4.5 C
București
joi, 14 noiembrie 2024
AcasăȘtirile zileiArestări în mafia peștelui

Arestări în mafia peștelui

Membrii grupului sunt bănuiți de evaziune fiscală, comercializare de produse alterate, fals în înscrisuri sub semnătura privată, uz de fals, deținere/transport/comercializare de pește fără documente legale, fapte comise pe teritoriul Italiei, Spaniei, Franței, Ungariei, Portugaliei și României.

Dosarul a fost instrumentat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța și, având în vedere complexitatea cauzei, precum și caracterul transfrontalier, cazul a fost deschis la nivelul EUROJUST, fiind efectuate anchete în Italia, Spania, Franța, Ungaria și Portugalia, coordonate direct de EUROJUST și EUROPOL.

Reamintim faptul că, la mijlocul lunii mai a acestui an, polițiștii români și cei din țările vizate au pus în aplicare 169 de mandate de percheziție domiciliară.

În România, au fost desfășurate 115 percheziții (pe raza municipiului București
și a județelor Constanța, Călărași, Dâmbovița, Argeș, Ilfov, Tulcea, Prahova, Brașov, Brăila, Buzău, Vâlcea, Giurgiu și Maramureș), la care au participat și reprezentanți ai Poliției Naționale din Spania.

Alte 26 de percheziții au fost efectuate în Italia, 9 în Spania, 9 în Franța și 10 în Ungaria, la care au participat și polițiști români.

Cum acționa grupul infracțional organizat

Gruparea, formată din sute de persoane (români, fran-cezi, italieni și maghiari), ar fi creat un adevărat mecanism pentru procurarea ilegală a peștelui, din afara țării, pentru transportul acestuia și, ulterior, pentru comercializarea lui în România.

Ea nu funcționa după un sistem piramidal ci, dimpotrivă, acționa pe mai multe paliere, la nivelul cărora erau constituite grupuri distincte, în funcție de obiectul de activitate (braconaj piscicol / transport marfă / comercializare etc.).

Produsele piscicole erau obținute din apele teritoriale ale Italiei, Spaniei și Franței, unde pescuitul era interzis, peștele din acele zone fiind impropriu consumului.

Ulterior, cantitatea rezultată în urma braconajului piscicol era depozitată și transportată fără a avea autorizație sanitar-veterinară, așa cum impune legislația europeană și română în domeniu.

Aducerea în România a peștelui s-ar fi realizat prin folosirea unor documente falsificate, membrii grupării efectuând achiziții intracomunitare, prin intermediul unor societăți românești cu obiect de activitate în domeniul comercializării produselor piscicole, special înființate pentru a servi activității infracționale.

30 de tone de pește, impropriu consumului, confiscate

Investigațiile comune s-au valorificat prin blocarea accesului pe piața românească a 30 de tone de pește, impropriu consumului, a cărui valoare s-ar fi ridicat la aproximativ 600.000 de lei.

Cu sprijinul Autorității Naționale Sanitare Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a fost distrusă întreaga cantitate de pește confiscată. 

16 membri ai grupării au ajuns după gratii pentru că au introdus în țară 30 de tone de pește stricat.

Instituțiile care au ajutat

Documentarea activității infracționale s-a desfășurat de către polițiști din cadrul Direcției de Ordine Publică, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul I.G.P.R., Inspectoratului de Poliție Județean Arad, Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Române,  Autorității Naționale Sanitare Veterinare și Pentru Siguranța Alimentelor și Direcției Generale Antifraudă Fiscală din cadrul A.N.A.F.

Cele mai citite

Amenzi record în industria alimentară: ANSVSA a aplicat sancțiuni de 1,6 milioane de lei

Controalele au fost desfășurate în luna octombrie, la nivel național și s-au soldat cu peste 300 de sancțiuni contravenționale și avertismente Inspectorii Autorității Naționale Sanitare...

Celine Dion si Jennifer Lopez, la prezentarea de modă Elie Saab din Riad – VIDEO

Celine Dion și Jennifer Lopez au strălucit pe scena unui show de modă spectaculos organizat de brandul Elie Saab, la Riyadh, în Arabia Saudită,...

Economiile Europei de Est mizează pe cererea internă în fața recesiunii din Germania

Marile economii din Europa de Est au reușit să se sprijine pe cererea internă pentru a evita recesiunea în al treilea trimestru al anului,...
Ultima oră
Pe aceeași temă