5.7 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăRăzboiul validărilor în Colegiul Stomatologilor / “Azi în Timișoara, mâine-n toată țara!”

Războiul validărilor în Colegiul Stomatologilor / “Azi în Timișoara, mâine-n toată țara!”

În război ca la război, zicea Tolstoi. Centrul orașului Timișoara a fost împânzit ieri noapte cu afișe despre corupția din Facultatea de Stomatologie a UMF Timișoara. Sunt acuzații grele formulate la adresa unor universitari. Toate par a fi rezultatul luptei interne din filiala județeană a Colegiului Medicilor Stomatologi din România. Unii sunt validați, alții nevalidați. „Miticii au întotdeauna ceva cu noi” – e șlagăr vechi din Banat.

Stomatologia românească trece printr-o criză fără precedent. Pacienții se plâng de “scorurile” uriașe de la clinicile apărute ca ciupercile după ploaie, de lucrările de mântuială, făcute fără responsabilitate. Cinismul unora dintre privați a dus la disperarea românilor, care au împânzit rețelele sociale cu situații incredibile.

Deunăzi, una dintre colegele de presă relata despre uluitorul caz al unei prietene care s-a dus la o clinică din București și s-a trezit dimineața că nu mai putea mușca. Ajunsă de urgență la Spitalului Municipal, medicii au constatat că, în urma intervenției chirurgicale a stomatologului, pentru punerea unor implanturi, i s-a fracturat maxilarul. Sunt zeci de asemenea cazuri. Acuzații. Instituțiile abilitate nu răspund.

„Capo di tutti capi” se dă cu factor anti-alergogen pentru a se proteja de opoziție

Colegiul Medicilor Stomatologi, condus de prof. dr. Ecaterina Ionescu, considerată de medicii stomatologi,  „Capo di tutti capi” e un butoi de pulbere. Un arsenal de război, zic medicii stomatologi din Oradea, Târgu Mureș, Timișoara.

Practic, mulți dintre cotizanții Colegiului Medicilor Stomatologi din România (CMSR), instituție de care depinde obținerea avizului de liberă practică, se plâng că doamna profesor de la UMF București conduce autoritar colegiul. Domnia sa este considerată mână forte care ar “controla întregul sistem medical dentar.”

CMSR este organism profesional, apolitic, fără scop lucrativ, de drept public, cu responsabilități delegate de autoritatea de stat, în domeniul autorizării, controlului și supravegherii profesiei de medic stomatolog ca profesie liberală, de practică publică autorizată,” conform Legii 95/2006.

––––––––––––––––––––––– 

Lecturând site-urile instituțiilor publice, se poate afla ușor că doamna Ecaterina Ionescu a reușit, în doar câțiva ani, să obțină toate funcțiile de conducere din medicina dentară românească. Este președintă a Colegiului Medicilor Stomatologi din România, prorector al Universității de Medicină și Farmacie București „Carol Davila,”, președinte al Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare, șefa Comisiei de Stomatologie din Ministerul Sănătății. “Cu alte cuvinte, dacă vrei să te faci dentist, depinzi de doamna profesor. Dacă vrei să ai vreun titlu universitar sau vreo diplomă, depinzi de Ecaterina  Ionescu,” acuză dentiștii, conform Cetățeanul. ro.

Jihad stârnit împotriva filialei Timiș

Furia Ecaterinei Ionescu s-a declanșat de mulți ani asupra filialelor neobediente. În loc să se ocupe de breasla dentiștilor și de profesionalizarea actului medical, susține un doctor mureșean, modifică regulamentele de organizare ale CMSR și legea de organizare, doar pentru “a controla tot ce mișcă în stomatologia românească.”

Afișul care a fost împânzit în orașul Timișoara pare a fi legat de recenta apariție a președintelui Colegiului în Aula UMF Timișoara.

citește și: Ce i-a unit pe Iuliu Maniu și pe Ion Mihalache?

Filiala din Timiș are două structuri, una validată de centru cu 65 de membri și alta cu 650, nevalidată.

Bucureștiul, susțin sursele locale, îl recunoaște doar Cosmin Sinescu, profesor de propedeutică la UMF Victor Babeș Timișoara, în funcția de președinte al filialei. El ar avea, cum se zice, dreptul la ștampilă. Cealaltă parte, aleasă democratic la ultimele alegeri, are prin Delia Barbu, legitimitatea votului.

Dar, în ROF-ul modificat al CMSR, o conducere aleasă trebuie validată de la centru, altfel nu e legală.

Filiala condusă de Sinescu are cont în bancă, cealaltă e blocată.  

Război în Colegiul Stomatologilor
Afișul nerevendicat de nimeni de la intrarea în UMF Timișoara

Filiala nu e pe placul centrului “Miticii nu ne vor!”

Deși în anul 2019, conducerea Colegiului Medicilor Stomatologi din Timișoara a fost stabilită prin votul a peste 600 de membri, cu cotizația la zi, doamna profesor Ionescu Ecaterina nu o recunoaște. Zeci de procese, în care timișorenii au câștigat dreptul de organizare, n-au fost luate în seamă de centrul conjuraților.

De ce aleșii n-au fost validați?

De ce aleșii n-au fost validați? Pentru că au avut gura mare, iar vechiul ROF interzicea dreptul la opinie, susțin sursele locale. Deci, consecință logică, nu contează câte voturi aduni, ci doar câte sancțiuni culegi.

Ministerul Sănătății este o instituție abilitată, prin Legea nr 95/2006, să controleze profesia de stomatolog, împreună cu CMSR. Deși sesizată, prin sute de petiții, conducerea acesteia n-a dat curs cererilor de soluționare. CMSR e stat în stat, susține un funcționar din Ministerul Sănătății.  

Ministrul sănătății Alexandru Rafila s-ar fi luat cu mâinile de cap, când i s-au pus toate documentele pe masă. Legea nu-i permite să aplice ștampila “validat.”

Deși a pierdut procesul cu filiala din județul Timiș, conducerea colectivă din București, intitulată ironic “nimeni nu mișcă în front,” a trecut pe șestache, prin guvern, un OUG, cu nr 14 din 13 iulie 2022, apoi rapid prin Senat, după care, fără a se ține cont de amendamentele depuse la Comisia de Sănătate a Camerei Deputaților, a ajuns la președinția României în vederea promulgării. Unicul scop al noului act normativ este să anuleze un fapt judecat de instanța supremă. Adică, anularea votului prin proceduri neortodoxe.

Ieri seară ar fi venit o comunicare de la ÎCCJ.  

Petițiile zac în Ministerul sănătății

Juriștii consultați de către “România liberă” susțin că autoritatea dreptului judecat nu poate fi distrusă prin noi norme juridice.

Membrii filialei Timiș acuză de acțiuni discreționare conducerea de la București a Colegiului Medicilor Stomatologi din România. Unii susțin că prin Direcția Sanitară, subsidiară Ministerului Sănătății, medicii stomatologi sunt constrânși administrativ, sub amenințarea suspendării dreptului la liberă practică, să se înscrie în Colegiul lui Sinescu, așa cum relatează sursele locale.

La Timișoara există Colegiul lui Barbu ales democratic și Colegiul lui Sinescu, validat de centru. Cel din urmă nu și-a exprimat opinia, pe care am solicitat-o. Ni s-a comunicat că voi primi un document oficial, semnat și apostilat cu titulatura „validat.”

Ești validat sau nu vei fi deloc? Paintball academic

Din conducerea centrală fac parte: Dr. Alexandru Bucur, care a scăpat de acuzații de mită prin Decizia CCR privind completele ilegale, Dr. Forna Norina Consuela, cunoscută la Iași pentru că a dat unui străin “libera practică,” deși nu știa nici o boabă românește, Alexandru Dumitru Brezoescu, secretar CMSR, acuzat de incompatibilitate. Toate aceste date sunt din colecția de petiții care zace în Ministerul sănătății.

Portalul instanțelor de judecată înregistrează peste șaizeci de procese. Cotizația membrilor se duce în mare parte pe case de avocatură, în timp ce principala misiune e în război de validare.

Culisele Colegiului par ciuruite de gloanțele micuțelor mari lupte de paintball academic. Se luptă profesorul doctor X cu profesorul doctor Y. Doar docența dă cu virgulă.

Noul salut în CMSR poate fi: „Să fii validat!”

În toamna acestui an vor avea loc alegeri. Nu se știe dacă mai există opoziție la actuala conducere. Mulți și-au pus basca și și-au văzut de freza din cabinet.

Stalin avea o vorbă: “nu contează cine votează, important e cine numără voturile.” A se citi cine validează voturile. “Ai gura mare? Stai jos!” Aceasta poate fi deviza unui for intelectual?

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Marius Ghilezan
Marius Ghilezan
Marius Ghilezan scrie la “România liberă” din anul 1991. Este reporterul care i-a deconspirat pe celebrul Căpitan Soare, pe Omul Negru de la Rahova, pe Aurel Moiș, “călăul din Christian Tell,” fost torționar comunist, care a trimis șapte țărani din Apateu la moarte, pentru că au refuzat să intre în colectiv. A publicat celebrele stenograme ale întâlnirii lui Mihail Gorbaciov cu Nicolae Ceaușescu. A fost primul jurnalist român post-decembrist care a stat de vorbă cu președintele SUA. Este autorul a nouă cărți.
Cele mai citite

Amazon, în vizorul UE: posibilă investigație pentru încălcarea Actului Piețelor Digitale

Uniunea Europeană ar putea deschide o investigație împotriva Amazon în 2025, sub suspiciunea că gigantul ar fi încălcat Actul Piețelor Digitale (DMA) prin favorizarea...

Euro, la cel mai scăzut nivel din ultimii doi ani: Presiune asupra BCE pentru reducerea dobânzilor

Moneda euro a coborât la 1,0335 dolari, cel mai redus nivel din noiembrie 2022, în contextul speculațiilor că Banca Centrală Europeană (BCE) va trebui...

Apelul premierului Ciolacu la parteneriate pentru reindustrializare are efect. 

Sprijin financiar important pentru un mare șantier naval   Șantierul Naval Damen Galați a obținut o finanțare de 25 mil. euro de la Exim Banca Românească pentru extinderea și modernizarea capacităților de asamblare...
Ultima oră
Pe aceeași temă