Cea mai cunoscută soprană din România se leapădă de trecutul muzical al poporului roman.
Soprana Angela Gheorghiu a declarat într-un interviu publicat de Contributors.ro că George Enescu, Ciprian Porumbescu și Maria Tănase sunt “false legende” ale lumii muzicale românești, care nu au avut de fapt o carieră internaţională de prestigiu.
Dumitru Avakian: Angela Gheorghiu este, indiscutabil, o vedetă internațională a artei lirice. Se dovedește însă a fi o persoană simplă, cu o cultură muzicală limitată!
Ciprian Porumbescu se face vinovat, în viziunea ei, că ”a murit prea tânăr, bietul de el!”
”Ciprian Porumbescu s-a identificat perfect cu sufletul românesc, cele câteva lucrări ale sale sunt mărturii ale unui uriaș talent”, a spus Avakian.
Dumitru Avakian: A fost un talent muzical absolut uriaș, dar care nu a avut șansa de a se fi educat și dezvoltat în timp. A murit la treizeci de ani de tuberculoză. S-a identificat perfect cu sufletul românesc. Era perioada Unirii celei mici, a Țărilor Române. Atât „Balada”, cât și opereta „Crai nou” stau mărturie a unui uriaș talent muzical.
Angela Gheorghiu își face un titlu de glorie din faptul că numai ea a cântat la Convert Garden. După acel spectacol de debut din 2010, The Observer scria: “Vocea ei lină și cremoasă are un miez de oțel”.
Dumitru Avakian: Artistă de excepție, cu o intuiție muzical-dramatică cu totul cuceritoare. Dispune de o cultură muzicală limitată, aparținând doar zonei în care acționează.
citește și: Care e prețul denigrării Mariei Tănase? Dar a lui George Enescu?
CV Dumitru Avakian
Născut în ziua de 2 decembrie 1942, la Cetatea Albă, în Basarabia de Sud, azi în Ucraina. Este profesor de studii muzicale teoretice la Colegiul Național de Muzică „George Enescu“ din București.
În 2003 i-a fost conferit Premiul criticii muzicale al Uniunii Compozitorilor din România.
- În anul 2014 – a primit din partea Președinției României, Ordinul Național “Pentru Merit” în grad de cavaler.
“Dumitru Avakian este una dintre vocile cu cea mai mare autoritate în critica muzicală românească,” se scrie pe pagina de internet a ICR
Doamna Gheorghiu a mai explicat că a aflat de la Sergiu Celibidache „că nu numai istoria de la şcoală, istoria României, politică sau socială, dar şi istoria culturală este alcătuită în România din false legende.”
Dumitru Avakian: Sunt cunoscute exigențele – le voi numi – speciale ale maestrului Celibidache. În cadrul cursurilor de maiestrie dirijorală, ele însele absolut fascinante, etala etichetări subiective la adresa majorității compozitorilor si a muzicienilor performeri. Mulți dintre cei prezenți le considerau bizarerii pitorești, peste care se trecea repede.
citește și: Care e prețul denigrării Mariei Tănase? Dar a lui George Enescu?
Totuși, de ce a ținut, oare, Angela Gheorghiu să-și exprime opinia, în siajul noii mișcări neomarxiste a “cancel culture?”
Dumitru Avakian: Bună parte dintre cei cultivați sunt reținuți în a o lua în seamă în ceea ce spune. În lumea muzicii se mai si zice: “Să nu intri în gura ei!”
„George Enescu a fost un geniu fără egal”
Românii sunt de obicei revoltați când li se atacă simbolurile naționale. Toți știm că la vârsta de patru ani, Enescu și-a întrecut profesorul, iar la 12 ani impresiona publicul vienez. Până la 19 ani a absolvit Conservatorul din Viena și pe cel de la Paris.
Dumitru Avakian : Creația sa din acea perioadă stă mărturie. Celebrul Octuor, dublu cvartet de coarde, este o lucrare unică! În secolul al XIX-lea, după Felix Mendelssohn Bartholdy, s-au scris doar două creații în acest gen, care aparțin perioadei romantice a sfârșitului de epocă.
George Enescu a fost un geniu fără egal. Doamna Gheorghiu nu știe mai nimic nici despre performanțele marelui artist și, constat, nici despre cultura română. Domnia sa și-a făcut debutul artistic aici, în România, nu în străinătate.
citește și: Care e prețul denigrării Mariei Tănase? Dar a lui George Enescu?
Angela Gheorghiu a cântat operă o singură dată în România, am impresia la Cluj-Napoca. Are amintiri neplăcute de la Bucureşti. Și-a dat examentul de diplomă în anul 1990. Susține că profesorul Ionescu Arbore ar fi obligat-o să cânte „La Bohème” în limba română, pe când ea avea deja contract cu “Covent Garden” – la Londra, pentru aceeaşi operă, cântată, evident, în limba italiană, în original.
Dumitru Avakian: Anul 1990, cum știm, a reprezentat o perioada – aș eticheta-o, ”de trecere”. Astăzi, lumea serioasă nu prea se uită în gura ei. Care dintre intelectualii români ar putea întelege răutatea manifestă, după decenii, la adresa Artei Florescu, exigenta ei profesoară?
„Enescu era o personalitate adulată în toată lumea muzicală europeană”
S-a calificat Angela Gheorghiu “la locul de muncă?”
Este drept, Angela Gheorghiu este o creație a propriului talent, a muncii de cizelare în arta cântului, munca asiduă realizată aici, în țară cu sprijinul profesorilor cu care a lucrat. Este adevărat, în anii ‘70 și ‘80 ai secolului trecut, dar si mai înainte, exista obligația ca din programele de lucru ale studenților, ale elevilor, să facă parte și acele cântece așa-zis patriotice. Puțini le cântau din convingere. Le cântau din obligație.
Citește și: Explozia noilor cazuri de Covid-19. Simple explicații
Gheorghiu a argumentat afirmația ei corozivă, prin faptul că, timp de 30 de ani, nu a aflat numele niciunei săli celebre în care Enescu să fi concertat.
Dumitru Avakian: Nu a aflat din cauză că nu a vrut să se intereseze de cariera impresionantă de violonist concertist a lui Enescu, cum a cântat pe marile scene europene, în special în Franța, în Statele Unite. Acum fix un veac, Enescu a dirijat opera „Lohengrin,” de Wagner, cu prilejul instituționalizării Operei bucureștene. Era o personalitate adulată în toată lumea muzicală europeană.
„Angela Gheorghiu a cerut românilor o sumă fabuloasă”
Manifestă, oare, Angela Gheorghiu frustrări pentru faptul că nu a fost invitată niciodată pe scena Festivalului Enescu?
Dumitru Avakian: Puțină lume știe că în anul 2003, la un concert ce urma a fi susținut – împreună cu soțul ei de atunci, tenorul francez de origine italiană, Roberto Alagna – la Sala Palatului, a pretins o sumă exorbitantă pe care statul român nu avea cum s-o plătească. S-a spus atunci că însuși, președintele Ion Iliescu a considerat că pretențiile erau exagerate.
Iar Ion Iliescu era mare fan al ei.
Dumitru Avakian: Ion Iliescu era și a rămas un meloman, care, iată, s-ar fi opus, totuși, unei asemenea cheltuieli de sute de mii de euro. În lumea artistică este de notorietate faptul că, în perioada în care era prim-secretar la Iași, mergea la concerte și la spectacole de teatru, astfel că era un apropiat al lumii artistice.
Cum vă simțiți în calitate de muzician roman, de participant la aproape toate edițiile Festivalului Enescu, la auzul acestei asumări potrivit căreia Enescu e o “falsă legendă?”
Dumitru Avakian: Mă simt profund jenat de penibilul situației în care s-a pus Angela Gheorghiu. Pe parcursul recentului Festival enescian al muzicii, toate marile colective simfonice europene i-au prezentat aproape patruzeci dintre creații.
„În dată de 15 septembrie 2017, cu ocazia Zilelor Bucureștiului, sopranA Angela Gheorghiu a concertat în Piața Constituției din Capitală. Onorariul plătit de Primăria Municipiului București prin Arcub, pentru concertul susținut de soprană Angela Gheorghiu a fost de 144.906 euro, inclusiv TVA.” (Ziarul curentul)
Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca i-a conferit nu demult titlul de Doctor Honoris Causa. Pe ce motiv?
Dumitru Avakian: Desigur, pentru trecutul ei artistic impresionant.S-a bucurat pe bună dreptate de onoruri alese pentru merite deosebite, dar deloc de natură academică. Pe motiv că a lezat valorile fundamentale ale României, personal cred ca titlul ar trebui retras.
Pe Maria Tănase a poziționat-o drept o ”cântăreață pe la mese.”
Dumitru Avakian: Jenant, insultător și degradant pentru domnia sa. Maria Tănase ramâne un reper al spritualității românești din prima jumătate a secolului trecut. În epocă, i-a fost conferită celebra distincție a Academiei Charles Cros, inclusiv pentru câteva cântece românești cântate impecabil în limba franceză. Nicolae Iorga a numit-o ”pasărea măiastră”, a fost apreciată de marele Constantin Brâncuși. La începutul anilor ’60, când a plecat în eternitate, întregul București a fost în doliu. Carul cu boi care-i ducea corpul, soborul de preoți au fost urmați pe marile bulevarde de un imens puhoi de lume.
Citește și: Explozia noilor cazuri de Covid-19. Simple explicații
Se zice că la fel de multă lume ca la funeraliile Reginei Maria. Revenind la sursa vedetei, la Sergiu Celibidache. Credeți că i-a spus marele dirijor că ”am învățat o istorie falsă”?
Dumitru Avakian: În parte, da, în zona social-politică. Revenind la maestrul Sergiu Celibidache… Domnia sa nu l-a dirijat nici pe marele postromantic Gustav Mahler, nici pe deschizătorul de drumuri în muzica debutului de secol XX, pe Arnold Schoenberg. Nu a dirijat nici operele fundamentale ale lui Enescu, spre exemplu. Fiecare artist își are propriile sale afinități. Celibidache dispunea de o personalitate cu totul marcantă, cuceritoare. A realizat absolut magistral simfoniile lui Bruckner; iar în prima Rapsodie Română datorată lui George Enescu, să ne amintim, a desfășurat o imagistică muzicală de un pitoresc absolut unic, seducător. Imprimările audio-video stau marturie.
„Frustrările ei sunt manifeste”
Părerile Angelei Gheorghiu sunt răbufnirile unei ființe complexate?
Dumitru Avakian: E o personalitate efervescentă. Frustrările sale sunt manifeste. Un talent exemplar, dar extrem de limitată din punct de vedere cultural. Nu înțelege, probabil, spațiul, timpul și locul în care semeni de-ai săi au adus valori fundamentale, originale, de natură spirituală și artistică.
Mai mergeți la școală cu bicicleta?
Dumitru Avakian: Aaa… Da! Merg în fiecare zi. Și astăzi, sâmbătă seară, m-am îndreptat pe două roți spre recitalul de orgă de la Atheneu. Și în acest fel mă păzesc de agresivitatea unei părți din lumea în care trăim, de această pandemie mondială potopitoare. Cine se ferește are șanse mai mari să scape de această urgie (coronavirusul n.a.).
Ca o concluzie, cum ați încadra judecata ”de valoare” a sopranei?
Dumitru Avakian: O bizarerie, o necuviință din partea – remarc cu tristețe – unui om de mare talent.
