-1 C
București
marți, 19 noiembrie 2024
AcasăInternaționalCriza din UcrainaArmata rusă a bombardat o maternitate din Mariupol. Lavrov zice că de...

Armata rusă a bombardat o maternitate din Mariupol. Lavrov zice că de trei zile știa regia acestui film

Armata rusă a bombardat o maternitate din Mariupol. Cel puțin 17 persoane, inclusiv angajați și pacienți, au fost rănite după ce o maternitate din Mariupol a fost lovită de forțele ruse, au declarat miercuri oficiali ucraineni.

Imaginile de la fața locului arată cum femeile însărcinate, rănite, sunt transportate afară din zonă. Videoclipurile distribuite pe rețelele de socializare și verificate de The Washington Post arată deteriorarea unei clinici. Acestea arată ferestre explodate și echipamente medicale distruse.

Consiliul municipal al Mariupol a declarat că distrugerea a fost „colosală.” Președintele Volodimir Zelenski a numit-o drept o „atrocitate.”

citește și: Jocul inteligent al Israelului

„Ce fel de țară este aceasta, Federația Rusă, care se teme de spitale și maternități și le distruge?” S-a întrebat Zelenski, în timp ce distribuia un video, miercuri seara. A vorbit în limba rusă, făcând un apel direct către ruși.

Bombardamentul a avut loc după ce Organizația Mondială a Sănătății a făcut un raport cu 18 bombardamente asupra unităților de sănătate din Ucraina.

Armata rusă a bombardat o maternitate din Mariupol . „400.000 de ostatici”

Atacul a avut loc pe fondul unei noi încercări de evacuare a civililor. Rusia și Ucraina au anunțat coridoare umanitare. Pentru ca oamenii să părăsească orașele puternic afectate. Oficialii ucraineni sunt sceptici cu privire la anunțurile de încetare temporară a focului. Că forțele președintelui rus Vladimir Putin au mai bombardat căile de evacuare, patru zile la rând. Autoritățile din Izium, unul dintre orașele care urmează să fie evacuate, au declarat miercuri că eforturile de a scoate civilii au fost compromise de bombardamentele forțelor ruse.

Ministrul de Externe al Ucrainei, Dmitrio Kuleba, a acuzat Rusia că „ține ostatici 400.000 de oameni” în Mariupol, a cărei populație este lipsită de energie electrică, căldură, apă sau semnal telefonic de peste o săptămână, conform The Guardian.

Casa Albă a condamnat folosirea „barbară” a forței împotriva civililor nevinovați, iar premierul britanic Boris Johnson a postat pe Twitter un mesaj: „țintirea celor vulnerabili și lipsiți de apărare este o faptă descalificantă,” conform BBC.

Replica lui Lavrov: de trei zile am prezentat dovezi că Ucraina manipulează cu maternitatea

După tratativele de armistițiu, un jurnalist l-a întrebat pe Sergey Lavrov :cum puteți justifica bombardarea unei maternități, cu copii și mame gravide?

„Noi am prezentat la ONU dovezi că acea maternitate fusese capturată de armata ucraineană, înăuntru nu era nici o mamă și nici un copil. Am prezentat aceste dovezi acum trei zile. (…) Vedem multă manipulare în Ucraina, vestul transformă Ucraina într-un experiment anti-rusesc. NATO a început să construiască baze anti-ruse în Marea Neagră, SUA construiesc în Ucraina în secret arme biologice și chimice împotriva Rusiei”, a fost replica ministrului de externe al Rusiei. 

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Marius Ghilezan
Marius Ghilezan
Marius Ghilezan scrie la “România liberă” din anul 1991. Este reporterul care i-a deconspirat pe celebrul Căpitan Soare, pe Omul Negru de la Rahova, pe Aurel Moiș, “călăul din Christian Tell,” fost torționar comunist, care a trimis șapte țărani din Apateu la moarte, pentru că au refuzat să intre în colectiv. A publicat celebrele stenograme ale întâlnirii lui Mihail Gorbaciov cu Nicolae Ceaușescu. A fost primul jurnalist român post-decembrist care a stat de vorbă cu președintele SUA. Este autorul a nouă cărți.
Cele mai citite

România-Cipru 4-1. Naționala va fi în urna a doua valorică pentru preliminariile Campionatului Mondial din 2026

România a încheiat cu o victorie campania excelentă din Nations League. Tricolorii s-au impus cu scorul de 4-1 împotriva reprezentativei din Cipru, pe Arena...
Ultima oră
Pe aceeași temă