Nu demult, grupul petrolier austriac OMV si-a dublat, printr-o manevra apreciata in piata nu tocmai ortodoxa, participatia la grupul maghiar MOL din domeniu, ajungand sa detina in acesta cam 18% din capital. Nu tocmai ortodoxa, pentru ca se pare ca achizitia a fost facuta de un magnat rus care traieste in Ungaria, acesta si-a vandut apoi participatia unei companii de consultanta austriece, de unde a preluat-o OMV contra unui miliard de euro. Imediat dupa aceea, OMV a facut o oferta de preluare a controlului asupra grupului maghiar. Iar acesta a reactionat extrem de dur. A apreciat oferta ca fiind una ostila, avand in vedere ca grupul maghiar se afla nu la ananghie, ci in plina expansiune profitabila, si complet nejustificata economic, intrucat s-ar fi creat un fel de companie mare, dar nu si eficienta, care de altminteri n-ar fi rezistat nici criteriilor antitrust din cadrul UE, astfel incat tranzactia, daca s-ar fi finalizat, ar fi insemnat ca noul grup ar fi fost nevoit, dupa ce ar fi reunit activele, sa vanda unele dintre ele pentru a se conforma normelor comunitare.
Pana aici nici un aspect deosebit! Sunt curente in lumea afacerilor achizitiile si preluarile de firme, incercarile reusite sau nereusite in acest sens si replicile celor implicati.
Surprinzator poate la prima vedere si oricum de remarcat a fost insa argumentul cu care grupul maghiar a respins fara echivoc oferta OMV: "Nu credem, a declarat Szabolcs Ferenz, vicepresedintele cu comunicarea in grupul MOL, ca guvernele pot fi buni administratori ai unor companii private". Iata ce a adaugat, pentru a fi mai explicit, dl Szabolcs Ferenz: "MOL nu respinge ideea vanzarii daca o oportunitate se va ivi. Daca grupuri private precum Exxon sau British Petroleum ar veni cu oferte acceptabile, nu vad de ce am refuza. In cazul in speta insa, eficienta MOL este dubla fata de cea a OMV, iar o companie rezultata dintr-o operatiune de preluare ar fi intr-adevar una foarte mare, dar cu o eficienta redusa. Nu vedem care sunt beneficiile preluarii de catre un guvern strain!".
Scurt pe doi! Clar si cuprinzator! MOL este fosta companie de stat maghiara in domeniul petrolier. In cazul ei, statul maghiar a ales privatizarea fara investitor strategic, spre a se evita, dupa cum este si firesc, transferarea monopolului de stat catre o alta entitate. Dupa reiterari succesive, statul maghiar n-a mai ramas cu nici o actiune la MOL, dar controlul companiei nu apartine cuiva anume, actionariatul fiind diseminat si rolul fundamental in soarta firmei revenind echipei manageriale. 39 de banci straine detin participatii la MOL, iar aproape 60% din totalul actiunilor sunt libere pe bursa, aflandu-se in mana unor maghiari, cu obligatia unor noi cumparatori de a-si dezvalui imediat identitatea si de a obtine aviz daca achizitiile depasesc 5% din total. In orice caz, speriate de "miscarile" OMV, autoritatile de la Budapesta intentioneaza sa protejeze grupul petrolier MOL fata de eventuale preluari ostile, printr-o lege care sa le interzica firmelor de stat straine sa preia active strategice in Ungaria!
OMV, in schimb, este un caz clasic de companie controlata de stat. In structura actionariatului, statul austriac detine 31,5%, dar, in masura in care peste 50% din actiuni sunt libere pe bursa (neputandu-si niciodata "coordona" miscarile), toate deciziile (si nu doar cele majore) sunt la dispozitia statului austriac.
Dl Szabolcs Ferenz a ales sa faca declaratiile citate si la Bucuresti. Poate nu intamplator! Pentru ca la Bucuresti nefericita preluare a PETROM de catre OMV a fost prezentata si continua sa fie prezentata ca o "privatizare", si nu ca un simplu si pagubos transfer al unui monopol de la statul roman catre un alt stat (nemaivorbind de alte asemenea transferuri in telefonie sau energie, prezentate tot ca "privatizari"!). Asta insa asa, doar ca aducere aminte, si nu ca luare aminte! Saracul dl Szabolcs Ferenz nu stie probabil ca decidentii romani nu au urechi, ci numai buzunare! Buzunare gata pregatite sa absoarba niscai spagi, daca acestea sunt oferite contra active nationale subevaluate!
Cata deosebire intre autoritatile din doua tari vecine! Unele – cele din Ungaria – au un simt si un sens national. La cele de la Bucuresti, aceste calitati sunt chiar minunate, dar lipsesc cu desavarsire!
