ONG-ul „EUREKA”, din Bulgaria, în parteneriat cu Primăria Oraşului Eforie şi cea a satului Negrea, din Republica Moldova, a(u) organizat, în perioada 13-16 iunie a.c., în staţiunile Albena şi Balchik, de pe litoralul bulgăresc, „Grupul de lucru şi Schimbul de Experienţă în Turism”, din cadrul proiectului “Tradiţie, originalitate, unicitate şi bogăţie, pentru realizarea unei strategii inovatoare, în vederea dezvoltării turismului în regiunea Mării Negre – TOURIST”, finanţat de către Uniunea Europeană.
Evenimentul s-a adresat agenţiilor de turism, organizatiilor din turism, facilităţilor de cazare, de distracţie, restaurantelor, instituţiilor şi autorităţilor publice, cu competente în sectorul turistic.
Pe agenda celor patru zile a figurat prezentarea principalelor teme de discuţii şi familiarizarea participanţilor cu acestea; stabilirea principalelor produse si destinatii turistice ce urmează a fi promovate, prin includerea acestora în traseul turistic ce va fi parte componentă din strategia comună de dezvoltare a celor trei zone vizate prin proiect; identificarea unor soluţii, la problemele ridicate de către lucrătorii din sectorul turistic, de-a lungul întâlnirilor anterioare; definitivarea unor aspecte ce urmează a fi incluse în Strategia de Dezvoltare Comună, pentru cele trei regiuni. La eveniment au fost prezenţi reprezentanţi ai administraţiilor din cele trei regiuni ţintă, din cadrul proiectului: Republica Moldova, Judeţul Constanta (România) şi Regiunea Dobrich (Bulgaria), ca şi reprezentanţi din sectorul turistic, din zonele menţionate anterior.