Târgul Naţional Imobiliar, deschis la Palatul Parlamentului, a avut patru zile la dispoziţie pentru a-i convinge să cumpere pe cei care îşi caută o casă.
Una dintre cele mai tentante oferte de la târg a fost a celor de la Pallady Towers: trei camere la preţ de două. Sună atrăgător, mai ales în condiţiile în care mulţi dintre vizitatori căutau apartamente de două camere pentru că nu le ajung banii pentru mai mult. „Toată lumea care a auzit de ofertă, tinde să aleagă cele trei camere. Este vorba de succesul personal. Căci necesitatea unei familii cu doi copii se îndreaptă către trei camere”, declară Mihai Florescu, reprezentantul Pallady Towers.
Apartamentele scoase la această promoţie au o suprafaţă de 85 mp şi costă 88.500 euro + TVA de 5%.
Proiect pentru studenţi
Un alt proiect pentru bugete reduse
este Quadra 2 – un complex de locuinţe ridicat în Regie şi adresat în special studenţilor. Quadra 2 vinde 226 garsoniere cu suprafeţe cuprinse între
37-51 mp. Lista de preţuri nu a fost însă întocmită, dar potrivit estimărilor anterioare ale companiei dezvoltatoare, metrul pătrat ar trebui să coste până în 1.000 euro.
Oferte la tot pasul şi preţuri
Mulţi dezvoltatori ofereau discounturi la semnarea antecontractului în perioada târgului. Acestea variau între 10-15%. Metropolitan Residence merge chiar mai departe de atât şi nu cere decât 500 euro pentru rezervarea apartamentului. Restul banilor se achită la final, după ce locuinţa este deja finisată. Alţii, cum ar fi Venus Residence, oferă bucătăriile deja mobilate şi utilate.
Pentru a enumera cele mai bune preţuri de la târg, o garsonieră în sectorul 6 costă 35.000 euro, un apartament cu două camere în sectorul 4 ajunge la 42.000 euro, iar un apartament de trei camere în sectorul 3 costă 65.000 euro. De toate deci, pentru toată lumea. Bani să fie! Iar pentru a rezolva această problemă, la târg au fost prezente şapte bănci şi companii de creditare dornice să finanţeze.
„S-au dat deja credite chiar în cadrul târgului încă din prima zi. Instituţiile financiare luptă să recâştige încrederea clienţilor, să le arate că vor din nou să îi ajute să îşi cumpere o locuinţă”, spune Cristina Mardare, PR Manager TNI.
Dar adevărata muncă pentru companiile imobiliare, abia acum începe. De azi, reprezentanţii lor încep să contacteze clienţii care s-au arătat interesaţi la târg pentru încheierea tranzacţiei.