25 C
București
duminică, 23 iunie 2024
AcasăInvestigații România LiberăUdrea: 2009-2010, primii ani în care Guvernul a alocat bani pentru infrastructura...

Udrea: 2009-2010, primii ani în care Guvernul a alocat bani pentru infrastructura turistică

Ministrul Turismului şi Dezvoltării, Elena Udrea, susţine că 2009 şi 2010 au fost primii ani în care Guvernul a alocat bani de la buget pentru dezvoltarea infrastructurii turistice, ea afirmând că până la sfârşitul anului vor fi inaugurate trei pârtii de schi şi o staţiune balneară, potrivit Mediafax.

Udrea a mers, vineri, la Timişoara, pentru a semna un contract pentru restaurarea Castelului Huniade din municipiu, în valoare de aproximativ 52,5 milioane de lei, din care 33,7 milioane de lei provin din fonduri europene nerambursabile.

“În 2009-2010, am investit din bugetul de stat suficient de mult încât să ne putem mândri cu prima situaţie în care Guvernul alocă bani de la buget pentru dezvoltarea infrastructurii. Vom inaugura trei pârtii de schi şi o staţiune balneară până la sfârşitul acestui an. De aceea fondurile europene sunt binevenite, deoarece vin în completarea resurselor bugetare”, a afirmat Udrea.

Ea a spus că, la finalul proiectului de restaurare, Castelul Huniade din Timişoara va atrage turişti şi se vor crea noi locuri de muncă.

“Sunt convinsă că reabilitarea acestui castel va atrage turişti. Sunt convinsă că investiţiile în turism, pe lângă crearea de noi locuri de muncă, vor face ca turismul să crească”, a spus Udrea.

Proiectul se va derula pe o perioadă de 48 de luni, la final clădirea urmând să găzduiască Muzeul Banatului.

De la Timişoara, Elena Udrea a plecat la Sânnicolau Mare, unde va semna alte două proiecte în valoare totală de aproximativ 85 de milioane de lei.

Cele mai citite

În două județe bisericile vor sta deschise toată ziua pe timpul caniculei

Episcopia Hușilor a anunțat că toate ”bisericile din mediul urban să fie deschise, pe tot parcursul zilei”, pentru ca oamenii să aibă unde să...

Un urs a apărut sâmbătă în stațiunea Sinaia

Un urs a fost observat, sâmbătă după-amiază, pe o stradă din staţiunea Sinaia, populaţia din zonă fiind avertizată prin mesaj RO-ALERT, potrivit Digi 24. Potrivit...

EURO 2024: Georgia-Cehia 1-1

Georgia şi Cehia au încheiat la egalitate, 1-1 (1-0), meciul care a avut loc sâmbătă, pe Volksparkstadion din Hamburg, în Grupa F a...
Ultima oră
Pe aceeași temă