Compania aeriană low fare – low cost Wizz Air va transfera temporar operaţiunile de pe aeroportul Veneţia Treviso pe aeroportul Veneţia Marco Polo, în perioada 1 iunie – 30 septembrie, din cauza lucrărilor la pista aeroportului Treviso, a anunţat marţi compania.
Pasagerii care au rezervări spre/de la Veneţia Treviso, în perioada menţionată vor primi detalii suplimentare prin e-mail. Pentru rezervări noi în această perioadă, pasagerii trebuie să iniţieze procedurile de rezervare selectând opţiunile „Veneţia Marco Polo” sau „Veneţia toate aeroporturile”.
Wizz Air operează din România zboruri spre Veneţia de pe aeroportul Bucureşti Băneasa în fiecare zi a săptămânii şi de la Cluj Napoca şi Timişoara, de două ori pe săptămână.
„Aeroportul Marco Polo este situat la 30 km sud-est de Treviso, iar transferul dintre cele două aeroporturi se poate face uşor şi rapid folosind mijloacele de transport în comun”, spun reprezentanţii Wizz Air.
Wizz Air a transportat 9,8 millioane de pasageri în ultimele 12 luni. Flota companiei este compusă în prezent din 35 de aeronave Airbus A320, care operează din 13 baze aflate în Polonia, Ungaria, Bulgaria, România, Ucraina, Cehia şi Serbia. Cea de-a 14-a bază, din Vilnius, Lituania şi cea de-a 15-a din Târgu-Mureş, România, vor deveni operaţionale din aprilie, respectiv iunie 2011.