Cel mai probabil chiar fara sa vrea, d-l Tariceanu a bagat in corzi sindicatele din invatamant. si le-a facut, de pe o zi pe alta, ciocu’ mic, cum se spune. Cioc altfel extrem de vocal intru aplicarea legii cu privire la neuzuala si anormala crestere deodata cu 50% a salariilor profesorilor, votata de Parlament, considerata constitutionala de Curtea Constitutionala si promulgata in lipsa de optiune de presedintele tarii. Cautand modalitati de a nu aplica aceasta lege – pentru ca, in lupta politica preelectorala, gasise impotriva adversarilor sai sustinatori ai legii sa ocupe aliniamentul contrar al responsabilitatii fata de finantele publice, desi, sa recunoastem ca, dincolo de aceasta, in actualul context de criza, o crestere de salarii in oricare din segmentele bugetare ar fi o pura aiureala dezechilibranta –, d-l Tariceanu, dupa ce vazuse ca ordonanta cu amanarea cresterilor salariale pentru primavara viitoare urma sa fie anulata de Curtea Constitutionala, a folosit o alta stratagema care s-a dovedit extrem de percutanta.
Din discutiile initiate cu centralele sindicale pentru stabilirea unei grile de salarii in intrerg sistemul bugetar – despre care se vorbeste de ani si ani, nefacandu-se de fapt nimic, din motive pe care sindicatele si Guvernul si le reproseaza reciproc – d-l Tariceanu a inteles bine (de ce o fi inteles abia atat de tarziu?!) ca punctele nevralgice in salarizarea bugetarilor sunt nu valorile in sine ale salariilor, ci discrepantele imense intre salariile mari si salariile mici si intre diferitele segmente ale bugetarilor.
Doamne pazeste, sa aiba salarii mici sefii, aproape de orice rang, din oricare dintre structurile bugetare. Mici sunt doar salariile invatatorilor, profesorilor din preuniversitar si asistentilor universitari debutanti, ale asistentelor medicale si doctorilor din clinicile obisnuite, functionarilor de la ghiseu si operatorilor de date! Mici si chiar neindestulatoare sunt castigurile salariale ale bugetarilor de rand! In schimb, castigurile sefilor, din oricare dintre structurile bugetare – si ce sa mai vorbim din asa-numitele agentii guvernamentale, cele mai multe nenecesare si inventate tocmai pentru a retribui gras clientela politica –, sunt exorbitante, chiar strigatoare la cer!
si, din aceasta cauza, s-a ajuns ca, dupa spusele chiar ale d-lui Vosganian, salariile la stat sa fie cu 30% in medie mai mari decat la privat in Romania! Ceea ce este un element de blocaj al impulsului spre dezvoltare in economie pe ansamblu! Cum se face insa ca ministrul (si al Economiei, si al Finantelor) descopera abia acum acest fapt si nu l-a amendat si incercat sa-l remedieze inca imediat dupa preluarea functiei?!
In orice caz, prinzand problema, d-l Tariceanu a aruncat imediat sindicatelor din invatamant sfidarea printr-o noua ordonanta: nu crestere liniara de salarii, ci una diferentiata, cu predilectie si preponderenta a salariilor mici din preuniversitar si ale profesorilor debutanti si la inceput de cariera (inclusiv deci pentru a imbratisa aceasta cariera!). si, inca si mai tare: salarii diferentiate in functie de competenta si rezultate (desi – trebuie spus raspicat – problema este strict corecta, dar criteriile cu privire la decelarea competentei si rezultatelor nu sunt tocmai operationale!).
Problema fiind insa pusa, a devenit dintr-o data grav de tot pentru liderii sindicali din invatamant. Acestia au amutit imediat! Dincolo de fraze fara rost si argumente lipsa, artileria lor a tacut deodata. Ca doar nu pentru salvarea invatamantului romanesc de la depopulare catre strainatate sau pentru sindicalistii lor de rand luptau liderii! Mai degraba pentru ei insisi, care au apucat sa ocupe deja pozitii ierarhic superioare in sistemul de invatamant! Cresterile salariale liniare le veneau manusa! Salariile superioare luau caimacul din crestere, in timp ce beneficiarii se puteau bate cu pumnii in piept ca luptau pentru salariile profesorilor in general, desi cei cu salarii mici se alegeau cu mai nimic din crestere! Pai, la o crestere de 50%, un salariu de 8 milioane de lei se alege cu 4 milioane in plus, in timp ce un salariu de 40 de milioane de lei, cu 20 milioane de lei in plus!
Au amutit aproape imediat si parlamentarii, dintre care, vai!, atatia profesori universitari, pentru ca nu mai culegeau caimacul din cazul cresterii liniare a salariilor profesorilor. Sa vedem ce va zice Curtea Consitutionala, care plina si ea de profesori, a fost si-n cuget si-n simtiri pentru cresterea liniara, dar ii va fi greu acum sa se arate impotriva cresterii salariilor "salahorilor", caci, vai!, tocmai "salahorii" pleaca in strainatate, si nu "profesorii universitari", dintre care atatia "pe puncte", cum se spunea pe vremuri, si fara vreo valoare, intrucat s-au uns "profesori universitari" pe pile si pe spagi! In orice caz, cred ca Romania este prima din lume la numarul de profesori universitari in conditiile in care n-are nici o universitate cotata intre primele 500 din lume!
Noroc ca pe liderii sindicali din invatamant i-a scos temporar din corzi presedintele Basescu, invitandu-i sa renunte la greva generala pe perioada alegerilor si formarii noului guvern. Dar liderii sindicatelor din invatamant trebuie sa ia in seama ca, in conditiile actuale de criza, sansele unei cresteri liniare cu 50% a salariilor, chiar daca legiferata si considerata constitutionala, sunt nule! Problema domniilor lor insa este ce vor face cu masa propriilor sindicalisti, indiferent cine va forma noul guvern!
