3.9 C
București
miercuri, 18 decembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăIncognitoGuvernul aprobă un sediu de standard NATO pentru Direcția Generală de Protecție...

Guvernul aprobă un sediu de standard NATO pentru Direcția Generală de Protecție Internă

Guvernul României aprobă construirea unui sediu, conform standardelor NATO, pentru Direcția Generală de Protecție Internă (DGPI) din Ministerul Afacerilor Interne.

Hotărârea de Guvern privind noul sediu al DGPI este pe ordinea de zi a ședinței Executivului din data de 13 iunie 2024. Este vorba de un proiect de HG pentru reaprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „Construire şi dotare Sediu DGPI, strada Răzoare nr. 5, sector 6, Bucureşti”.

„Direcția Generală de Protecție Internă este structura specializată cu atribuții în domeniul securității naționale, în subordinea Ministerului Afacerilor Interne, cu personalitate juridică, care desfășoară activități de identificare, contracarare și înlăturare a amenințărilor, vulnerabilităților și factorilor de risc la adresa informațiilor, patrimoniului, personalului, misiunilor, procesului decizional și capacității operaționale ale structurilor Ministerului Afacerilor Interne, precum și a celor care pot duce la tulburarea gravă a ordinii publice”, indică Nota de fundamentare care însoțește proiectul de HG.

Conform aceluiași document, „DGPI este o parte integrantă a Comunității Nationale de Informații, alături de Serviciul Român de Informații, Serviciul de Informații Externe și Direcția de Informații a Apărării, ce reprezintă rețeaua funcțională a autorităților publice din sistemul securității naționale”.

DGPI este o parte integrantă a Comunității Nationale de Informații, alături de Serviciul Român de Informații, Serviciul de Informații Externe și Direcția de Informații a Apărării

Lucrările de construire a sediului DGPI fuseseră inițial aprobate printr-o Hotărâre de Guvern din anul 2021 și sunt acum realizate în proporție de 50 la sută. Dar modificarea unor parametri ai acestui obiectiv a fost solicitată de beneficiar în contextul generat de războiul din Ucraina, care a început în anul 2022.

Clădirea va avea demisol, parter și șase etaje. Valoarea totală a proiectului este de circa 202 milioane de lei.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

SUA anunță un armistițiu între forţele dominate de kurzi și grupările pro-turce din Siria

Statele Unite(SUA) au anunţat marţi prelungirea armistiţiului, sub egida Washingtonului, între forţele dominate de kurzi care controlează vaste regiuni din nord-estul Siriei şi grupările...

Georgia: Mii de manifestanți pro-UE au ieșit din nou în stradă

Mii de manifestanţi pro-UE s-au adunat din nou marţi seara în Georgia, în speranţa de a câştiga "războiul nervilor" cu guvernul, acuzat că a...

Dominic Fritz nu vrea ca Iohannis să-l numească tot pe Ciolacu premier

Vicepreşedintele USR Dominic Fritz afirmă că nu s-a discutat, la întâlnirile dintre partidele pro-europene la care el a fost prezent, despre ideea ca Marcel...
Ultima oră
Pe aceeași temă