1.6 C
București
luni, 23 decembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăPiaţa asigurărilor este dependentă de economie şi de bunăstarea companiilor

Piaţa asigurărilor este dependentă de economie şi de bunăstarea companiilor

Fuziunea dintre BCR Asigurări şi OMNIASIG este, fără doar şi poate, subiectul care interesează cel mai mult publicul în această perioadă. Cum vedeţi dumneavoastră această provocare din punct de vedere profesional?

Fuziunea a reprezentat, într-adevăr, un proiect complex, care a solicitat antrenarea a numeroase componente pentru realizarea sa cu succes,  având în vedere faptul că au fost implicate două companii din Top 10 din piaţa de asigurări generale, OMNIASIG Vienna Insurance Group şi BCR Asigurări. Procesul a început în august 2011, iar din luna mai a acestui an funcţionăm ca o singură companie, având capacităţi operaţionale depline. Întreaga acţiune a fost o încercare cu un puternic element de noutate, având, în primul rând, un anumit termen care trebuia respectat, din punct de vedere administrativ şi legal pentru concretizarea fuziunii. Un alt aspect cu o importanţă deosebită şi care ne-a preocupat pe parcursul procesului a fost integrarea de echipe, de potenţial, conturarea unei viziuni clare, definite, de  planificare şi desfăşurare în viitor, deoarece trebuie reţinut faptul că fuziunea nu a reprezentat un scop în sine, ci doar un mijloc prin care să rezulte o companie mai mare, mai solidă, mai eficientă pe piaţa de asigurări din România. 
O dată cu finalizarea acestei etape, obiectivele noastre vizează crearea unei societăţi care să aibă capacitatea de a oferi clienţilor săi o calitate superioară a serviciilor de asigurare şi care să poată deveni lider de piaţă pe segmentul asigurărilor generale.

Acesta este un proiect în derulare şi, analizând cifrele separate ale OMNIASIG şi BCR Asigurări din anul 2011, se poate afirma că este realizabil, că se află în puterile noastre, pentru că, adunate, rezultatele celor două companii pot crea un lider de piaţă. Există posibilitatea ca în teren lucrurile să fie diferite, dar obiectivul nostru rămâne acelaşi.

În momentul acesta, pe piaţa românească de asigurări există probleme legate de educarea publicului cu privire la conceptul de asigurare? În ce măsură OMNIASIG Vienna Insurance Group va investi în campanii sau în programe de informare a publicului? Reprezintă aceasta o prioritate pentru companie la momentul actual?

Aceste aspecte reprezintă o preocupare permanentă pentru noi. Trebuie să venim în întâmpinarea clienţilor cu informaţii suplimentare legate de calitatea serviciilor, fiindcă, de fapt, aceasta este o problemă din piaţă: existenţa unui derapaj de încredere. Încrederea clientului trebuie întărită, prin acţiuni care să îl păstreze alături de noi, în calitate de asigurător. Ne-am propus să ne canalizăm eforturile pe furnizarea unor servicii de asigurare de calitate superioară, care să convingă clientul asupra importanţei şi eficienţei produselor de asigurare. Cu cât ne poziţionăm mai aproape de client şi acesta are mai multă încredere în noi, cu atât randamentul nostru şi penetrarea asigurărilor în piaţă vor ajunge la o pondere mai ridicată.

Rămânând la contextul în care îşi desfăşoară în prezent activitatea companiile de asigurări în România, cum apreciaţi iniţiativa recentă a CSA în ceea ce priveşte legislaţia secundară? Ce aspecte ale pieţei locale de profil consideraţi că necesită îmbunătăţiri în raport de  legislaţia secundară?

Piaţa de asigurări din România e o piaţă în dezvoltare, aflată în plină schimbare, care se adaptează la realităţile economiei naţionale la ora actuală. Reglementarea pieţei se plasează pe un drum pozitiv în raport cu societăţile de asigurări, brokerii şi agenţii.

Evident, flexibilitatea rămâne o constantă în funcţie de cum evoluează piaţa. În contextul economic actual, este necesar ca legislaţia secundară să închidă nişte portiţe care pot duce la un moment dat piaţa într-un derapaj. Implicarea CSA în reglementarea privind reasigurarea pe riscurile catastrofale este o acţiune binevenită. Până la urmă, ca societate de asigurări, nu poţi să-ţi asumi responsabilităţi fără o reasigurare adecvată, mai ales ţinând cont de riscurile de catastrofă care există în prezent în România.

Revenind la profitabilitate şi la nevoia de a face profit în piaţa românească de asigurări, ce linii de business consideraţi că ar trebui exploatate cel mai mult în perioada următoare?

După cum bine ştiţi, piaţa de asigurări din România este formată în proporţie de 50% din asigurări auto. Ne-am propus, în primul rând, să ne axăm pe activităţile sau pe relaţiile pe care le-am avut în trecut cu clienţii noştri tradiţionali legate de produsele auto, dorim să le îmbunătăţim, să ajungem cu ei la momentul acela în care profitabilitatea să înceapă să se vadă. 
De asemenea, consider că asigurările  de locuinţe reprezintă un potenţial neexploatat pe deplin, o mare parte din fondul locativ din România fiind neasigurată. Referindu-ne la OMNIASIG, mizăm pe acele produse cu randament foarte bun, respectiv cele tip property. Ne propunem produse de property care să fie la îndemâna clienţilor, precum asigurarea de locuinţe pentru persoane fizice, liniile de asigurări de răspundere civilă, partea de asigurări de bunuri pentru persoane juridice şi chiar asigurările agricole. Intenţionăm să avem produse competitive în piaţă, iar cele pe care le-am menţionat sunt produse care au randamente pozitive în momentul de faţă. Pentru soliditatea companiei, colaborarea cu reasigurători puternici din statele membre UE reprezintă o altă componentă a unui business sănătos în contextul unui management prudenţial, avantajos pentru clienţi şi acţionari deopotrivă.

Ţinând cont de aceste direcţii pe care le urmăriţi în dezvoltarea OMNIASIG, care va fi primul mare proiect lansat de noua companie OMNIASIG VIG?

Există în planul nostru, într-o fază avansată, un produs all-risk pentru partea de asigurare CASCO. De asemenea, sunt produsele legate de asigurările tradiţionale – locuinţe, proprietăţi pentru persoane juridice. Menţinem o legătură strânsă cu Banca BCR, pe partea de bancassurance, pentru  asigurările de locuinţe, CASCO şi RCA, precum şi pentru segmentul corporate. Piaţa este una dinamică, deocamdată mai mult din punct de vedere al preţurilor decât din punct de vedere al condiţiilor şi serviciilor, dar avem încrederea că partenerii noştri tradiţionali vor respecta şi vor recunoaşte calitatea serviciilor pe care le oferim. Avem la dispoziţie produse competitive pe toate liniile şi nu ne dorim decât o anumită adaptare a lor. Ne-am propus să vedem care este cerinţa pieţei şi să ne situăm în acea direcţie.

Când estimaţi o revenire a pieţei româneşti de asigurări, ţinând cont atât de legătura strânsă pe care o are cu celelalte segmente ale economiei, cât şi de problemele menţionate de atâtea ori în toate întâlnirile asigurătorilor, pe daune, pe auto, pe alte segmente?

Piaţa de asigurări din România este dependentă de ceea ce poate să ofere economia românească la momentul actual şi de situaţia în care se află firmele româneşti.
Dar este şi o problemă între mentalitate, necesitate şi costul asigurării până la urmă, pentru că, la un moment dat, acest aspect va trebui să apară în bugetele companiilor, nu doar ca o cheltuială, ci ca un cost conştientizat ca fiind necesar. Când lucrurile acestea se vor întâmpla, vom putea vorbi de o creştere reală a pieţei de asigurări din România. 
La momentul de faţă, nu ne putem aştepta la evoluţii spectaculoase. Dacă economia va începe să funcţioneze mai bine, atunci e clar că vom fi şi noi câştigători. Nu cred că ne mai putem întoarce la anii 2006-2007 când creşterea segmentului de  leasing sau imobiliar avea directă consecinţa pozitivă către zona de asigurări.

Cred că anul acesta va fi totuşi un an mai dificil, nu cu foarte mari modificări, iar diferenţa se va face între calitatea serviciilor. 
Vor fi modificări la nivelul societăţilor, o parte din ele vor veni cu soluţii şi cu un plan bine definit, cu produse şi servicii a căror calitate va fi recunoscută de către client. La nivelul întregii industrii, prin implicarea companiilor, prin schimbarea de mentalitate (fiindcă şi acesta este un lucru pe care trebuie să-l avem în vedere) şi prin concretizarea previziunilor de creştere economică din România, în anii următori piaţa de asigurări ar putea reveni pe o traiectorie vizibil ascendentă. 

Cele mai citite

Tensiuni între Colegiul Medicilor și CNAS: Actele adiționale pentru 2025, sub semnul întrebării

Medicii cer publicarea bugetului pentru anul viitor și asigurarea unor negocieri transparente Colegiul Medicilor din România (CMR) a transmis o solicitare oficială către Casa Națională...

UTA Arad – Botoşani 2-0. Arădenii smulg cele trei puncte – VIDEO

UTA Arad - Botoşani 2-0. Arădenii au obținut o victorie importantă pe teren propriu împotriva echipei FC Botoșani, într-un meci din etapa a 21-a...

VIDEO. Poluarea cauzată de scurgerile de petrol de pe coasta Mării Negre din Rusia și Crimeea este în creștere

Angajații Ministerului pentru Situații de Urgență din Rusia și voluntarii curăță mii de tone de petrol care au contaminat kilometri întregi de plaje de...
Ultima oră
Pe aceeași temă