10.5 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăRomânia poate fi sancționată de UE pentru problemele de la Midia

România poate fi sancționată de UE pentru problemele de la Midia

Nava Queen Hind, încărcată cu peste 14.000 de oi, a eșuat în apele românești ale Mării Negre la data de 24 noiembrie 2019, după ce ridicase ancora din portul Midia, de la terminalul Comagra. Deși, în România, unii funcționari ai statului și unii oameni de afaceri au sperat că această catastrofă navală va fi înregistrată drept un simplu accident, oficiali ai UE s-au arătat extrem de îngrijorați de situația din România.

De exemplu, la 5 februarie 2020, Anja Hazekamp, europarlamentar din Olanda, a adresat Comisiei Europene o interpelare cu titlul “Condiții inacceptabile pentru animale în timpul transportului în țări terțe, asociate cu situația scandaloasă de la bordul navei Queen Hind”.

“Anul trecut (adică în anul 2019 – n.n.), aproximativ 200 de nave au plecat din portul românesc Midia pentru a duce oi și vaci spre alte țări. Există dovezi concludente despre faptul că animalele au fost ținute în timpul transportului în condiții contrare Regulamentului (CE) nr. 1/2005. Un exemplu recent este nava Queen Hind, care a eșuat în timp ce, conform documentelor, transporta 14 600 de oi (…). În ciuda avertismentelor repetate pe care le-au primit, autoritățile române nu reușesc să pună în aplicare în mod adecvat normele UE privind transportul animalelor, ceea ce înseamnă că o procedură de infringement ar putea fi inevitabilă”, avertiza reprezentanta Parlamentului European.
 
În mod șocant, acest mesaj a trecut neobservat în România. Dar dacă țara noastră va ajunge să fie sancționată, răspunderea va fi pasată între autoritățile de la București și cele din județul Constanța, fie că vorbim de Ministerul Transporturilor, de Ministerul Agriculturii, de Ministerul Mediului sau de unitățile lor specializate, cum ar fi Compania Națională  “Administrația Porturilor Maritime”, Autoritatea Naţională Sanitar – Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) sau Garda Națională de Mediu.
 
Pentru a lămuri aspectele care țin de mediu, ziarul „România Liberă” a adresat câte un set de întrebări atât Ministerului Mediului cât și Gărzii Naționale de Mediu (aflată în subordinea Ministerului). La nici una dintre aceste întrebări n-am primit răspuns oficial.

Până când statul va decide să lămurească lucrurile, surse neoficiale afirmă că una dintre instituţiile care nu îşi îndeplinesc atribuţiile de control la Șantierul Naval Midia Năvodari și la terminalul Comagra este Comisariatul Judeţean Constanţa al Gărzii Naţionale de Mediu, al cărui şef, Marian Râșnoveanu, evită să efectueze controale de mediu la obiectivele menţionate întrucât îi este obedient lui Felix Stroe.

Iar Felix Stroe este vechi parteneri de afaceri cu Ion Dumitrache, fiind, în prezent, asociaţi în cadrul firmei LIT România SRL Constanţa.

Cei doi au devenit acţionari majoritari la Şantierul Naval Midia Năvodari în 1999, când au preluat peste 80 la sută din acţiunile de la Şantierul Naval Midia Năvodari. Procedurile economice folosite la acel moment au fost descrise, inclusiv în mass-media, ca fiind frauduloase. La mijlocul anului trecut, postul Antena 3 relata că Felix Stroe, devenit președinte al PSD Constanța, a reușit să-și impună “o întreagă listă de supuşi plasaţi la companii de stat”. Pe lista acestora era inclusă și Daniela Şerban, fosta consilieră a lui Felix Stroe, devenită director general al Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa (CN APM).

Tot potrivit site-ului Antena 3, Daniela Şerban a devenit director general la Constanţa după ce o instanţă a decis, pe 28 ianuarie 2019, că predecesorul ei, Nicolae Dan Tivilichi, a fost numit ilegal în această funcţie.

Până la acel moment, Nicolae Dan Tivilichi a fost însă foarte activ. Printre altele, la solicitarea lui Ion Dumitrache, în anul 2017, Nicolae Dan Tivilichi (director general al CN APM la acea vreme) a promovat în CA al companiei propunerea – aprobată în acest for – ca şantierele navale să îşi poată asigura în regie proprie servicii de remorcaj, fără a mai fi nevoite să achite către CN APM taxă pentru aceste servicii. De această facilitate beneficiază, în realitate, şi Comagra, întrucât Ion Dumitrache a instituit practica potrivit căreia unele din navele care intră în portul Midia pentru a încărca la terminalul Comagra declară că se deplasează la Șantierul Naval Midia.

Faptul că “baronii” din Constanța se îmbogățesc nu deranjează, aparent, pe nimeni. Să vedem însă cine va plăti în momentul în care statul român va fi sancționat pentru încălcarea normelor de mediu, de protecție a animalelor și de siguranță a navigației în portul Midia.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Marseille, Atalanta, AS Roma și Bayer Leverkusen s-au calificat în „careul de ași” al Europa League

Olympique Marseille, Atalanta Bergamo, AS Roma și Bayer Leverkusen s-au calificat joi seară în semifinalele Europa League, după meciurile din manşa secundă a „sferturilor”. Liverpool...

Președintele COSR confirmă: „Șansele Simonei Halep de a primi un wild card la Jocurile Olimpice sunt importante”

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat că şansele Simonei Halep de a primi un wild card la Jocurile Olimpice...

Rătăciri din necunoaștere

Necunoașterea nu are doar efectul banal al nepriceperii. Îl are adesea și pe cel al opunerii la adevăruri ale vieții și la fapte. Perseverența...
Ultima oră
Pe aceeași temă