9.5 C
București
sâmbătă, 26 octombrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăPreţul petrolului creşte alarmant

Preţul petrolului creşte alarmant

Cotaţia petrolului brent a crescut, vineri, pentru a treia zi consecutiv, cu peste un dolar, la 123,7 dolari pe baril, susţinută de date pozitive din Statele Unite referitoare la încrederea americanilor în economie şi producţia industrială, care au îmbunătăţit perspectiva cererii, transmite Reuters, citat de Mediafax.

La ora 16:59 GMT, petrolul destinat pieţei americane, cu livrare în luna mai, era tranzacţionat în creştere cu 1,68 dolari, la 109,79 dolari pe baril.
Cotaţia petrolului Brent, de referinţă la bursa din Londra, cu livrare în iunie, a avansat cu 1,7 dolari, la 123,7 dolari pe baril.

În Statele Unite, datele referitoare la inflaţie, aferente lunii martie, au arătat că presiunile de creştere a preţurilor sunt limitate. În plus, încrederea americanilor în economie a crescut peste aşteptări.

Investitorii erau îngrijoraţi că majorarea costurilor energiei şi alimentelor va limita cheltuielile de consum.

Alte informaţii care au influenţat piaţa au fost cele privind creşterea economică a Chinei în primul trimestru, de 9,7% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, sub ritmul de 9,8% din trimestrul precedent, dar peste estimările analiştilor, de 9,5%.

Cele mai citite

Grădina Botanică București devine Grădina Luminilor

Grădina Botanică din București devine, începând de azi, 25 octombrie, un spațiu magic prin evenimentul Grădina Luminilor, dedicat poveștii „Frumoasa și Bestia.” Grădina Botanică București...

Coreea de Sud ar putea revizui interdicția de a furniza arme letale Ucrainei

Legea sud-coreeană interzice exportul de arme în zonele de conflict activ Președintele Yoon Suk Yeol a declarat că „Dacă Coreea de Nord trimite forțe speciale în războiul din Ucraina,...

Piața asigurărilor Casco, în ascensiune: creștere de 12% în prima jumătate a anului 2024

Piața asigurărilor Casco a înregistrat un avans semnificativ în prima jumătate a anului 2024, atingând un volum al primelor brute subscrise de aproximativ 1,8...
Ultima oră
Pe aceeași temă