4.3 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăRomânia a înregistrat cea mai mare creştere a PIB din UE în...

România a înregistrat cea mai mare creştere a PIB din UE în prima parte a anului

România a înregistrat în primul trimestru, raportat la aceeaşi perioadă a anului trecut, cel mai puternic avans al Produsului Intern Brut (PIB) din Uniunea Europeană (UE), de 3,8%, în timp ce media UE s-a situat la 1,4%, arată date publicate, joi, de Eurostat și citate de Mediafax.

Polonia, cu 3,5% a consemnat a doua mare rată de creştere în primul trimestru, faţă de aceeaşi perioadă din 2013, urmată de Ungaria, cu 3,2%, şi Marea Britanie, cu 3,1%.

Cele mai mari rate de contracţie a fost consemnate în Cipru, de 4,1%, Estonia, de 1,5%, şi Grecia, de 1,1%.

Dintre cele 28 de state membre UE, 15 au consemnat o evoluţie anuală pozitivă a PIB în primul trimestru, şase au raportat contracţie, în timp ce Danemarca, Irlanda, Croaţia, Luxemburg, Malta, Slovenia şi Suedia nu au transmis date către Eurostat.

În zona euro, PIB a avansat cu 0,9%.

Germania, cea mai mare economie din zona euro a înregistrat un avans de 2,3% faţă de acelaşi trimestru al anului precedent, în timp ce Franţa, a doua ca mărime, a crescut cu 0,8%. În Italia, PIB a scăzut cu 0,5%, iar în Spania a avansat cu 0,6%.

Raportat la trimestrul al patrulea, România a înregistrat în primele trei luni ale anului o rată de creştere a PIB de 0,1%, inferioară mediei UE de 0,3%.

Polonia şi Ungaria, cu rate de 1,1%, urmate de Marea Britanie şi Germania cu câte 0,8% au consemnat cele mai mari creşteri din UE raportate la perioada similară a anului trecut. Cele mai puternice scăderi au fost raportate de Olanda, de 1,4%, Estonia, de 1,2%, Cipru şi Portugalia, ambele cu rate de contracţie de 0,7%.

De asemenea, economia Italiei s-a contractat în primul trimestru şi comparativ cu primele trei luni ale anului trecut, cu 0,1%, în timp ce Spania a obţinut un avans de 0,4%.

În rândul statelor UE, 12 au avut o evoluţie pozitivă faţă de primul trimestru din 2013, în şase PIB a scăzut, în timp ce în Franţa şi Cehia a stagnat, iar Danemarca, Irlanda, Croaţia, Luxemburg, Malta, Slovenia, Suedia şi Grecia nu au transmis date.

În zona euro, PIB a urcat cu 0,2% în primul trimestru, faţă de acelaşi interval din 2013.

Cele mai citite

Croația reintroduce serviciul militar obligatoriu, după 16 ani de suspendare

Ministerul Apărării din Croația, membră NATO din 2009, a anunțat marți că, începând cu ianuarie 2025, va demara procesul de reintroducere a serviciului militar...

Radu Drăgușin rămâne la Tottenham, după ce Fiorentina îl luase în vizor

Fiorentina este ultima echipă italiană interesată de serviciile lui Radu Drăgușin, după ce în presa din Italia au apărut informații și despre un interes...

Drone ucrainene ar fi distrus un depozit de muniție rusesc din regiunea Rostov

Drone ucrainene cu rază lungă de acţiune ar fi atacat recent un depozit de muniţie situat pe terenul de antrenament militar Kadamovsky din regiunea...
Ultima oră
Pe aceeași temă