În acest interval sunt prognozate ninsori moderate cantitativ în sudul și estul Munteniei și în cea mai mare parte a Dobrogei. Codul galben este valabil pentru București și județele Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Călărași, Ialomița, Brăila și, parțial, Constanța și Tulcea.
„Treptat vor predomina ninsorile şi se va depune strat de zăpadă. Cantităţile de precipitaţii vor depăşi, pe arii restrânse 15…20 l/mp. Spre seară aria ninsorilor se va restrânge către Dobrogea, unde temporar vântul va avea unele intensificări, cu viteze de 40…45 km/h, pe alocuri viscolind ninsoarea.”, anunță meteorologii.
Precipitaţii slabe, sub formă de ninsoare se vor semnala şi în sud-estul Olteniei, sudul Moldovei şi în restul Munteniei. Pe litoral vor fi precipitaţii mixte, iar în noaptea de luni spre marţi vor predomina ninsorile. Vremea se va menţine deosebit de rece în prima parte a săptămânii, mai ales pe parcursul nopţilor şi dimineţilor.