0.9 C
București
vineri, 27 decembrie 2024

Trainer NLP

Daniel Bichis, specialist in inteligenta emotionala, a inceput ca sef de promotie al specializarii de Biochimie de la Universitatea Bucuresti. Dupa 14 ani, a reluat cursurile universitare, cu specializarile psihologie si psihoterapie. In 1998, a inceput formarea de NLP in Elvetia, la NLP Institut Zürich, iar in anul 2000 a plecat in SUA pentru a deveni primul trainer NLP roman format si certificat de Richard Bandler. Daniel Bichis a continuat formarile cu "nume grele" precum Robert Dilts, Judith DeLozier, Steven Gilligan. In privinta practicii, a facut trei stagii de supervizare la comunitatea terapeutica a dr. André Moreau in Belgia, apoi a avut peste 300 de clienti in cadrul primului cabinet de Coaching NLP din Bucuresti si nenumarati participanti la workshopurile si trainingurile sustinute pe trei continente.

 

Formarea de psihoterapeut a durat patru ani, in care a acumulat peste 1.200 de ore de formare si dezvoltare personala. Formarea de Coach NLP a durat doi ani, la care s-a mai adaugat unul pentru a fi certificat ca trainer NLP. Dar ea continua pana in prezent, Daniel Bichis fiind singurul roman ce este trainer-asistent la workshopurile tinute de Richard Bandler in Europa. Pentru a reusi in aceasta cariera, esential este sa iubesti oamenii si sa-ti doresti sa contribui la exprimarea potentialului lor. O astfel de atitudine trebuie sustinuta de excelente abilitati de comunicare, de multa empatie si creativitate. Abilitati esentiale sunt flexibilitatea emotionala si expresivitatea. Fiindca, asa cum spune Daniel Bichis, in NLP transa este folosita adesea drept catalizator al schimbarilor, abilitatea de a lucra cu stari de constiinta modificata fiind un atribut esential. In fine, foarte important este simtul umorului, capacitatea de a-i face pe oameni sa iasa din incruntare si sa vada dincolo de lacrimi.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă