18 persoane au fost ucise și alte zeci au fost rănite în urma atacurilor aeriene efectuate de Israel pe timpul nopții în Siria, a anunțat ministrul sirian al Sănătății. Acesta este cel mai mare bilanț de victime înregistrat până acum într-un atac de acest tip, de la începutul conflictului din Gaza.
Una dintre țintele atacate a fost un centru de cercetare implicat în dezvoltarea de arme, conform unui observator de război citat de Associated Press.
Israelul vizează în mod regulat obiective militare din Siria care sunt asociate cu Iranul și gruparea militantă libaneză Hezbollah. Atacurile s-au intensificat, în contextul în care Hezbollah a avut schimburi de focuri cu forțele israeliene în ultimele 11 luni, pe fondul războiului dintre Israel și Hamas, un aliat al Hezbollah, în Gaza.
Atacurile israeliene au lovit mai multe zone din centrul Siriei, avariind o autostradă din provincia Hama și provocând incendii, a anunțat agenția siriană de presă de stat SANA.
Ministrul sirian al sănătății, Hassan al-Ghabbash, a descris loviturile drept o „agresiune brutală și barbară”. Acesta a declarat că numărul morților a crescut la 18 și că aproape 40 sunt răniți.
Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului, un observator de război cu sediul în Marea Britanie, a declarat că 25 de persoane au fost ucise, inclusiv cel puțin cinci civili, în timp ce printre ceilalți se numără soldați ai armatei siriene și membri ai Hezbollah și ai altor grupuri armate legate de Iran.
Una dintre lovituri a vizat un centru de cercetare științifică din Masyaf și alte locuri în care „milițiile și experții iranieni sunt staționați pentru a dezvolta arme în Siria”, a declarat observatorul. Acesta