3.2 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăSocialEducațieDeca acoperă manevrele rectorului Universității din București

Deca acoperă manevrele rectorului Universității din București

Ministerul Educației, condus de Ligia Deca, închide ochii la manevrele rectorului Universității din București (UB), Marian Preda, pentru angajarea lui Bogdan Oprea, fost purtător de cuvânt al lui Traian Băsescu, ca referent cu atribuții de comunicare, în ciuda mai multor nereguli constatate de Corpul de Control.

Publicația noastră a arătat cum Bogdan Oprea, cadru didactic de predare în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării (FJSC) a Universității din București, a anunțat că este noul purtător de cuvânt ales de rectorul Marian Preda, cu două luni înainte de organizarea concursului public.

Ministerul Educației (ME) a fost sesizat pe această speță, însă Corpul de Control al Ligiei Deca a decis că nu este cazul să trimită o echipă de inspecție la UB, solicitând instituției de învățământ superior să realizeze propria anchetă internă și să transmită ulterior un raport.

Practic, oamenii lui Marian Preda au anchetat o posibilă ilegalitate comisă chiar de șeful lor și de alesul acestuia.

Totuși, chiar și în aceste condiții, Corpul de Control al Ministrului Educației a constatat o serie de încălcări ale legislației în vigoare, comise în procesul de angajare a lui Bogdan Oprea ca referent de specialitate cu atribuții de purtător de cuvânt.

Concluzia raportului: și ce dacă?

“România liberă” a reușit să obțină concluziile anchetei Corpului de Control.

O parte dintre neregulile constate au fost:

  • Subiectele nu au fost semnate de membrii comisiei de concurs;
  • Criteriile de evaluare consemnate în planul de interviu întocmit de membrii comisiei, nu corespund în totalitate cu cele reglementate în H.G nr. 1336/2022;
  • Planul de interviu nu a fost semnat de către unul din cei trei membri ai comisiei de concurs;
  • Procesul verbal al probei de interviu este semnat de toți membrii comisiei, dar nu conține în anexa, întrebările și răspunsurile la interviu, adresate candidatului, întrebări și răspunsuri care, însă, se regăsesc în înregistrarea audio (confuzie între vechea legislație și cea în vigoare).

În același document se arată că Bogdan Oprea a fost cel care a propus înființarea postului de purtător de cuvânt.

“Rezultă din nota de relații că, la data de 07.03.2023, dl. B.O. a fost înștiințat telefonic de către d1. M.S. -Directorul Direcției Comunicare și Relații Publice, că postul a fost scos la concurs și că data de 08.03.2023 este ultima zi de înscriere la concurs, moment în care dl. B.O a inițiat o discuție telefonică cu conducerea universității care, având în vedere că până la data de 07.03.2023 nu se înscrisese niciun candidat la concurs, l-a rugat să își depună dosarul și să participe la concursul public”, se arată în raport.

Cu toate acestea, Corpul de Control al Ligiei Deca concluzionează că: “neconcordanțele constatate, menționate în raport, reprezintă vicii de formă, nefiind de natură să afecteze legalitatea și obiectivitatea desfășurării concursului respectiv”.

Bogdan Oprea a fost iertat, pentru că a declarat că a confundat procedurile.

“Din nota de relații a domnului B.O rezultă că, prin analogie cu alte poziții de purtător de cuvânt pe care le-a ocupat la Administrația Prezidențială sau în diferite ministere unde a fost numit purtător de cuvânt prin decizie administrativă fără concurs, a considerat că și în acest caz procedura va fi aceeaşi”, se mai precizează în raport.

Miercuri, au avut loc alegeri în cadrul UB, pentru un nou mandat de rector, Marian Preda anunțându-și Victoria.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Franța adaugă la rețea, primul reactor nuclear din ultimii 25 de ani

Reactorul sub presiune Flamanville 3 este cel mai mare din Franța, cu 1,6 gigawați și unul dintre cele mai mari din lume Franța a conectat...

Zelenski dezvăluie că s-a întâlnit cu șeful CIA în Ucraina

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat sâmbătă că s-a întâlnit cu directorul CIA, William Burns, în Ucraina, deşi acest tip de întâlnire este rar...

PNL în colaps financiar: Audit comandat pentru cheltuielile „scăpate de sub control”

Președintele executiv al partidului, Ilie Bolojan, a anunțat în ședința conducerii că acest audit este necesar pentru a clarifica situația financiară și a gestiona...
Ultima oră
Pe aceeași temă