4.5 C
București
vineri, 29 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăMoody's: Criza datoriilor din zona euro ameninţă ratingurile tuturor statelor UE

Moody’s: Criza datoriilor din zona euro ameninţă ratingurile tuturor statelor UE

Agravarea rapidă a crizei datoriilor din zona euro şi criza bancară ameninţă ratingul tuturor statelor europene, a avertizat, luni, agenţia de evaluare financiară Moody’s Investors Service, relatează Agerpres.

‘Chiar dacă zona euro, în ansamblu, are o enormă forţă economică şi financiară, slăbiciunile instituţionale continuă să afecteze rezolvarea crizei şi afectează ratingurile’, apreciază Moody’s într-un comentariu special cu privire la ţările europene.

‘Deşi scenariul central al Moody’s este că zona euro va fi păstrată fără alte default-uri, chiar şi acest scenariu ‘pozitiv’ are implicaţii foarte negative pentru ratingurile statelor’, se arată în raportul agenţiei de rating.

De asemenea, Moody’s apreciază că voinţa politică de a implementa un plan de soluţionare efectivă ar putea apărea doar după o serie de şocuri, care ar putea conduce la o situaţie în care mai multe ţări ar pierde accesul la finanţarea de pe piaţă pentru o perioadă prelungită de timp. ‘Acest lucru ar provoca retrogradarea ratingurilor acestor ţări în categoria speculative grade având în vedere povara care ar trebui susţinută pentru o perioadă prelungită de timp’, susţine Moody’s.

Potrivit agenţiei de evaluare financiară, în ultimele săptămâni probabilitatea mai multor scenarii negative de rating a crescut, reflectând incertitudinile politice din Grecia şi Italia şi înrăutăţirea perspectivelor economice. ‘Probabilitatea unor defaulturi multiple în rândul ţărilor din zona euro nu mai este una neglijabilă. În viziunea Moody’s, cu cât durează mai mult criza de lichiditate, cu atât va continua să crească probabilitatea unor defaulturi. O serie de defaulturi ar creşte semnificativ probabilitatea ca una sau mai multe state să iasă din zona euro. Moody’s consideră că o fragmentare a zonei euro ar avea repercusiuni negative asupra ratingului tuturor ţărilor din UE’, se arată în raportul agenţiei de evaluare.

Cele mai citite

FCSB-Olympiakos Pireu 0-0. Roș-albaștrii sunt foarte aproape de primăvara Europa League

FCSB a obţinut un rezultat de egalitate important cu echipa greacă Olympiakos Pireu, 0-0, joi seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, în etapa a...

Seară regală dedicată Curajului Civic. Campioni și Eroi: Curaj, Performanță, Civism

Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei române a găzduit, joi seară, în Sufrageria de Stat de la Palatul Regal, o seară dedicată curajului civic. În cadrul...
Ultima oră
Pe aceeași temă