Scaderea importurilor a depasit, in august, de aproape doua ori reducerea volumului din activitatile de export, iar deficitul bugetar a scazut in primele opt luni ale anului la mai putin de jumatate din valoarea inregistrata in perioada similara din 2008. Exporturile realizate de Romania in perioada ianuarie-august s-au ridicat la 18,56 miliarde euro, in timp ce valoarea importurilor a fost de 24,35 miliarde euro.
Importurile au scazut cu 35,5% in august, la aproape 2,9 miliarde euro, iar exporturile s-au redus cu 18,2% fata de luna similara din 2008, la circa 2,17 miliarde euro, deficitul comercial al Romaniei reducandu-se astfel pentru a unsprezecea luna la rand. Potrivit estimarilor preliminare ale Institutului National de Statistica (INS), exporturile au insumat 2173,6 milioane euro, iar importurile au cumulat 2.905,3 milioane euro. Comparativ cu luna august 2008, exporturile au scazut cu 18,2% la valori exprimate in euro, iar importurile au scazut cu 35,5%. Fata de luna iulie, exporturile din luna august au scazut cu 22,1% la valori exprimate in euro, iar importurile au consemnat o scadere cu 12,5%. Deficitul comercial in luna august 2009 a fost de 731,7 milioane euro, mai mic cu 1.117,4 milioane euro decat in luna august 2008. Totusi, in august, deficitul s-a marit fata de luna precedenta, cand a fost de 530 milioane euro.
"In august am avut o largire a deficitului comercial mai mare decat estimam, pe fondul unei performante mai slabe in cadrul exporturilor, in special al celor intracomunitare, legata probabil de faptul ca Dacia a fost inchisa pentru revizie. si pe serie ajustata sezonier se observa o scadere, dar ceva mai mica decat pe serie bruta", ne-a declarat Vlad Muscalu, senior economist la ING Bank. Pe segmentul de importuri, cel mai mare declin a fost inregistrat in comertul cu statele din afara Uniunii Europene, din care Romania a importat in august marfuri in valoare de 900,1 milioane euro, cu 43,5% mai putin decat in luna similara a anului trecut, cand importurile insumasera 1,59 miliarde euro. Importurile din celelalte 26 de state din UE au scazut in august cu 31,2%, la 2,005 miliarde euro, potrivit datelor INS.
Cat priveste exporturile extracomunitare, Romania a livrat marfuri de 680,7 milioane euro, cu 18,9% mai putin decat in august 2008, in timp ce exporturile in restul statelor UE s-au redus cu 17,9%, la 1,49 miliarde euro. Deficitul comercial al Romaniei s-a redus cu 62,4% in primele opt luni, la 5,798 miliarde euro. Romania a importat in primele opt luni cu 36,6% mai putin decat in perioada similara din 2008, respectiv aproape 24,36 miliarde euro, si a exportat cu 19,1% mai putin, de 18,56 miliarde euro. "Scaderea deficitului comercial era de asteptat datorita in special scaderii activitatilor economice. E suficient sa ne uitam la productia redusa din metalurgie si siderurgie, unde importurile de materie prima au cazut. De asemenea, importurile de gaze naturale au scazut cu 34%", a precizat Cristian Parvan, secretar general al Asociatiei Oamenilor de Afaceri.
In perioada ianuarie-august 2009, exporturile Romaniei catre tarile din afara spatiului comunitar au scazut cu 29,1% fata de aceeasi perioada din 2008, pana la 4,87 miliarde euro, iar importurile din afara UE s-au redus cu 44%, pana la aproape 6,56 miliarde euro. Romania a livrat catre celelalte 26 de state din UE marfuri in valoare de 13,69 miliarde euro, cu 14,9% mai putin decat in ianuarie-august 2008, si a importat cu o treime mai putin. Masinile si echipamentele de transport au reprezentat, precum in lunile precedente, cea mai mare pondere in exporturile romanesti din perioada ianuarie-august, fiind urmate de combustibili, produse agroalimentare, bauturi si tutun, materii prime si materiale si produse chimice.