2.1 C
București
joi, 23 ianuarie 2025
AcasăSportCarlos Alcaraz l-a învins pe Daniil Medvedev și va juca finala Wimbledon

Carlos Alcaraz l-a învins pe Daniil Medvedev și va juca finala Wimbledon

Carlos Alcaraz (21 de ani, locul 3 ATP) a reușit să se califice în finala Wimbledon după o victorie cu scorul de 6-7 (1), 6-3, 6-4, 6-4 în semifinala împotriva lui Daniil Medvedev (28 de ani, locul 5 ATP).

Meciul a durat aproape 3 ore și a fost caracterizat de revenirea spectaculoasă a lui Alcaraz după ce a pierdut primul set în tie-break, deși Medvedev a avut o șansă de a închide setul la 5-4.

Spaniolul a reușit să câștige apoi trei seturi consecutive, dominând jocul și demonstrând o formă impresionantă pe parcursul întâlnirii.

Sunt foarte fericit de performanța mea azi. Am început emoționat. El domina meciul, juca tenis foarte bun. A fost dificil pentru mine, dar am încercat să îmi controlez emoțiile la începutul celui de-al doilea set. A fost foarte util să conduc cu 3-1. Apoi am putut juca după stilul meu și să mă bucur mai mult de meci. M-am mișcat bine, deci în general cred că am făcut un meci destul de bun,

a spus Alcaraz în interviul său de pe teren.

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Alexandru Stancu
Alexandru Stancu
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

Liga Campionilor: Real Madrid învinge la scor pe RB Salzburg 5-1/Feyenoord Rotterdam-Bayern Munchen 3-0/PSG-Manchester City 4-2

Real Madrid, deținătoarea trofeului, a obținut o victorie clară, miercuri seara, în penultima etapă a Ligii Campionilor la fotbal, în timp ce Bayern Munchen...

Liga Campionilor: Real Madrid învinge la scor pe RB Salzburg 5-1/Feyenoord Rotterdam-Bayern Munchen 3-0/PSG-Manchester City 4-2

Real Madrid, deținătoarea trofeului, a obținut o victorie clară, miercuri seara, în penultima etapă a Ligii Campionilor la fotbal, în timp ce Bayern Munchen...

Crin Antonescu: E o candidatură pe care o asum individual și în calitate formal de independent

Crin Antonescu, candidatul PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale, a declarat miercuri, la B1 TV, că „totul e în regulă la PSD”, că are susținerea tuturor...
Ultima oră
Pe aceeași temă