6.3 C
București
joi, 14 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăJaf cu banii publici în mandatul de șef ANSVSA al lui Robert...

Jaf cu banii publici în mandatul de șef ANSVSA al lui Robert Chioveanu

După mai bine de 7 luni de la momentul în care directorul economic al ANSVSA, Cornelia Bilțiu Dâncuș, a depus sesizări la mai multe instituții ale statului, printre care Guvernul României, PCurtea de Conturi, Ministerul de Interne, DSP București, Ministerul Finanțelor și Agenția Națională a Funcționarilor Publici, aducând în atenția autorităților abaterile președintelui ANSVSA de la ”respectarea prevederilor legale” și încercarea acestuia ”de a frauda și deturna fondurile și bugetul instituției”, Robert Chioveanu, soluția managerială a lui Ludovic Orban, continuă să fie protagonistul unui mega scandal instituțional.

Anchetele ”României Libere” (al căror autor a fost, ulterior, chemat în instanță de către șeful ANSVSA), începute în octombrie 2020, și care au scos la iveală probleme funcționale ale Autorității, au reverberat, subiectul fiind preluat și de televiziunile naționale. În ciuda faptului că a trebuit să se lupte în justiție împotriva măsurilor conducerii ANSVSA, luate împotriva sa în perioada dezvăluirilor din ”România Liberă”, directorul economic al instituției nu a renunțat la a face publice aspectele litigioase legate de activitatea președintelui. În urma celui mai recent interviu la una dintre televiziunile naționale, în care a vorbit despre cum și-a decontat președintele ANSVSA, ilegal, potrivit unui raport de control al Curții de Conturi, mai multe facturi de cazare la diverse hoteluri, directorul economic ANSVSA s-a trezit, fără nicio explicație, trimis să lucreze la 200 de kilometri de casă, atenție, începând cu ziua în care primise ca sarcină de serviciu participarea la o videoconferință la sediul central al Autorității.

Două dispoziții care se bat cap în cap

La doar o săptămână de la interviul cu pricina, Cornelia Bilțiu Dâncuș (foto) a primit din partea lui Robert Chioveanu o notă prin care i se cerea să ofere mai multe informații legate de episodul în cauză. Ulterior, în Miercurea Mare, directoarea economică a ANSVSA susține că a fost informată că va lucra, în următoarele 3 luni, începând cu data de 28 aprilie, în alt județ (DSVSA Olt), în timp ce, cu o zi mai devreme, prin adresa ANSVSA nr. 177/27.04.2021, i se cerea să fie prezentă și să susțină problemele legate de buget și execuția bugetară la videoconferința organizată de ANSVSA cu structurile subordonate în aceeași data, 28.04.2021…

Directorul economic a refuzat detașarea, contestând măsura prin invocarea faptului că este unicul întreținător al celor doi copii minori ai săi, la data organizării videoconferinței prezentându-se la eveniment în ciuda faptului că intrarea în sala de ședințe de la etajul 4 îi fusese blocat prin încuierea ușii de acces.
În mod stupefiant pentru participanții din întreaga țară la reuniunea pe probleme bugetare, Robert Chioveanu a încercat pur și simplu să o dea afară pe Cornelia Bilțiu Dâncuș de la ședința cu pricina, apelând chiar și la Poliție pentru îndeplinirea acestui deziderat. Finalmente, directorul economic a reușit să rămână la videoconferință, invocând documentul oficial prin care fusese invitat, dresa ANSVSA nr. 177/27.04.2021, și anunțând că nu vrea să părăsească sala pentru a i se reproșa apoi că nu dă curs sarcinilor de serviciu.

”Domnule președinte, nu mi-ați dat în scris faptul că nu am voie să particip la această ședință. A venit Poliția, nu a constatat nimic. Vreți ca țara să nu audă ceea ce se întâmplă în această instutuție. Nu vreți să se știe adevărul. Lăsați-mă să spun ceea ce se întâmplă în această instutuție!”, a fost replica prin care directorul economic al ANSVSA a pus capăt, până la urmă, refuzului conducerii Autorității de a-i permite prezența, culmea, la un eveniment la care chiar reprezentanții instituției o invitaseră.
Cum încercările noastre, repetate, de a-l contacta telefonic pe președintele Robert Chioveanu nu au fost încununate de succes, vom cita, pe post de replică, un fragment din comunicatul pe care ”Serviciu Comunicare și Logistică Documentară” din ANSVSA l-a afișat pe siteul instituției, cu titlul de ”Precizări”: ”Litigiile dintre ANSVSA și un angajat al instituției trebuie să urmeze căile legale și nu să presupună lansarea de acuzații fără acoperire în mass media. Ca un exemplu al faptului că afirmațiile doamnei Cornelia Bilțiu-Dăncuș sunt false, precizăm că nu a fost emis niciun act administrativ prin care doamna director Cornelia Bilțiu-Dăncuș să fi fost „transferată/mutată” la o instituție teritorială subordonată, aflată la o distanță de 200 de km, pentru o perioadă de 3 luni (…)”.

Raportul Curții de Conturi confirmă deconturile ilegale ale președintelui Robert Chioveanu

Factorul declanșator pentru noul episod al conflictului perpetuu dintre șeful ANSVSA și directorul economic este Raportul întocmit de Curtea de Conturi a României, ulterior unui control desfășurat în perioada 24 – 28 august 2020, ca urmare a unor ”sesizări primite”, cel mai probabil acestea fiind conținute în memoriul adresat mai multor instituții ale statului de către Cornelia Bilțiu Dâncuș.

În sinteza constatărilor rezultate în urma acţiunii de control efectuate la Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, inspectorii Curții de Conturi afirmă negru pe alb două aspecte extrem de importante pentru oricine este interesat de felul în care sunt cheltuiți banii statului într-o instituție precum ANSVSA:
”1. ANSVSA a plătit necuvenit din bugetul de stat suma de 15.443,41 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor hoteliere prestate de SC ANA HOTELS SA – Crowne Plaza Hotel, cu sediul în București, sector 1, facturate entității pentru beneficiarul acestor servicii, respectiv președintele entității publice, care la aceea dată ocupa funcția de demnitate publică și deținea locuință proprietate personală în municipiul Bucureşti, la care se adaugă dobânzi și penalități în sumă totală de 682,35 lei.
2. Decontarea sumei de 3.210,08 lei, reprezentând cheltuieli aferente unor deplasări efectuate în zilele nelucrătoare, precum și în zilele reprezentând sărbători legale, pentru care, în timpul controlului, nu s-au prezentat documente suficiente care să conțină aspecte și informații prin care să fie justificată deplasarea în interesul serviciului”.

Chioveanu, cazat la Crowne Plaza pe banii statului, deși avea apartament în București

În ciuda constatărilor, însă, în condițiile în care Robert Chioveanu a achitat integral, în chiar luna desfășurării controlului, întreg prejudiciul consemnat de către Curtea de Conturi, instituția de control financiar a considerat că nu se mai impun recomandări, punctele de vedere aflate în divergență fiind eliminate conform notei de conciliere nr. 11.074/28.08.2020.

Cu toate acestea, un aspect extrem de interesant rămâne în suspensie și ar trebui, în mod normal, să intre în atenția altor organe de control. Astfel, conform prevederilor art. 14^6 alin. (1) din OUG nr. 101/2011, ”persoanele care ocupă funcţii de demnitate publică numite (…), care nu deţin în proprietate exclusivă sau în coproprietate imobile în municipiul Bucureşti, beneficiază, pe durata mandatului, de decontarea cheltuielilor de cazare”. Ori, așa cum reiese din declarația de avere înregistrată sub nr. 4647/15.06.2020, întocmită la data de 12.06.2020 de către Chioveanu, acesta deține încă din anul 2017, în coproprietate, un imobil cu destinația de locuință pe raza municipiului București, fapt care din start îl aducea în postura de a nu îndeplini condițiile pentru decontarea cheltuielilor de cazare din bugetul entității.
Care să fi fost motivele, în aceste condiții, ce au determinat funcționarii APPS să-i acorde lui Robert Chioveanu negația nr. 18508/19.12.2019, în baza căreia acesta a decis să se cazeze la hotelul de lux al familiei Copos, poate doar reprezentanții Parchetului ar putea să ne spună, în urma unei eventuale anchete separate.

Statul plătește. Cât, însă, și până când?

Raportul Curții de Conturi care, de la data formulării lui și până în prezent a fost ”păzit” extrem de eficient de reprezentanții ANSVSA, nu este singurul document care semnalează neregulile existente în cheltuirea banilor publici în cadrul Autorității. În ianuarie, un memoriu semnat de Stelian Caramitru, secretarul genral al ANSVSA, Cornelia Bilțiu Dâncuș, director economic, Valentin Voicu, șeful Institutul pentru Controlul Produselor Biologice şi Medicamentelor de uz Veterinar, Florica Bărbuceanu, directoarea Institutului de Diagnostic și Sănătate Animală, împreună cu alți 12 directori DSV din țară și șefi de servicii din ANSVSA, aducea în atenția președintelui și premierului faptul că instituția detașării, de care Robert Chioveanu ”se folosește în scopul ”executării profesionale”a personalului aflat în subordinea sa”, atrage chetuieli foarte mari din bugetul statului pentru cazare, diurnă și transport, lipsite de orice justificaare tehnică. Asupra memoriului în cauză, și a ”meniului financiar” al vicepreședinților ANSVSA, vom reveni într-o ediție viitoare.

Cele mai citite

ANAF îi controlează pe cei care închiriază locuințe în regim hotelier

Autoritățile fiscale i-au luat în vizor pe proprietarii care închiriază locuințe în regim hotelier, dar nu își declară veniturile, potrivit Pro Tv. Potrivit datelor ANAF,...

ISU Dâmbovița: Concentraţiile de gaz sunt monitorizate în localitatea Doiceşti, după o refulare de apă la forarea unui puţ

Concentraţiile de gaz sunt monitorizate în localitatea Doiceşti, după o refulare de apă la forarea unui puţ, informează, miercuri seara, Inspectoratul pentru Situaţii de...

S-a aflat cauza decesului lui Silviu Prigoană

Omul de afaceri Silviu Prigoană a murit în urma unui infarct – este concluzia medicilor legiști. Procurorul va închide dosarul după ce va analiza...
Ultima oră
Pe aceeași temă