3 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăŞef nou la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor

Şef nou la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor

Daniel Tudor (55 de ani) a fost desemnat de către USL drept candidat pentru funcţia de preşedinte al CSA. Teoretic, confirmarea sa de către comisiile de specialitate şi, apoi, de către plenul Parlamentului va fi o simplă formalitate.

Noul preşedinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor va fi, cel mai probabil, Daniel Tudor, un specialist de 55 de ani cu o experienţă de 20 de ani pe piaţa asigurărilor din România.

Tudor a condus din postura de preşedinte şi director general companiile RAI Asigurări şi ARDAF. El a fost nominalizat pentru funcţia de preşedinte de către grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal. Informaţia a fost confirmată atât de către Tudor, cât şi de către preşedintele Comisiei de Buget-Finanţe din Camera Deputaţilor, liberalul Eugen Nicolăescu. Până să-şi intre efectiv în atribuţii, Tudor va trebui mai întâi să fie propus plenului de către Comisiile de Buget Finanţe din cele două Camere şi apoi validat de către plenul Parlamentului.

Postul de şef al CSA a fost vacantat după ce Comisiile de Abuzuri din Parlament au decis să îl revoce pe fostul preşedinte, Constantin Buzoianu, care a stat un singur an pe funcţie. Comisiile de specialitate ale Camerei Deputaţilor l-a acuzat pe fostul preşedinte al CSA, printre altele,  de „exercitarea ineficientă a activităţii de supraveghere”. În acelaşi timp, deputaţii l-au suspectat pe Buzoianu de incompatibilitate cu funcţia de preşedinte al CSA. Daniel Tudor, pe de altă parte, este un specialist bine cunoscut în piaţa locală a asigurărilor, în ciuda faptului că de la plecarea sa de la ARDAF a avut o activitate mai degrabă discretă. „Ar fi o variantă foarte bună. Este un om care cunoaşte bine piaţa, care a fost aici încă de la început. În perioada aceasta de criză este important să fie un om care cunoaşte piaţa, un adevărat profesionist”, ne-au declarat surse din Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.  

Printre pionierii asigurărilor

În vârstă de 55 de ani, Daniel Tudor are o vastă experienţă în domeniul. El a condus mai multe companii din domeniu, între care Roumanie Assurance International SA şi ARDAF Asigurări, unde a ocupat poziţia de preşedinte/director general.  Tudor a fost, se pare, principalul artizan al vânzării ARDAF către grupul ceh PPF. De altfel, curăţarea, vânzarea şi apoi integrarea Ardaf în noile structuri  ar fi fost principalul obiectiv al lui Daniel Tudor. Acesta a părăsit însă compania în 2009, cu puţin timp înaintea fuziunii cu gru­pul Generali. Din 2009 a des­fă­şurat activităţi de consultanţă în domeniul asigurărilor. Este unul dintre fondatorii Uniunii Naţionale a Asi­gurătorilor din România din postura de preşedinte al RAI ASigurări, una dintre primele societăţi de asi­gu­rare cu capital străin ajunse în România chiar la începutul anilor ’90.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă