Cristian Popescu Piedone, fost primar al Sectorului 5 și candidat PSD Giurgiu la Senat, a primit o amendă de 2.000 de lei după ce a reclamat la Poliție că la o secție de votare din județul Giurgiu s-ar permite intrarea simultană a două persoane în cabina de vot.
Autoritățile au verificat reclamația cu privire la secția de votare respectivă, dar au constatat că sesizarea nu se confirmă, informează Agerpres.
Potrivit unui comunicat transmis de Inspectoratul de Poliție Județean Giurgiu, „Poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Mihăileşti au fost sesizaţi prin apel 112, de către un bărbat, de 61 de ani, din municipiul Bucureşti, cu privire la faptul că la secţia de votare nr.173 din localitatea Milcovăţu, s-ar permite intrarea a câte două persoane, în cabina de vot”.
Cristian Popescu Piedone a postat presupusul incident pe rețelele sociale
Reclamația a fost făcută de Piedone, conform surselor Agerpres, care a publicat pe Facebook un videoclip intitulat „Dovada sesizării mele la 112, de la secția de votare 173 din Sat Milcovatu – Comuna Lețca Nouă”.
În urma verificărilor, polițiștii au constatat că acuzațiile nu au fost întemeiate și l-au sancționat pe fostul edil cu o amendă de 2.000 de lei.