Liderul PSD Marcel Ciolacu, a declarat, luni seară, după ședința liderilor partidelor din coaliția de guvernare, că cea mai bună soluție este prorogarea cu un an a intrării în vigoare a pensiilor speciale pentru aleșii locali.
„S-a avut această discuție (referitoare la pensiile speciale pentru aleșii locali – n.r.). Credem că cea mai bună soluție în acest moment este prorogarea de termen pentru un an de zile”, a declarat Marcel Ciolacu după ședința coaliției de guvernare, potrivit antena3.ro.
Acesta a precizat că o nouă întâlnire va avea loc marți, de la ora 15.00.
Ciolacu a găsit soluția prin prorogarea pensiilor aleșilor locali, dar Cioloș nu ar fi de acord
Președintele USR, Dacian Cioloș, susține că orice creștere a pensiilor speciale ar însemna imposibilitatea creșterii pensiilor mici. Este un sistem ipocrit al PSD asimilat și de PNL, o să-i bântuie acest proiect, mai spune liderul USR.
Pensiile speciale pentru primari, consilieri și președinți de consilii județene au fost introduse prin Codul administrativ din 2019, însă au fost prorogate în fiecare an.
Primarii ar putea rămâne cu pensii speciale, deși liderii politici promiteau în urmă cu câteva luni că nu vor mai exista privilegii de acest gen. Proiectul de desființare a pensiilor speciale pentru aleșii locali a primit raport de respingere în Comisia juridică a Camerei Deputaților, la mijlocul lunii octombrie. S-a format și o coaliție ad-hoc – PNL, PSD și UDMR au votat umăr la umăr în acest caz.