29.8 C
București
luni, 1 iulie 2024
AcasăInvestigații România LiberăPULS IMOBILIAR: Un singur constructor polonez vinde 1.000 apartamente, în 2011

PULS IMOBILIAR: Un singur constructor polonez vinde 1.000 apartamente, în 2011

Compania Robyg Development a vândut 783 apartamente, de la începutul anului şi până la sfârşitul lunii septembrie şi estimează că va ajunge la 1.000 unităţi, până la sfârşitul anului.

 

Robyg Development, din Polonia deţine 1.800 locuinţe, în diverse stadii de construcţie şi intenţionează să mai pornească lucrările la încă 300 unităţi, până la sfârşitul anului. . 

Developerul polonez construieşte locuinţe cu scopul de a le vinde, în Varşovia şi în Gdańsk.
Pentru anul viitor, conducerea companiei apreciază că va demara noi proiecte rezidenţiale, care vor aduce încă circa 1.000 locuinţe noi în Capitală şi circa 400 locuinţe în Gdańsk.

Preţurile de vânzare sunt în medie de 1.250 euro/mp, pentru apartamentele din Varşovia (într-un ansamblu rezidenţial precum cel din imagine).

În România, cel mai mare developer român, Impact SA anunţă că în primele nouă luni ale anului a încheiat 68 contracte de închiriere şi 53 contracte de vânzare cumpărare, în 16 ansambluri pe care le dezvoltă în cinci oraşe ale ţării.

Cele mai citite

Încep probele scrise din cadrul Bacalaureatului

Probele scrise din prima sesiune (iunie - iulie) a examenului naţional de bacalaureat 2024 se vor desfăşura, în perioada 1 - 5 iulie, conform...

Consultări privind calendarul alegerilor, la Guvern, astăzi și mâine

Guvernul anunţă consultări, astăzi și mâine, cu partidele politice pe tema calendarului electoral pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare din acest an."Având în vedere intenţia...

FOTO. Accident cu cinci morți și un rănit, în județul Suceava

Un accident rutier soldat cu cinci morţi şi un rănit s-a produs, în această dimineaţă, pe raza localităţii Cumpărătura din judeţul Suceava, au informat...
Ultima oră
Pe aceeași temă