19.6 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăPiedone impune contracte de gunoi privaților

Piedone impune contracte de gunoi privaților

Mai multe societăți private cu sediul în sectorul 5 al Capitalei au primit, în luna ianuarie a acestui an, o “notificare” din partea Societății Salubrizare Fapte 5 S.A., compania de salubrizare a Primăriei Sectorului 5, înființată în mandatul fostului edil Daniel Florea (Partidul Social Democrat), prin care erau înștiințate că “în termen de zece zile” trebuie să își schimbe contractul pentru colectarea deșeurilor.

Aceasta, în condițiile în care societățile particulare aveau deja un contract încheiat cu compania privată REBU S.A., care, nu cu mult timp în urmă, avea contract cu Primăria Sectorului 5 pentru colectarea deșeurilor.

 

Notificarea primăriei

“Vă notificăm ca în termen de 10 zile de la primirea prezentei, să vă prezentați la sediul Societății Salubrizare Fapte 5 S.A., pentru încheierea contractului de prestări-servicii privind colectarea deșeurilor menajere”, se precizează în adresa S.C. Salubrizare Fapte 5 S.A. transmisă societăților private din sectorul 5, obținută de cotidianul național “România liberă”.

Societatea de salubrizare a Primăriei Sectorului 5 se mândrește cu exclusivitatea pe colectarea deșeurilor menajere, acordată de administrația publică locală.

 

Cheia autorizațiilor

Acum, în mandatul actualului primar al sectorului 5, Cristian-Victor Piedone Popescu (Partidul Puterii Umaniste Social – Liberal), compania locală de salubrizare vrea să-și extindă monopolul obținut în mandatul lui Daniel Florea și la contractele cu firmele private.

“S.C. Salubrizare Fapte 5 S.A. este operatorul cu drept exclusiv de prestare a serviciului de salubrizare în aria administrativă a Sectorului 5 – București, acordat prin contractul de delegare aprobat de Autoritatea Locală, deținător al Licenței nr. 5010 din data de 10.07.2020, eliberată de Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice”, se mai menționează în notificarea societății de salubrizare a primăriei, semnată de directorul general al companiei, Lucian Bogza.

S.C. Salubrizare Fapte 5 S.A. le-a precizat companiilor private cu sediu/sedii pe raza sectorului 5 și tariful practicat pentru ridicarea deșeurilor menajere, însă cel pentru populație.

“Tariful pentru colectarea și transportul deșeurilor reziduale de la populație este de 10.64 lei/persoană/lună (TVA inclus)”, se mai precizează în notificarea companiei de salubrizare a Primăriei Sectorului 5.

Reprezentanții companiilor private din sectorul 5, dar și reporterii RL, recomandându-se firme particulare, au sunat la REBU S.A. pentru a afla dacă este obligatorie schimbarea contractului de salubrizare.

Reprezentanții REBU au răspuns că putem ridica în continuare deșeurile, dar că ar fi mai bine să semnăm contract cu firma primăriei, ca să nu avem “probleme la eliberarea unor viitoare autorizații”.

Am solicitat un punct de vedere al Primăriei Sectorului 5 legat de acest subiect, dar nu ni s-a răspuns.

 

UPDATE: Răspunsul S.C. Salubrizare Fapte 5 S.A. la solicitarea RL

Extras din legea  101/2006, art 2, punct 8 : La nivelul unităților administrativ-teritoriale, transportul deșeurilor municipale și al deșeurilor similare colectate separat, de la deținătorii de deșeuri, se efectuează numai de către operatorii licențiați care au contracte de delegare a gestiunii încheiate cu autoritățile administrației publice locale respective sau, în cazul gestiunii directe, au hotărâre de dare în administrare a acestei activități.

Conform legii, Compania Salubrizare Fapte 5 S.A., este unicul operator de servicii de salubrizare in aria administrativa a sectorului 5 ce detine contract de delegare a serviciului de salubrizare din partea Autoritatilor Locale  si licenta din partea Autoritatilor Nationale.

Tarifele pentru colectarea deseurilor de la agentii economici ce isi desfasoara activitatea pe raza sectorului 5, sunt stabilite si fundamentate de Consiliul Local al Sectorului 5 Bucuresti :

– colectare, transport si depozitare deseuri municipale la un tarif  de 101.88 lei / metru cub la care se adauga TVA;

– colectare, transport si depozitare deseuri reciclabile  la un tarif de 68.23 lei / metru cub la care se adauga TVA.

 

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Portul american artificial și temporar din Gaza e gata pentru a livra asistența umanitară

Construcţia portului american artificial şi temporar din Fâşia Gaza, menit să faciliteze livrarea asistenţei umanitare, este finalizată, dar podul nu poate fi instalat din...

Franța și China și-au dat mâna pe sub Rusia

Liderul de la Kremlin, Vladimir Vladimirovici Putin, s-a privit în oglindă și a jurat din nou, în fața singurei persoane care alege la...

Eficiente și igienice – alege consumabilele de hârtie de unică folosință!

În orice domeniu profesional - sanatate, educație, HoReCa, administrație publică, economic -  igiena este un detaliu important pentru a menține un mediu de lucru...
Ultima oră
Pe aceeași temă