ABC, potrivit newsweek.com.
Trump acceptase invitația la dezbatere la începutul lunii, însă ieșirea din cursă a lui Joe Biden și schimbările radicale produse în sondaje în ultima lună par că îi provoacă lui Trump frică de o dezbatere directă cu candidata democrată.

„M-am uitat la ABC FAKE NEWS în această dimineață, și la interviul slabului reporter Jonathan Carl (K?), ridicol și tendențios, cu Tom Cotton (care a fost extraordinar!) și la așa-zisul lor panel de dușmani ai lui Trump și mă întreb – de ce aș dezbate eu cu Kamala Harris la acest post?”, a scris fostul președinte într-un mesaj pe rețelele sociale.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!


Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Piața rezidențială în 2024: Creștere a cererii și noi proiecte în București

Anul 2024 a adus o evoluție pozitivă pentru piața rezidențială, datorită condițiilor mai atractive de accesare a creditelor ipotecare comparativ cu 2023. Cu toate...

Val de atacuri cu drone în Rusia: Aeroporturi închise temporar

Rusia se confruntă cu un nou val de atacuri cu drone lansate de Ucraina, care a dus la întreruperea temporară a operațiunilor pe aeroporturile...

Avertizare meteo: Cod galben de ninsori viscolite și polei în sud-estul României

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare Cod galben pentru ninsori viscolite și polei în județele Tulcea, Constanța, și partea de est...
Ultima oră
Pe aceeași temă