5.4 C
București
miercuri, 4 decembrie 2024
AcasăInternaționalAverea lui Elon Musk a atins un nou record de 350 de...

Averea lui Elon Musk a atins un nou record de 350 de miliarde de dolari

Averea lui Elon Musk, patronul Tesla și SpaceX, a depășit pragul de 350 de miliarde de dolari, stabilind un nou record, conform indicelui Bloomberg, citat de BFM TV.

În urmă cu doar o săptămână, respectiv la mai puțin de trei săptămâni după ce Donald Trump a câștigat alegerile prezidențiale din SUA, Musk depășise deja un alt record, de 338 de miliarde de dolari, devenind astfel cel mai bogat om din istorie, potrivit G4Media.ro.

Musk, care a fost numit de Trump la conducerea unui „minister al eficienței guvernamentale” în contextul pregătirilor pentru o posibilă revenire la Casa Albă, a reușit să adauge 124 de miliarde de dolari la averea sa într-un singur an.

Pe locul al doilea în clasament se află Jeff Bezos, fondatorul Amazon, cu o avere de 231 de miliarde de dolari, iar în urma acestuia se află Mark Zuckerberg cu 210 miliarde de dolari și Larry Ellison cu 198 de miliarde de dolari.

Șeful LVMH, singurul miliardar non-american din top 15

Bernard Arnault, șeful gigantului francez de produse de lux LVMH, a coborât pe locul al cincilea, cu active de 171 de miliarde de dolari, după ce a pierdut aproape 37 de miliarde de dolari de la începutul anului.

Totuși, Arnault rămâne singurul miliardar non-american din primii cincisprezece cei mai bogați oameni din lume, conform clasamentului Bloomberg.

Narcis Rosioru
Narcis Rosioruhttps://www.romanialibera.ro
Narcis Roșioru, născut în 1989, este un profesionist în comunicare și mass-media din București. Începând cu 1 iulie 2024, s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, Narcis a avut diverse roluri în mass-media, inclusiv editor web și specialist în social media la Europa FM, reporter la Fanatik.ro și producător video la Mediafax Group. A fost și redactor-șef la TeoTrandafir.com, unde a coordonat echipa editorială și gestionat pagina de Facebook. Narcis are o diplomă de master în Tehnici de Comunicare și Producție Mass-Media de la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, unde a obținut și diploma de licență în Jurnalism.
Cele mai citite

ONU: Rusia acuză Ucraina că sprijină rebelii care luptă în nord-vestul Siriei

Ambasadorul rus la ONU a acuzat marţi Ucraina că sprijină militar luptătorii din grupul islamist radical Hayat Tahrir al-Sham (HTS) care desfăşoară o ofensivă...

Previziuni pentru piața valutară în 2025 – volatilitate ridicată și creștere a tensiunilor comerciale globale

Anul 2025 va aduce volatilitate ridicată pe piețele financiare, iar dolarul american va rămâne puternic, în timp ce cursul euro/leu se va menține stabil,...

George Simion recunoaște că măsurile programului de guvernare ale AUR sunt „aproape irealizabile” dacă Elena Lasconi iese președinte

Preşedintele AUR, George Simion, a transmis marţi, în cadrul unei întâlniri cu reprezentanţi ai sindicatelor, ai revoluţionarilor, ai taximetriştilor şi ai cadrelor militare, că...
Ultima oră
Pe aceeași temă