5.7 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăCoronavirusBilanț covid-19. Peste 7.000 de cazuri în ultimele 24 de ore

Bilanț covid-19. Peste 7.000 de cazuri în ultimele 24 de ore

Bilanţ COVID-19 din 22 septembrie 2021, în România. Grupul de Comunicare Strategică a anunţat că au fost înregistrate 7.045 noi cazuri de coronavirus.

Până astăzi, 22 septembrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.165.886 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 252 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 

Dintre cele 130 de decese, 2 au fost înregistrate la categoria de vârstă 20-29 ani, 1 la categoria de vârstă 30-39 ani, 2 la categoria de vârstă 40-49 ani, 10 la categoria de vârstă 50-59 ani, 24 la categoria de vârstă 60-69 ani, 48 la categoria de vârstă 70-79 ani și 43 la categoria de vârstă peste 80 ani.

126 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 1 pacient decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 3 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Nu au fost raportate decese anterioare intervalului de referință.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 8.724. Dintre acestea, 1.037 sunt internate la ATI.

Din totalul pacienților internați, 236 sunt minori, 218 fiind internați în secții și 18 la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 9.442.018 teste RT-PCR și 2.951.859 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 23.219 teste RT-PCR (11.002 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 12.217 la cerere) și 30.732 de teste rapide antigenice. 

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Papa Francisc a anunțat că îl va canoniza pe Carlo Acutis, un adolescent italian decedat în 2006

Papa Francisc a anunțat că îl va canoniza pe Carlo Acutis, un adolescent italian decedat în 2006, în cadrul unui eveniment deosebit, care va...

Meta a anunțat recent modificări importante în algoritmul aplicației Threads

Meta a anunțat recent modificări importante în algoritmul aplicației Threads, platforma sa concurentă a Twitter (X), pentru a răspunde nemulțumirilor utilizatorilor. Ce se modifică...

Ninsorile masive din Europa Occidentală creează haos: trafic paralizat și Turnul Eiffel închis temporar

Ninsorile abundente din Europa Occidentală au provocat perturbări majore ale transportului rutier și feroviar, iar Turnul Eiffel a fost închis temporar din cauza condițiilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă