0.9 C
București
vineri, 27 decembrie 2024

Stiri pe scurt

Fuziune intre brokeri
Actionarii societatii SSIF Broker din Cluj-Napoca vor discuta, in 13 aprilie, fuziunea cu companiile de brokeraj HTI Valori Mobiliare, Compania Romana de Investitii Investco si Transilvania Capital. Majorarea capitalului va fi realizata cu suma de 24,37 milioane de lei,  din surse proprii ale SSIF Broker, profitul repartizat de societatile absorbite si noi aporturi in numerar, prin emiterea a 10,92 milioane de actiuni noi, la o valoare nominala de 0,5 lei si un pret de 0,75 lei.

SIF Oltenia a cumparat actiuni Petrom
SIF Oltenia a cumparat vineri trei milioane de actiuni Petrom, reprezentand 0,005% din capitalul companiei, printr-o tranzactie la BVB cu o valoare de 1,75 milioane de lei. Titlurile au fost cumparate la un pret de 0,5842 lei pe actiune, iar suma va fi platita pe 7 martie, au anuntat reprezentantii societatii de investitii financiare. Pretul mediu al actiunilor Petrom in sedinta de vineri a fost de 0,5856 lei. Actiunile au scazut vineri cu 2,54%, iar ultima tranzactie a avut loc la 0,575 lei pe titlu.
(Ada Stefan)

UE, ingrijorata de deficitul bugetar
Romania trebuie sa profite de perioada actuala de dezvoltare economica rapida pentru a accelera procesul de reducere a deficitului bugetar, se arata in schita unui document care urmeaza sa fie elaborat de Comisia Europeana (CE). Executivul european arata ca in Romania exista riscul sa fie depasit, pe termen mediu, plafonul impus de UE, de 3% din PIB. "Situatia bugetara nu asigura garantii suficiente ca deficitul bugetar nu va depasi pragul de 3% din PIB (…) Romania este invitata sa profite de climatul economic favorabil pentru a accelera semnificativ ritmul de reducere (a dezechilibrului bugetar – n.r.)", se spune in proiect.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă