3.2 C
București
miercuri, 22 ianuarie 2025
AcasăSocialJustițieDNA a reținut un director CNAIR, acuzat de luare de mită

DNA a reținut un director CNAIR, acuzat de luare de mită

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) l-au reținut pe Dascălu Florea, director CNAIR, șeful Direcţiei de Întreţinere Drumuri Naţionale şi Autostrăzi.

Procurorii îl cercetează pe director pentru luare de mită, trafic de influenţă în formă continuată şi permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite. În acest moment, directorul are calitatea de suspect.

Faptele cercetate de procurorii DNA s-ar fi produs în perioada mai – octombrie 2022.

Procurorii l-ar fi prins în flagrant

„Ar fi primit de la un administrator de societate comercială (martor), în mod repetat, sume de bani şi alte foloase (toate în valoare totală de 37.060 lei), pentru ca în schimb să îşi exercite influenţa pe care o avea asupra unor funcţionari publici şi privaţi, promiţând (promisiuni materializate ulterior) că îi va determina să îndeplinească acte ce intrau în îndatoririle lor de serviciu pentru sprijinirea activităţii comerciale a administratorului respectiv (câştigarea de contracte şi lucrări de estetică rutieră şi deszăpezire). Tot în contul sumei menţionate şi al foloaselor necuvenite, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, suspectul ar fi pus la dispoziţia aceluiaşi administrator mai multe date nedestinate publicităţii, informaţii menite să îi asigure câştigarea unor licitaţii organizate de CNAIR”, precizează DNA despre suspectul reținut.

Directorul din CNAIR va fi dus, în cursul zilei de 23 octombrie 2022, la Tribunalul Județean Timiș, cu propunerea de arestare preventivă pe 30 de zile.

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere din România (CNAIR) a avut o primă reacție în acest caz.

„Conducerea CNAIR a luat act de reținerea pentru 24 de ore a directorului pentru intreținere al CNAIR, Florea Dascălu și propunerea DNA de arestare preventivă pentru 30 de zile a acestuia. În funcție de hotărârea instanței privind solicitarea DNA în această speță și în conformitate cu legislația muncii se va lua o decizie privind suspendarea din funcție a directorului Florea Dascălu”, a transmis, printr-un comunicat de presă, CNAIR.

Director CNAIR supranumit „Corleone”

Suspiciunile referitoare la Dascălu datează de cel puțin câteva luni. Neoficial, el este denumit „Corleone”. Conform unor informații disponibile pe internet, un fin al lui „Corleone” a beneficiat, prin firma proprie, de contracte cu CNAIR. Inclusiv redeschiderea mai devreme a șoselei Transalpina a generat suspiciuni. Este vorba de redeschiderea din primăvara anului 2022.

Pe de altă parte, acum doi ani, Dascălu era acuzat că a încălcat regulile specifice stării de alertă. El ar fi participat la o petrecere cu lăutari.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

iOS 18.3. Funcția Apple Intelligence va fi activată automat

Apple a anunțat că funcția Apple Intelligence va fi activată automat începând cu actualizarea iOS 18.3, precum și în versiunile iPadOS 18.3 și macOS...

Emoția jocurilor de cazino live: Adu experiența cazinoului acasă

Jocurile de cazino live au revoluționat industria jocurilor de noroc online, oferind jucătorilor o experiență de cazino autentică și captivantă din confortul propriei case....

Schimbări la Washington, noi perspective la Moscova: Rusia vede o posibilitate de dialog cu SUA

Ministrul adjunct de externe al Rusiei, Serghei Riabkov, a declarat că venirea la putere a noului președinte al SUA deschide posibilitatea unei îmbunătățiri a...
Ultima oră
Pe aceeași temă