Criticul şi istoricul literar Nicolae Manolescu a murit sâmbătă la vârsta de 84 de ani, conform agerpres.ro.
„S-a stins din viaţă Nicolae Manolescu, cel mai important critic şi istoric literar român de după Al Doilea Război Mondial. Dumnezeu să-l odihnească!”, a transmis criticul literar Mircea Mihăieş.
La rândul său, criticul literar Daniel Cristea-Enache deplânge moartea profesorului Nicolae Manolescu.
„Încă o zi neagră pentru cultura română”, a scris Cristea-Enache pe Facebook.
Nicolae Manolescu era internat la Spitalul Elias din Capitală.
”Academicianul Nicolae Manolescu, preşedintele Uniunii Scriitorilor şi personalitate marcantă a culturii române, s-a stins din viaţă în după-amiaza zilei de 23 martie, la Spitalul Universitar de Urgenţă Elias, în urma complicaţiilor
severe cardiace şi pulmonare survenite pe fondul unor suferinţe cronice preexistente”, a informat Biroul de presă al Spitalului Elias.
Nicolae Manolescu, eseist, critic şi istoric literar, membru titular al Academiei Române, preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România, s-a născut la 27 noiembrie 1939, la Râmnicu Vâlcea.
A urmat cursurile Facultăţii de Filologie, Universitatea Bucureşti (1956-1962), în 1974 devenind doctor în litere cu teza ”Contradicţia lui Maiorescu”. În 1964 îşi începe cariera universitară la Facultatea de Litere, Universitatea Bucureşti, fiind asistent între anii 1964-1968; lector în intervalul 1968-1989 şi, din 1989, profesor. Aici a condus şi ”Cenaclul de luni”, a cărui primă şedinţă a avut loc la 3 martie 1977. Cenaclul a continuat să existe până în 1983, când a fost desfiinţat.
După debutul publicistic în ”Viaţa românească” (iulie 1961) şi cel editorial cu volumul ”Literatura română de azi” (1965, în colaborare cu Dumitru Micu), Nicolae Manolescu a susţinut cronica literară a revistei ”Contemporanul” (1962-1972) şi a ”României literare” (1972-1992). Între anii 1971-1974, a fost redactor-şef adjunct al ”României literare”, iar din 1990 directorul acesteia.
A publicat peste 30 de cărţi de critică, istorie literară şi eseuri, printre care: ”Lecturi infidele” (1966); ”Teme” (şapte volume între 1971 şi 1988); ”Metamorfozele poeziei” (1968); ”Contradicţia lui Maiorescu” (1973); ”Introducere în opera lui Alexandru Odobescu” (1976); ”Sadoveanu sau Utopia cărţii” (1976, Premiul Uniunii Scriitorilor şi Premiul Academiei Române); ”Arca lui Noe, eseu despre romanul românesc” (trei volume, 1980 – 1983); ”Despre poezie” (1987); ”Dreptul la normalitate. Discursul politic şi realitatea” (1991); ”Metamorfozele poeziei. Metamorfozele romanului” (1999); ”Literatura română postbelică (Lista lui Manolescu)” (vol. I-III, 2001), care cuprinde o selecţie din cronicile apărute în ”Contemporanul” şi ”România literară” între anii 1962 şi 1993; ”Cititul şi scrisul” (2002, volum autobiografic); ”Lectura pe înţelesul tuturor” (2003), ”Viaţă şi cărţi. Amintirile unui cititor de cursă lungă” (2009).
În noiembrie 2008, a lansat lucrarea ”Istoria critică a literaturii române. 5 secole de literatură”, la care a lucrat timp de 25 de ani.
A fost membru corespondent al Academiei Române, ales la 24 octombrie 1997; din 28 martie 2013 – membru titular al Academiei Române.
Din 26 noiembrie 2006 a fost ambasador al României la UNESCO, unde este delegat permanent al României.
A fost preşedintele Partidului Alianţei Civice, din iulie 1991 până la 28 martie 1998, când, la al III-lea Congres al partidului, s-a aprobat fuziunea dintre PAC şi PNL; preşedinte al Consiliului Naţional al PNL (1997-2000). În noiembrie 1996, a candidat şi la Preşedinţia României, din partea PAC (în Alianţa Naţională Liberală, ANL). A fost senator de Sibiu în legislatura 1992-1996, fiind ales, în septembrie 1992, pe listele Convenţiei Democrate Române. În anul 2000 a demisionat din funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional al PNL şi s-a retras din viaţa politică.
Nicolae Manolescu a fost ales preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România (USR) în anul 2005, iar la 23 noiembrie 2009 a fost ales pentru un al doilea mandat la conducerea Uniunii. A fost reales în fruntea Uniunii Scriitorilor la 7 octombrie 2013.
La 1 decembrie 2008 a primit, din partea Administraţiei Prezidenţiale, Ordinul Naţional ”Steaua României” în grad de Mare Cruce.
A fost distins cu premii ale Academiei Române, Uniunii Scriitorilor, Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti. Statul francez i-a atribuit, pentru contribuţiile aduse la dezvoltarea culturii române, medalia de ”Cavaler al Literelor şi Artelor”, la 12 iulie 1993.
La 11 decembrie 2008, a primit, la Gala Premiilor „Manuscriptum”, marele premiu „Manuscriptum”, pentru cartea ”Istoria critică a literaturii române”. A câştigat Premiul Prometheus pentru întreaga carieră – Opera Omnia, acordat de fundaţia ”Anonimul”, în octombrie 2004.
În luna decembrie 2011, Senatul Universităţii din Bucureşti l-a declarat profesor emerit.
Nicolae Manolescu i-a criticat dur pe Cătălin Tolontan, Mugur Ciuvică și Sebastian Ghiță: Incompetența lor e la originea răului
Preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, criticul literar Nicolae Manolescu, consideră că „tot ce se întâmplă în viaţa politică şi profesională a României, de câtva timp, este rodul incompetenţei, care, la rândul ei, este rodul unei instrucţii şcolare precare”. Astfel, el i-a criticat pe jurnalistul Cătălin Tolontan, deputatul Sebastian Ghiță și şeful Grupului de Investigare Politică (GIP), Mugur Ciuvică, pe motiv că „se pronunță pe lucruri pentru care nu au nicio pregătire”.
„De la o vreme însă, spaţiul public este invadat de declaraţii, care, nu o dată, iau forma unor acuzaţii, venite din partea unor persoane care numai de competenţă în materie nu pot fi bănuite. Sebastian Ghiţă se autodenunţă ca fiind cel care a pus la cale <> oficială a unor plagiatori. Te umflă râsul: Ghiţă şi regulile academice! Mugur Ciuvică, şeful Grupului de Investigare Politică (GIP), susţinea în 2002 că teza Codruţei Kövesi ar fi plagiată, ca să recunoască astăzi că n-a citit-o. Lucrul e foarte grav, dar explicaţia lui Ciuvică după patru ani e şi mai gravă: n-ar fi fost lăsat s-o citescă! În stupiditatea lui, Ciuvică introduce în acuzaţie cel mai mizerabil element de oportunitate politică: trage pe uscat targa lui Ghiţă! (…) Să trecem mai departe. Cătălin Tolontan, în loc să-şi vadă de sport, denunţă tot ce mişcă în sănătatea naţiei, de la Hexi Farma la moartea <> a lui Gyuri Pascu şi, deşi o ia peste bot, persistă. Călin Tăriceanu, care a citit doar jumătatea din Constituţie care interzice preşedintelui ţării să se implice în politica de partid, atacă periodic justiţia, fapt interzis de cealaltă jumătate din Constituţie, pe care nici măcar n-a răsfoit-o”, scrie Nicolae Manolescu, pe blogurile Adevărul.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!
