15.4 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăUPDATE Azi ar putea fi ultimul termen în Dosarul Bombonica, în care...

UPDATE Azi ar putea fi ultimul termen în Dosarul Bombonica, în care este acuzat Liviu Dragnea

UPDATE 9.24 Liviu Dragnea a ajuns la sediul instanţei supreme, pentru un nou termen în dosarul în care este judecat pentru fapte de corupţie. Între timp, DNA a răspuns ÎCCJ privind colaborarea cu SRI în cauză, menţionând că sprijinul a constat în furnizarea de informaţii şi suport tehnic.

Sprijinul SRI în dosar a constat în “furnizarea de informaţii cu privire la săvârşirea unor infracţiuni. Aceste informaţii nu au fost folosite ca probe şi nu au stat la baza actului de sesizare a instanţei de judecată, nefiind aplicabile prevederile deciziei nr. 21/18.01.2018 a Curţii Constituţionale a României” şi “suport tehnic cu punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică”, precizează DNA în răspunsul transmis instanţei supreme.

 

La termenul trecut, magistraţii au admis o cerere a avocaţilor şi au solicitat DNA să spună dacă a existat o cooperare cu SRI în instrumentarea acestui dosar.

“Încuviinţează trimiterea unei adrese la DNA. Dacă a existat o cooperare între cele două instituţii, dacă există şi alte documente aflate în custodia celor două instituţii şi, în caz afirmativ, să ne fie înaintate şi să se comunice în ce a constat, concret, această cooperare în legătură cu instrumentarea dosarului”, a anunţat preşedintele completului, judecătorul Ştefan Pistol.

Dosarul Bombonica a fost trimis în instanţă de DNA în iulie 2016 iar procesul a început pe fond în ianuarie 2017, având 14 termene de judecată. Dragnea a fost trimis în judecată de DNA pentru săvârşirea, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, a infracţiunilor de instigare la abuz în serviciu şi instigare la fals intelectual.

În acelaşi dosar, a fost trimisă în judecată şi fosta soţie a lui Dragnea, Bombonica Prodana, la data comiterii faptei coordonator al Complexului de servicii destinate copilului şi familiei şi şef serviciu Secretariat din DGASPC Teleorman, cu privire la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu.

Potrivit DNA, Liviu Dragnea a intervenit pentru menţinerea în funcţie şi plata drepturilor salariale pentru două angajate de la DGASPC Teleorman, deşi ştia că acestea lucrau de fapt în cadrul Organizaţiei PSD Teleorman. În decembrie 2013, procurorii au înregistrat o sesizare din oficiu cu privire la faptul că Floarea Alesu, director executiv al DGASPC Teleorman, în schimbul unor foloase necuvenite, proceda la menţinerea ilegală în posturi a două angajate de la DGASPC Teleorman, Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica.

Potrivit procurorilor, cele două angajate nu s-au prezentat la serviciu şi nici nu au prestat vreuna dintre activităţile înscrise în contractul lor muncă semnat cu DGASPC Teleorman, desfăşurându-şi de fapt activitatea la sediul Organizaţiei judeţene PSD Teleorman. DNA susţine că, în calitate de preşedinte al CJ Teleorman, Liviu Dragnea coordona şi controla activitatea DGASPC Teleorman, instituţie în cadrul căreia au fost încadrate Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica.

Procurorii afirmă că Liviu Dragnea a determinat-o pe Anisa Niculina Stoica să se angajeze şi să fie remunerată în cadrul DGASPC Teleorman. Dragnea mai este acuzat că a contribuit, prin influenţa pe care o avea în calitate de preşedinte al CJ Teleorman, ca Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica să fie menţinute în funcţie la DGASPC Teleorman.

Cele mai citite

Premierul plănuiește investiții de 15 miliarde de euro din banii arabilor. Care va fi rezultatul?

Premierul Marcel Ciolacu, aflat zilele acestea în Qatar și Emiratele Arabe Unite, planifică să aducă bani în țară de la arabi pentru investiții. Vorbim...

Ghidul ANAF pentru frizeri, coafeze și manichiuriste

Ghidul privind tratamentul fiscal aplicabil veniturilor obținute de persoanele fizice din prestarea unor activități de înfrumusețare/întreținere corporală, a fost publicat joi de ANAF. Ghidul poate...

Poşta Română a finalizat distribuirea pensiilor până pe 15 aprilie

Compania Naţională "Poşta Română" a finalizat distribuirea pensiilor până pe data 15 aprilie, conform calendarului asumat, a anunţat, joi, operatorul poştal naţional. Distribuirea drepturilor sociale...
Ultima oră
Pe aceeași temă