17.8 C
București
joi, 26 septembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăMai este posibilă scăderea TVA?

Mai este posibilă scăderea TVA?

Şeful statului afirmă că mărirea TVA a fost o greşeală şi că ea a dat înapoi economia cu 6 luni.

 

Îngenuncheate de mărirea TVA de anul trecut cu 5%, marile reţele comerciale vin acum cu o promisiune-şoc: să reducă preţurile dacă şi statul va da înapoi şi va micşora taxa. Promisiunea a fost făcută ieri de Dan Şucu, preşedintele Asociaţiei Marilor Reţele Comerciale din România (AMRCR), la seminarul „Revenirea economiei”, organizat de Ziarul Financiar. Majorarea TVA cu 5% la jumătatea anului trecut a fost o lovitură pentru mediul de afaceri recunoscută şi de preşedintele Traian Băsescu în cadrul aceluiaşi seminar.

Promisiunile comercianţilor

Cum toată lumea afirmă că marile magazine au crescut preţurile o dată cu majorarea TVA, dar că este puţin probabil să le micşoreze dacă TVA va scădea, şeful AMRCR a ţinut să precizeze că, pe lângă micşorarea preţurilor, membrii AMRCR au decis să nu facă afaceri decât cu cei care vor aplica măsuri similare. Asociaţia reuneşte hipermarketuri (Cora, Carrefour, Auchan, Real, Kaufland), magazine cash and carry (Selgros, Metro), supermarketuri (Billa, Megaimage), de bricolaj (Praktiker, Bricostore, Dedeman, Hornbach) şi magazine specializate, şi a avut o cifră de afaceri de peste 6 miliarde de euro anul trecut.

2011/05/19//181976-tabel.jpg

TVA a dat economia înapoi cu 6 luni

Creşterea TVA la 24% a fost o eroare politică, susţinută inclusiv de „marii bărbaţi care s-au duelat la Convenţia PDL”, şi care a întârziat ieşirea din recesiune cu cel puţin şase luni, a spus ieri, la acelaşi seminar, preşedintele Traian Băsescu. El a adăugat că la momentul majorării a susţinut scăderea pensiilor cu 10%, ca măsură temporară, dar Curtea Constituţională a respins o Ordonanţă emisă în acest sens.

El a adăugat că o altă propunere a fost un impozit temporar de 10%, care să se fi aplicat la toate pensiile, de la cea mai mare la cele de până la 340 de lei. Preşedintele a menţionat că cei din coaliţie s-au reunit la Guvern şi au decis creşterea TVA.

Dacă ar fi fost aleasă măsura diminuării pensiilor, consecinţele acesteia ar fi putut fi îndreptate relativ repede, prin readucerea acestora la nivelurile anterioare, după cum salariile bugetarilor vor fi majorate treptat la valorile anterioare amputării lor. Spre deosebire, readucerea TVA la nivelul anterior majorării necesită ani de zile, a spus Traian Băsescu.

Doru Cireasa
Doru Cireasa
Doru Cireasa
Cele mai citite

Ministrul Sănătății din Liban: Țara este în război/500000 de persoane au fost strămutate

Ministrul Sănătății din Liban, Firass Abiad, a declarat că țara este "deja în război", iar aproape jumătate de milion de persoane au fost strămutate...

Ministrul Sănătății din Liban: Țara este în război/500000 de persoane au fost strămutate

Ministrul Sănătății din Liban, Firass Abiad, a declarat că țara este "deja în război", iar aproape jumătate de milion de persoane au fost strămutate...

Rareș Bogdan avertizează asupra unui dezastru economic cauzat de politica PSD și a lui Marcel Ciolacu

Rareş Bogdan a lansat miercuri seară un atac la adresa premierului Marcel Ciolacu și a liderilor PSD pe care îi acuză de faptul că...
Ultima oră
Pe aceeași temă