0.9 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăMiniştrii de Finanţe din zona euro şi-au dat acordul final pentru susţinerea...

Miniştrii de Finanţe din zona euro şi-au dat acordul final pentru susţinerea băncilor spaniole

Miniştrii de Finanţe din zona euro şi-au dat astăzi acordul final pentru susţinerea băncilor spaniole cu până la 100 de miliarde de euro, decizie care creează condiţiile pentru furnizarea unei prime tranşe de 30 de miliarde euro, prin intermediul Fondului European de Stabilitate Financiară (FESF), potrivit Mediafax.

Băncile spaniole vor primi bani după ce vor înainta planuri de restructurare aprobate.

Planul de salvare a băncilor spaniole reprezintă un element esenţial al eforturilor Spaniei de menţinere a accesului pe pieţele financiare şi de ţinere sub control a crizei datoriilor.

„Nu este clar dacă programul de susţinere a băncilor spaniole va contribui la calmarea pieţelor şi reducerea costurilor de finanţare a statului”, a declarat Antonio Garcia Pascual, economist şef al Barclays Capital pentru regiunea Europa de Sud.

Programul pentru Spania va avea loc iniţial prin intermediul FESF, care mai are o capacitate de finanţare de 240 de miliarde de euro.

Mecanismul European de Stabilitate (MES) va deveni operaţional după o decizie a justiţiei germane, aşteptată în luna septembrie.

MES nu va putea ajuta direct băncile spaniole decât după înfiinţarea unei autorităţi de reglementare comune, rol care va reveni Băncii Centrale Europene.

 

Cele mai citite
00:00:42

VIDEO. Rusia declară că Franța a căutat să inițieze un „dialog” fără participarea Ucrainei

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, afirmă că Franța a încercat să stabilească un „dialog” cu Moscova pe tema Ucrainei, dar fără participarea Kievului,...

Donald Trump a numit un nou ambasador în Panama. SUA intenționează să reia controlul asupra canalului cu același nume

Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, l-a ales pe comisarul comitatului Miami-Dade, Kevin Marino Cabrera, ca ambasador în Panama, după ce a ameninţat că...
00:00:42

VIDEO. Rusia declară că Franța a căutat să inițieze un „dialog” fără participarea Ucrainei

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, afirmă că Franța a încercat să stabilească un „dialog” cu Moscova pe tema Ucrainei, dar fără participarea Kievului,...
Ultima oră
Pe aceeași temă