O noua amanare in intrarea pe rol a pensiilor private ar putea interveni ca urmare, oficial, a necesitatii de a se pune la punct anumite aspecte tehnice, dar cel mai probabil a sesizarii de catre sindicate a unor multiple disfunctionalitati si inadvertente.
Asa cum pun problema sindicatele, ar fi de ridicat chiar intrebarea: care ar mai fi rostul pensiilor private? Sistemul imaginat este coplesit de comisioane peste comisioane, percepute pentru mentinerea banilor cotizati la fondurile de pensii, pentru administrarea banilor de catre o societate de administrare, pentru auditul fondurilor, pentru custodie, pentru derularea operatiunilor, toate fiind efectuate prin banci, pentru tranzactionare etc. In total vreo opt tipuri de comisioane. S-a calculat ca se risca dupa 40 de ani de cotizare sa se detina resurse mai mici decat cele cu care s-a cotizat, caci doar comisioanele ar putea manca 30-40% din cotizatiile stranse. Aceasta dincolo de faptul ca in sistemul pensiilor private nu exista, spre deosebire de situatia din sistemul public de pensii, nicio garantie. Statul evident nu are nicio implicare, iar societatile de administrare – niste firme private care urmaresc profitul si nimic altceva – nici nu se gandesc, cum este si firesc si de neincriminat, sa se angajeze in garantii care le-ar afecta acest profit. S-ar parea ca legiuitorul, considerand probabil suficient ca excepteaza o anumita suma (pana la 200 euro echivalent) de la impozitare din contributia angajatului sau/si angajatorului, a scapat din vedere interesul participantilor propriu-zisi la schemele de fonduri private de pensii. Conditii in care totul ar ramane o afacere fabuloasa doar pentru societatile care ar administra fondurile private de pensii. Si care, in primii 20 de ani, vor strange doar banet peste banet la dispozitia lor fara sa trebuiasca a face vreo plata si fara sa-si asume vreo garantie pentru ceva. Afacere, neneaca, nu gluma!
Guvernantii – presati de la spate de diferite foruri internationale, direct sau indirect interesate ca piata pensiilor private sa se deschida si in Romania pentru capitalul financiar international – nu contenesc a invoca pensiile private ca unica solutie pentru contracararea scaderii inevitabile a pensiilor publice in raport cu salariile, in masura cresterii numarului de pensionari (beneficiari) in raport cu numarul de salariati (contribuenti). Se porneste de la presupunerea ca banii cotizati vor face pui daca vor fi administrati privat, dar nu exista vreo certitudine in aceasta si oricum nu vreo garantie.
Realitatea este ca economia are nevoie de pensiile private. Acestea constituie o forma de economisire pe termen lung. Or, ceea ce lipseste acum Romaniei este tocmai o economisire pe termen lung, in timp ce tot mai multi jucatori economici (firme, municipalitati) cer creditari pe termen lung. Aceste nevoi intalnesc acum pe piata doar economisiri pe termen scurt. Conexiunea n-o pot face decat pensiile private, ca forma obligatorie sau facultativa de economisire „fortata” pe termen lung.
Mai pe sleau spus, economia are mult mai multa nevoie de pensiile private decat pensionarii. Doar pensiile private facultative pot eventual mari castigurile unui pensionar, pentru ca, desi dupa contributii suplimentare pe perioade indelungate, vin totusi la scadenta peste castigurile din pensiile publice. Nu exista insa nicio certitudine ca pensiile private obligatorii vor inlocui, in castigurile pensionarilor, macar ceea ce au preluat din contributiile destinate pensiilor publice. Daca economia are nevoie de pensiile private, atunci scheme favorabile nu doar companiilor de administrare, ci si contribuentilor trebuie gasite.
