Preşedintele USR, Cătălin Drulă, a criticat autorităţile pentru modul în care au intervenit în cazul protestelor iniţiate de către transportatori şi fermieri, apreciind că există o tendinţă de a folosi instituţiile statului pentru scopuri politice şi că România se îndreaptă spre „o zonă de reducere” a democraţiei, potrivit agerpres.ro.
„Libertatea de exprimare, libertatea democratică de a nu fi de acord cu acest guvern PSD şi PNL este sfântă. Or, ceea ce încearcă, prin intimidare – sunt 24 de dosare penale făcute unor oameni care spuneau ‘Haideţi să ne îndreptăm încolo cu protestul nostru’ – asta numai Erdogan făcea la Istanbul, când îi urmărea pe cei din piaţa Taksim. Sau regimul din Belarus, unde avionul este obligat să aterizeze, iar un activist este arestat. Ne îndreptăm spre o zonă de reducere a democraţiei”, a spus Drulă marţi seară pentru Digi 24.
Totodată, liderul USR a cerut demisia ministrului Cătălin Predoiu, după ce activista Angi Şerban a fost ridicată de Poliţie, în urma unei postări pe Facebook. El a solicitat şi „o anchetă independentă, care să determine cum a ajuns Poliţia Română” să ridice un activist şi să îl „umilească”, prin „gesturi excesive”, precum percheziţionarea sau amprentarea, pentru exprimarea unei opinii pe o reţea de socializare.
„Este un activist civic anticorupţie. A avut un limbaj poate mai apăsat, care este specific şi presei, şi societăţii civile. Când există o pancartă la un protest care spune ‘Vă dăm jos’ nu înseamnă efectiv că vrei să faci gestul de a-i pune pe jos pe cei care sunt într-o poziţie de putere, dar sunt metafore… În postare era o exprimare condiţională. Ceea ce s-a întâmplat ulterior cu urmărirea dumneaei şi ridicarea de la o adresă unde poliţia ştia că este, deşi nu acolo are adresa în buletin – deci pe baza unor interceptări electronice – amprentarea… (…) Mă întreb cum ar putea Poliţia să ştie unde este o persoană când nu este la adresa din buletin. Doar pe baza unor interceptări electronice…”, a spus Drulă.
Liderul USR a adăugat că protestatarii sunt paşnici şi acţionează într-un mod similar celor din Polonia sau Germania. El a remarcat, pe de altă parte, că poliţiştii nu au intervenit la fel şi în cazul lui Vlad Pascu, înaintea producerii accidentului de la 2 Mai.
„Să ne mai aducem aminte de un moment de un ridicol suprem. Un luptător al trupelor speciale – trupe speciale care se folosesc în alte situaţii, luări de ostatici sau împotriva unor clanuri extrem de periculoase – cu o armă de foc… (…) O armă cu gloanţe de cauciuc îndreptată către blocul motor al unei maşini… Nu sunt specialist în balistică, dar mă întreb cum ar trece un glonţ de cauciuc printr-o capotă de oţel, apoi ar afecta un bloc motor. Este evident că omul respectiv, pus de şefii lui, este într-o poziţie de intimidare. Nu are alt scop. Nu era într-o poziţie operativă, în care acel gest avea alt sens decât de a-l intimida pe acel cetăţean. După care ni se servesc tot felul de explicaţii. Am înţeles că a mai fost un caz la Gorj, cu lovirea unei maşini, în care spune că s-a împiedicat de fapt respectivul ofiţer. Este o brutalitate a Poliţiei, pe fondul unei agitaţii de la şefii lor, de la domnul Predoiu, domnul Despescu”, a afirmat preşedintele USR.
El a mai susţinut că există „o tendinţă de a folosi instituţiile statului” pentru scopuri politice şi a opinat că „s-a dat un consemn” pentru a opri acţiunile de protest.
„De altfel, vedem lideri ai partidului… vorbesc despre cel care are Ministerul Afacerilor Interne şi zona de servicii secrete – domnul Hellvig a fost şef la SRI, îl avem pe Predoiu, un apropiat al serviciilor secrete, şef la MAI – vedem lideri de acolo care ameninţă cu dosare, cu urmăriri. Domnul Silviu Mănăstire, şeful de cabinet al domnului Bode, este de notorietate că a ameninţat colegi de partid. Domnul Bode a ameninţat în Parlament. Este o tendinţă de a folosi instituţiile statului, pe care au reclamat-o de altfel şi sindicate ale poliţiei, pentru scopuri politice. Practic, s-a dat un consemn: ‘Faceţi ce-oţi face, dar opriţi-i pe ăştia. Nu îi lăsaţi'”, a mai spus Drulă.
Cătălin Drulă (USR): “PNL a scos de la naftalină comasarea alegerilor”
Președintele USR, deputatul Cătălin Drulă, consideră că “PNL a scos de la naftalină comasarea alegerilor” pentru a distrage atenția românilor de la problemele nerezolvate de actuala guvernare.
“Pentru că știe ce dezastru a provocat la guvernare, PNL a scos de la naftalină comasarea alegerilor”, susține deputatul Drulă într-o postare pe facebook. Liderul USR susține că “ministrul PNL al Finanțelor a crescut taxele și impozitele de 3 ori în 12 luni”, “ministrul PNL al Finanțelor împrumută 1 miliard de lei în fiecare zi lucrătoare” și că “PNL ascunde sub preș datoriile reale ale țării, Boloș a scos din pix deficitul de 5,7% din PIB, când noi știm că deficitul, cu tot cu datorii, pe care-l calculează și UE, e undeva la 7%, deci e doar o schemă de împins datorii mai departe”.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!