-0.4 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăPoliticăDan Barna amenință partenerii din Guvern: „Nu vă jucați cu USR PLUS!”

Dan Barna amenință partenerii din Guvern: „Nu vă jucați cu USR PLUS!”

Coaliția s-a confruntat ieri cu cea mai mare criză de la intrarea la guvernare, care s-a lăsat cu suspendarea ședinței de Guvern și cu amenințări publice cu ruperea înțelegerilor politice și chiar cu votarea unei moțiuni de cenzură, făcute de Dan Barna.

Reprezentanții USR PLUS au părăsit ședința de guvern după ce pe ordinea de zi a apărut ca punct suplimentar aprobarea Programului Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”, care este de fapt un PNDL3. USR PLUS anunțase însă de mai multe săptămâni că nu susține un astfel de demers prin care se atribuie bani primarilor în mod „discreționar”. Ședința urma a fi reluată la ora 19, însă USR PLUS a anunțat între timp că nu participă.

Premierul Florin Cîțu, aflat în campanie electorală internă, a promis însă aleșilor liberali aprobarea acestui Program, iar adoptarea lui înainte de Congresul PNL din 25 septembrie l-ar fi ajutat în cursă.

Useriștii spun însă că au fost puși în fața faptului împlinit în ședința de ieri și Programul a fost introdus „la surpriză”. Copreședintele USR Dan Barna a spus că este vorba despre o încălcare a protocolului coaliției care precizează că proiectele din ședința Guvernului se stabilesc în coaliție. El a precizat că pentru USR PLUS „toate opțiunile sunt pe masă”, sugerând că ar putea ieși de la guvernare.

Copreședintele USR PLUS Dacian Cioloș a spus clar că miniștrii formațiunii sale se vor retrage din Guvern dacă nu sunt respectate solicitările privind desființarea Secției speciale de investigare a magistraților și negocierea Programului „Anghel Saligny”. „Nu știam că acest subiect va fi pe ordinea de zi suplimentară. Din câte înțeleg, nu are toate avizele (…) Dacă ne punem unii pe alții în fața faptului împlinit, astea sunt semnale că nu vrem să construim împreună. Noi vrem să construim împreună. Rămânem calmi dar fermi. Vrem că continuăm în această formulă. Nu putem să transformăm Guvernul într-o structură care ia decizii pentru a rezolva probleme interne de campanie în partid”, a spus Dacian Cioloș, la Digi24.

Încălcarea protocolului

Vicepremierul Dan Barna a subliniat că este „un moment potenţial” de încălcare a protocolului de colaborare a coaliţiei, semnat „după momentul Vlad Voiculescu” și tocmai din acest motiv a fost suspendată ședința de Guvern. Barna a adăugat că să fie găsită o variantă pentru a rămâne într-o „colaborare funcţională”. „Vom discuta şi cu colegii parlamentari şi cu conducerea USR PLUS şi diseară să găsim totuşi varianta în care să rămânem într-o colaborare cel puţin funcţională. Deocamdată discutăm scenarii şi variante. Pentru noi rămâne important respectarea protocolului de colaborare aşa cum a fost el semnat”, a continuat el.

Moțiune de cenzură

Potrivit unor surse, Barna ar fi amenințat inclusiv cu moțiunea de cenzură, mai ales că Programul nu avea avizele de la Ministerul Justiției și cel al Transporturilor, unde sunt miniștri USR PLUS.

Premierul Florin Cîțu a declarat că procedurile erau îndeplinite, adică termenul de avizare expirase, iar în interpretarea Guvernului acest lucru însemna să fie introduse pe ordinea de zi fără ele. „Am întrebat Secretariatul General dacă procedurile legate de avizare au fost respectate şi au fost respectate”, a spus Cîţu. Întrebat dacă va fi aprobat acest proiect cu riscul ca USR PLUS să iasă de la guvernare, premierul a răspuns: „Acest proiect va trece. Dacă are toate avizele şi procedurile îndeplinite, trece. Eu nu cred că există un ministru care să facă abuz în funcţie şi să nu îşi respecte ceea ce are de făcut. Nu cred că există aşa ceva în Guvernul României. (…) Asta cu ameninţările, cu părăsirea coaliţiei vin şi pleacă, acum două zile spuneau că nu pleacă şi facem reforme la Guvern. Îi aştept pe colegi să facă reforme”.

Întrebat dacă vicepremierul Dan Barna l-a ameninţat că dacă va trece acest proiect miercuri, va depune o moţiune de cenzură, Cîţu a replicat că în şedinţă nu s-a întâmplat acest lucru. „V-aţi învăţat cu mine că eu nu spun din discuţiile pe care le am cu partenerii mei de coaliţie niciodată. Eu vă spun că nu a fost discuţia aceasta în şedinţă”, a arătat premierul.

La rândul său, președintele PNL, Ludovic Orban, a spus că vrea găsirea unei soluții pentru adoptarea programului, desființarea SIIJ și eliminarea pensiilor pentru aleșii locali – cele mai grele teme ale coaliției, la ora actuală.

UDMR acuză USR PLUS de șantaj. „Sigur, ei la un moment dat ne-au şantajat pe toţi şi au zis: «Bani contra SIIJ». Adică, dacă noi vom accepta fără niciun amendament proiectul ministrului Stelian Ion, atunci ei vor fi de acord cu «Saligny», ceea ce nu am acceptat nici noi, nici premierul Florin Cîţu. Şi am spus că este un proiect nu pentru PNL, nu pentru UDMR, nu pentru PSD, şi nu pentru USR, este un program naţional pentru fiecare om, pentru fiecare comunitate, de aceea nu e momentul să intrăm în alte discuţii”, a afirmat Kelemen Hunor, președintele UDMR.  

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă