Pentru că nimeni nu a reușit să îl clintească de 19 ani din funcția de președinte al Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, catalogat drept unul dintre vechii baroni ai PSD, și-a rafinat atât de mult gusturile, încât nu își mai poate odihni trupul istovit de muncă decât pe canapele și fotolii de lux. Fabricate neapărat din piele naturală, tip englezesc. Lordul de Vrancea a cumpărat în această lună, din banii publici ai județului, un set de mobilier format dintr-o canapea și un fotoliu la un preț de 27.400 lei. Cam cât alocațiile a 180 de elevi.
De parcă activitatea întregului județ Vrancea era blocată datorită faptului că Oprișan nu se putea odihni comod la servici, achiziția canapelei cu trei locuri și a fotoliului de lux s-a derulat într-o procedură de urgență greu de explicat. La data de 10 mai 2019, la ora 10:35, s-a publicat anunțul privind intenția de achiziție. În aceeași zi, la ora 15:19, Oprișan deja își cumpăra mobilierul din piele tip englezesc. Canapeaua cu trei locuri i-a costat pe locuitorii județului Vrancea suma de 15.600 lei, echivalentul a 3.277 euro. Fotoliul a fost și el 11.800lei, adică 2.479 euro.
Nobilul aristocrat Marian Oprișan a știut însă de la bun început exact ce își dorea. Conform anunțului de achiziție, Consiliul Județean Vrancea a cerut oferte pentru „Canapea 3 locuri piele naturală, dimensiuni : 2200x970x750 h/mm, mobilier de factură clasică, tip englezesc – model chesterfield, tapițat cu piele, cu bumbi, ce formeaza caroiaje romboidale”. Pentru șezut, deși nu a acuzat, ca alți politicieni, vreun atentat la colon, Oprișan a formulat pretenții foarte precise. Și-a dorit burete cu densitate de 65 kg/mc. Iar intradosul șezutul să fie din pânză tare, colorată. Exact aceleași caracteristici au fost solicitate și pentru fotoliu. Tot piele naturală, model clasic, englezesc, cu bumbi, etc. Evident, cu aceeași densitate a buretelui pentru șezut, că doar președintele CJ Vrancea nu își putea risca sănătatea.
Așa cum am spus, la câteva ore de la lansarea anunțului de achiziție, Consiliul Județean Vrancea a primit exact-exact ce a solicitat. Stranie coincidență, prețurile solicitate și cele oferite au coincis la virgulă. A cerut Oprișan canapea de 3.277,45 euro? Fix la acest preț i-a și fost oferită de o firmă de mobilier de lux din București. Costul fotoliului a fost estimat la 2.479,10 euro? Exact în acești bani i-a și fost livrat. Nici un cent mai puțin! Desigur, aceasta stranie coincidență poate trezi interesul autorităților de cercetare penală, nu a cetățenilor din Vrancea, de mult prea mult timp obișnuiți cu extravaganțele lui Marian Oprișan.
Căci în acest an același Oprișan a mai ieșit în evidență cu alte câteva achiziții destul de scandaloase. Din bani publici, de dragul Centenarului, Oprișan a cheltuit 9.625 euro pentru 100 de pachete aniversare ce conțineau o medalie de cupru, o broșură și un disc de vinil. Probabil cel mai apreciat element a fost discul de vinil, industria producătoare de aparate pick-up-uri cunoscând datorită lui Oprișan e dezvoltare deosebită în Vrancea.
Ca un adevărat lord, Oprișan a luat în calcul și ziua de 8 Martie. Și le-a oferit doamnelor din județ nu mai puțin de 10.000 de fire de lalele. Impresionant! Doar că florile lui Oprișan au fost cumpărate tot din bugetul județean, costul total fiind de 4.200 de euro.