0.5 C
București
sâmbătă, 4 decembrie 2021
AcasăAldineBanatul s-a integrat în Europa cu aproape 300 de ani înaintea intrării...

Banatul s-a integrat în Europa cu aproape 300 de ani înaintea intrării României în UE

Interviu cu istoricul Victor Neumann, creatorul unui concept nou de cercetare istorică

România liberă: Județul Timiș a avut cu aproape trei secole în urmă un plan de reziliență, asta am înțeles citind cartea dumneavoastră “Istoria Banatului,” apărută la Editura Academiei Române. A fost Banatul o regiune foarte bine organizată, un posibil model pentru administrațiile locale și statale din Europa Centrală și de Sud-Est de astăzi?

Victor Neumann: Istoriile regionale au fost adesea tratate ca ceva secundar, ideologiile la modă din ultimul veac fiind reticente, iar regimurile autoritare și totalitare fiind de-a dreptul îngrijorate de prezența publică a istoricilor preocupați de particularități locale, urbane sau regionale.

Există un specific aparte, istoriografic vorbind?

Cât despre istoria Banatului, ea vorbește despre o regiune de graniță, una în care au avut loc câteva dintre cele mai fecunde interferențe între limbile culturilor locale şi ale celor învecinate, între religiile ortodoxă şi romano-catolică. Este regiunea care a acceptat şi, uneori, s-a și mândrit cu bunele relaţii creştino-iudaice şi creştino-musulmane.

Dar despre “Bizanț după Bizanț,” parafrazându-l pe Nicolae Iorga?

Întâlnirea Bizanțului, a Turciei europene cu Europa Centrală a fost în Banat una fascinantă. Amalgamul cultural româno-sârb, stimulat de colonizările de secol al XVIII-lea cu populații catolice din întreaga Europă,  a stimulat preocupările pentru descoperiri științifice și tehnice, inițiative social-liberale, aspiraţii umaniste şi bunăstare materială.

“Banatul a fost o construcție excepțională a administrației austriece din secolul al XVIII-lea, la realizarea șenalului navigabil, aducându-și aportul și câțiva remarcabili ingineri olandezi.”

CV

prof.univ.dr. Victor Neumann

Victor Neumann, creatorul unui concept nou de cercetare istorică, a condus timp de opt ani Muzeul Național de Artă din Timișoara

Născut la 28 octombrie 1953, Lugoj, regiunea Banat.

Istoric, profesor, Universitatea de Vest din Timișoara; fondator al Școlii Doctorale Internaționale de Istorie Conceptuală “Reinhart Koselleck”.

Premiul A.D. Xenopol al Academiei Române pentru cartea Tentația lui Homo Europaeus (1993). Ordinul Național Servicul Credincios” în gradul de Cavaler, conferit de președintele României pentru merite deosebite

Director științific al Centrului de Studii Avansate în Istorie din cadrul Universității de Vest Timișoara; fost director al Muzeului Național de Artă Timișoara.

Este creatorul unui concept nou de cercetare istorică

Istoricul bănățean Victor Neumann împlinește astăzi 68 de ani

A existat o vasalitate față de Coroana austro-ungară?

Locurile acestea au fost ale acelor indivizi şi comunităţi care au refuzat servituţile de orice fel. Aş numi Banatul o „regiune dunăreană,” ţinând seama de canalul Bega-Dunăre, o construcție excepțională a administrației austriece din secolul al XVIII-lea, la  realizarea șenalul navigabil, aducându-și aportul și câțiva remarcabili ingineri olandezi.

Integrarea în Uniunea Europeană de atunci, în Mitteleuropa, s-a făcut greu?

Încă în secolul al XVIII-lea, integrarea a fost o preocupare a Casei de Habsburg. Identitatea Banatului a fost definită de imperiali în acord cu politicile militar-strategice gândite și dezvoltate mai întâi de Eugeniu de Savoya, mai apoi de cel dintâi guvernator regional numit de împărat (la recomandarea lui Eugeniu de Savoya) în persoana contelui Claudiu Florimond Merçi.

Citește și: Cachistrația lui FRI(gu)TZ

De ce au fost aduși coloniștii bulgari, germani, croați?

Banatul a fost o regiune în care în primele cinci decenii după integrare în imperiu (1718-1779) – în absența unei nobilimi de sorginte medievală și a continuității unor structuri politico-administrative locale  – s-au făcut colonizări masive, s-au reconstruit cetățile și satele, s-a înființat și dezvoltat o administrație subordonată direct Vienei având numele de Temeswarer Bannat (Banatul Timișoarei). De-a lungul secolului al XVIII-lea, imperialii au numit guvernatori militari și civili la Timișoara, aceștia  provenind din Bavaria și Austria, din orașele-state italiene, din Peninsula Iberică și din Franța.

Charlottenburg este o localitate  înființată în 1771, odată cu cel de-al doilea val de colonizări germane. Satul a fost întemeiat cu 32 de familii (171 persoane) imigrate din Provincia Autonomă Trento.  Existenta lui se datorează contelui von Clary und Aldringennumit, în 1769, președinte al administrației Banatului. Construcția a fost coordonată de Carl Samuel Neumann Edler von Buchholt, funcționar la oficiul sării din Lipova. Foto: Colțișor de România

Putem vorbi despre un spirit comunitar bănățean?

În condițiile enumerate, experimentul lingvistic și cultural, demografic și social, administrativ și economic din regiune, a pornit și a fost de succes. Era un timp în care a fost posibilă asocierea Timișoarei cu Viena și a Banatului cu Austria. Viena  a  știut să se folosească de mințile luminate, în materie de administrație,  a susținut explorările savanților iluminiști, fiind preocupată de geografia, istoria  și produsesele culturale ale Banatului.

Să nu uităm că în timp de mai puțin de patruzeci de ani s-au construit aproape o mie de case, existente și astăzi majoritatea dintre acestea.

Sunteți creatorul unui concept nou de cercetare istorică. Ce izvoare istorice ați folosit la redactarea voluminoasei lucrări “Istoria Banatului?”

Cartea Istoria Banatului a fost publicată și la o editură din Londra, fiind comandată de multe
biblioteci și universități din Marea Britanie și SUA

Izvoarele provin din arhivele din România, Serbia, Ungaria și Austria, din colecțiile de documente ale Mitropoliei Banatului, din istoriile Episcopiei Romano-Catolice din Timișoara, din statisticile publicate în revistele române, maghiare, germane, sârbe, precum și din bibliografia istorică, existentă în limbile regionale și cele de circulație. Operele lui J.J. Erhler, Francesco Griselini, Nicolae Stoica de Hațeg sunt exemplare, lăsînd o mărturile inconfundabilă despre modul în care Casa de Habsburg a integrat regiunea dintre Dunăre, Tisa și Mureș în Europa Central-Occidentală.  

Care e secretul bunei relații dintre comunități?

Atunci când ne referim la Banatul istoric – aspect puțin luat în considerare până astăzi –  nu avem  temei să-l identificăm prin relația conceptuală “noi”-„ei”, una care generează nu doar diferențe, ci și voluntare ori involuntare discriminări. Studiul care face abstracție de amintitele diferențieri ne învață să înțelegem  viața oamenilor în funcție de particularitățile geografice, de idei și credințe religioase, de convergențe spirituale și culturale, de natura relațiilor și structurilor sociale, de competențele și performanțele administrative.

Ce are Banatul specific și alte regiuni europene n-au? 

Aidoma tuturor regiunilor Europei Centrale, Banatul  a avut un statut propriu în cadrul fostului imperiu. Era o  regiune chezaro-crăiască, reședința ei, Timișoara, devenind  oraș liber al imperiului. Înainte și de după 1800, s-a caracterizat prin însușirea idealului iluminist austriac, prin  școlarizarea populațiilor și emanciparea unor segmente întinse ale populației vorbitoare de slavo-sârbă, română, germană, maghiară, bulgară, slovacă, prin continuarea colonizărilor (de data aceasta la cerere) și cultivarea diversității vieții religioase. În privința structurii sociale, nobilimea locală dispăruse în vremea dominației otomane. 

Când a apărut „naționalismul bănățean?

Victor Neumann – Temptation of Homo Europaeus; An Intellectual History of Central and Southeastern Europe. Autorul este creatorul unui concept nou de cercetare istorică

Până la revoluția de la 1848, limbile n-au  reprezentat o problemă  identitară, conștiința de grup fiind dată de apartenența religioasă: romano-catolică, ortodoxă, evanghelico-protestantă, reformato-calvină, greco-catolică,  mozaică. Din statisticile bisericilor romano-catolice, datând din anii 1800-1840, rezultă că – în una și aceeași biserică – slujbele religioase se țineau în mai multe limbi. Germana și maghiara erau dominante, dar erau biserici romano-catolice în care se predica și în română, cehă, bulgară, slovacă. Cât despre bisericile ortodoxe, ele au primit recunoașterea oficială și se aflau sub jurisdicția mitropoliei de Karlowitz (Sremski-Karlovci), principalele limbi de cult fiind slavo-sârba și româna.

CITEȘTE ȘI: România, noua Lombardie

De unde vine sintagma Banatul este fruncea?

Din miraculoasa țesătură multietnică, să-i spunem așa. Segregările pe criterii lingvistice și culturale n-au fost acceptate și n-au fost cultivate de nici un grup, multiculturalitatea regională fiind dublată de interculturalitate.  Biserica ortodoxă din Banat și-a afirmat personalitatea prin donații, fundaţii, școli proprii. Modernitatea a pătruns și prin efortul constant al bisericii ortodoxe.

Figurile luminoase au aparținut mai multor etnii. Cine le-a susținut?

În debutul modernității, românii au fost puternic susținuți de către biserica ortodoxă: Constantin Diaconovici-Loga, Paul Iorgovici, Eftimie Murgu, Vasile Maniu, Andrei Mocsony, Alexandru Mocsony, Meletie Drăghici, Dimitrie Ţichindeal, Pavel Vasici, Vincenţiu Babeş, Ioan  Sârbu, Coriolan Brediceanu. Cultura de limbă germană a avut ponderea ei remarcabilă în ansamblul întregului fenomen bănățean iluminist și postiluminist.

Primul ziar de pe actualul teritoriu al României a apărut parcă la Timișoara, nu?

Prima publicație din zonă este “Temeswarer Nachrichten,” iar cel dintâi jurnalist cu o aplecare constantă spre cultură, învățământ și gîndire politică e chiar redactorul acestei publicații, Joseph Matheus Heimmerl. El a fost fondatorul unei tipografii, editând cele dintâi abecedare în limbile germană și română și a adus cu poștalionul de la Viena operele celor mai cunoscuți scriitori germani ai timpului. Și asta se întâmpla prin 1771.     

“Trei teme principale de studiu pot fi identificate în cărţile lui Victor Neumann: aceea timpurie, dedicată istoriei evreilor din România; În al doilea rând, investigaţiile asupra istoriei conceptuale europene, pe înţelegerea istoriei ideilor secolului al XIX-lea şi pe definirea bazelor modernităţii; în al treilea rând, studiile sale despre istoria Banatului,” spune prof. Armin HeineN.

Ce perspective aduce amintita carte și istoricul ce profesează noua-nouă istorie?

În primul rând, documentarea din multiple surse și diferite limbi și instituții. În al doilea rând,  narațiunea coerentă având  ca referință analiza și interpretarea.  În al treilea rând, vocabularul și evaluarea teoretică. În  mai multe capitole din cartea  “Istoria Banatului,” am cercetat geneza și conținutul codului cultural care a fundamentat identitatea regiunii, probând prin numeroase date, fapte, decizii, argumente că Banatul a fost un experiment reușit al administrației Europei Centrale.

Experimentul de atunci poate fi o temă de dezbatere internațională privind organizarea Europei zilelor noastre?

Mă veți întreba ce am făcut? Am cercetat temele neglijate de predecesori și am făcut-o într-o cheie nouă. De exemplu, am pus accentul pe administrații, societate, norme de coabitare, religii și culturi văzute prin prisma apropierilor și interferențelor lor. N-au fost neglijate nici individualitățile care au dat contur și identitate regiunii și care au rămas necunoscute ori parțial cunoscute cititorilor români, germani, sârbi, maghiari, bulgari, evrei, slovaci. Prin urmare, evaluările și concluziile noastre nu coincid întotdeauna cu acelea din scrierile istorice anterioare dedicate Banatului. Am lăsat deoparte perspectiva provincială și cea subiectivă, monoculturală, văzută cel mult din perspectiva unui centru cultural-politic.

De ce lipsesc total perspectivele ideologice din lucrare?

Intenționat am evitat capcana ideologiilor etnonaționaliste și rasiste care au provocat războaiele secolului al XX-lea. Am fost mai liberi comparativ cu cei tributari ideologiei comunitar-lingvistice, unui cerc religios sau altuia, unei statalități etno-naționale sau alteia.

Marius Ghilezanhttp://mariusghilezan.ro/
Marius Ghilezan scrie la “România liberă” din anul 1991. Este reporterul care i-a desconspirat pe celebrul Căpitan Soare, pe Omul Negru de la Rahova, pe Aurel Moiș, “călăul din Christian Tell,” fost torționar comunist, care a trimis șapte țărani din Apateu la moarte, pentru că au refuzat să intre în colectiv. A publicat celebrele stenograme ale întâlnirii lui Mihail Gorbaciov cu Nicolae Ceaușescu. A fost primul jurnalist român post-decembrist care a stat de vorbă cu președintele SUA. Este autorul a nouă cărți.
Cele mai citite

Bărbat înarmat cu pistol încărcat, într-un avion ce a zburat către SUA

Un bărbat călătorit cu avionul din Barbados la Miami, statul Florida, cu un pistol încărcat în buzunar, a potrivit presei de peste ocean. Pasagerul a...

Hunor i-a cerut amabasadorului Germaniei să sprijine aderarea României la Schengen

Vicepremierul Kelemen Hunor spune că i-a solicitat ambasadorului Germaniei la Bucureşti să sprijine aderarea României la Schengen şi încetarea Mecanismului de Cooperare şi Verificare...
Ultima oră
Pe aceeași temă