Cozi și liste greșite, la vaccinarea profesorilor

Campania de vaccinare a angajaților din sistemul de învățământ a debutat cu stângul și continuă în aceeași notă, atât în Capitală, cât și în mai multe județe.

Share

Laurențiu Mușoiu 0 comentarii

02.03.2021 - 00:07

În Capitală, la centrul de vaccinare împotriva Sars COV 2 amenajat pentru angajații din sistemul de învățământ preuniversitar, dar și pentru cei din superior, atât săptămâna precedentă, când a debutat campania prioritară pentru această categorie de populație, dar și la debutul acestei săptămâni, persoanele prezente pentru a se imuniza împotriva noului coronavirus au fost nevoite să aștepte minute sau chiar ore bune.

De foarte multe ori, nu s-a mai pus problema respectării normelor de distanțare socială.

 

Programarea, relativă

Numeroase persoane, intervievate de reporterii cotidianului național “România liberă”, s-au declarat nemulțumite de faptul că ora la care au fost programate pentru vaccinarea împotriva COVID-19 a fost depășită.

Situații similare au fost întâmpinate și în alte centre de vaccinare din țară.

 

În mai multe centre de vaccinare anti-COVID-19 din țară, listele de la ISJ-uri nu au corespuns cu cele de la DSP-uri.

 

Fiecare cu lista lui

După cum a arătat cotidianul național “România liberă” și săptămâna trecută, la centrul de vaccinare anti-COVID-19 de la Spitalul Județean Dâmbovița, din municipiul Târgoviște, listele cu angajații din învățământul preuniversitar care au dorit să se imunizeze, alcătuite de Inspectoratul Școlar Județean (ISJ), nu au coincis cu cele oferite unității spitalicești de către Direcția de Sănătate Publică (DSP).

De menționat că, în județul Dâmbovița, au fost amenajate două centre de vaccinare anti-Sars COV 2, pentru angajații din sistemul de învățământ, unul la Spitalul Județean și altul la Casa Corpului Didactic (CCD).

La centrul de la unitatea spitalicească se imunizează personalul din învățământ cu vârste de peste 55 de ani, care primesc serul produ de compania Pfizer, în timp ce la CCD sunt imunizate cadrele didactice cu vârste de până în 55 de ani, care primesc serul produs de AstraZeneca.

La centrul special pentru personalul care servește sistemul de învățământ, din incinta complexului Romexpo, din Capitală, persoanele cu vârsta sub 55 de ani au fost programate pentru imunizare cu vaccinul produs de AstraZeneca, iar persoanele cu vârsta de peste 55 de ani cu vaccinurile produse de Pfizer sau Moderna.

Un număr de 145.981 de persoane s-au programat, de sâmbătă până duminică, la ora 13,00, pentru vaccinare anti-COVID în noile cabinete care au fost deschide de ieri şi în care imunizarea se face cu serul produs de compania Pfizer/BioNTech, a informat Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva SARS-CoV-2.

Potrivit CNCAV, mai sunt locuri disponibile pentru programare la vaccinare în judeţele Botoşani, Buzău, Caraş-Severin, Covasna, Dolj, Gorj, Harghita, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Maramureş, Mehedinţi, Neamţ, Satu Mare, Suceava, Teleorman şi Vrancea.

Comentarii