Președintele PNL, premierul Nicolae Ciucă, și președintele PSD și al Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu s-au întâlnit la Palatul Victoria și negociază tăierile bugetare.
La reuniunea din dimineața zilei de luni, 24 aprilie, ar urma să sosească și președintele UDMR, Kelemen Hunor. Deciziile pe care, eventual, le vor lua liderii Coaliției ar putea fi legiferate în ședința de Guvern din 26 aprilie 2023. În acest scop, Executivul ar urma să emită o Ordonanță de Urgență.
Una dintre măsuri ar putea fi blocarea angajărilor în instituțiile de stat. Textul propus ar urma să limiteze angajările la nivelul anului 2022. O altă măsură ar fi „înghețarea” salariilor bugetarilor, până la finalul anului 2023. De asemenea, ar urma să fie interzis cumulul pensiei cu salariul, pentru angajați din instituții de stat. De la această ultimă interdicție ar putea fi exceptați angajații din Educație și din Sănătate.
Interesant este că unul dintre cei care cumulează pensia cu salariul este chiar premierul Ciucă. În cazul lui, pensia militară, de fost general, este chiar mai mare decât salariul de premier. Ciucă a fost deja întrebat de jurnaliști dacă preferă să renunțe la pensie sau la salariu dar a evitat să răspundă. Chiar și după ce ar pierde funcția de premier, Ciucă ar urma să primească, pe lângă pensie, și bani în calitate de senator.
Tăierile bugetare ar urma să acopere o lipsă de 20 de miliarde de lei în bugetul statului
Măsurile de austeritate ar avea scopul să acopere o „gaură” de 20 de miliarde de lei în bugetul de stat.
În cel mult o lună, în România va avea loc rotația la guvernare, în urma căreia Ciucă îi va preda funcția de premier lui Ciolacu. Liderul PSD ar urma să conducă Executivul până în anul 2024, când în România sunt programate alegeri legislative (parlamentare). Tot în 2024, în România vor avea loc alegeri locale, prezidențiale și europarlamentare.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!