10 C
București
miercuri, 18 decembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăIncognitoBarna a fost reclamat din nou la DNA

Barna a fost reclamat din nou la DNA

Barna a fost reclamat din nou. O nouă reclamație la DNA îl vizează pe copreședintele USR PLUS, chiar la momentul în care Barna candidează la funcția de președinte al partidului. Barna candidează împotriva lui Dacian Cioloș.

Dan Barna, copreşedinte USR PLUS, a confirmat, ieri, că împotriva lui este formulată o nouă sesizare la DNA. Reclamația a fost depusă de Departamentul pentru Lupta Antifraudă (DLAF), care se află în subordinea premierului. Interesant este faptul că reclamația e depusă la momentul în care USR PLUS are o moțiune de cenzură contra premierului Cîțu și, separat, va susține și moțiunea de cenzură lansată de PSD.

„Oricât se va strădui DLAF, o instituţie aflată în subordinea premierului, să taie în segmente verificarea activităţii mele pentru a plasa ştiri negative la fiecare moment politic sau electoral important, premierul Cîţu tot nu va recâştiga sprijinul USR PLUS. Am cerut în mod repetat, încă de acum trei ani, ca orice dosar să fie procesat şi trimis la DNA, astfel încât să fie lămurite toate chestiunile asupra cărora există semne de întrebare. Până acum, s-a confirmat că am avut dreptate de fiecare dată când am zis că nu am nimic de ascuns şi nimic de care să mă tem”, a anunțat Dan Barna într-un mesaj postat pe internet.

Barna a fost reclamat din nou

Dan Barna spune că a avut o singură întâlnire cu reprezentanți ai DLAF, la data de 11 martie. Acei reprezentanți DLAF i-au spus lui Barna că au încheiat cercetarea şi că vor trimite cazul la DNA.

Barna spune că le-a cerut celor de la DLAF să procedeze rapid dar a constatat, acum, că dosarul lui ar fi fost tergiversat intenționat.

“DLAF a pus deoparte o bucată din verificarea iniţială, pentru zile negre şi nevoi de comunicare negativă, ca să se poată genera încă o ştire de genul s-a trimis la DNA ceva cu Barna”

Dan Barna,

Copreședinte USR PLUS

DNA lucrează simultan la două dosare – unul al lui Barna, altul legat de Florin Cîțu. Al doilea este un dosar in rem și vizează documentul transmis din cabinetul consilierei Mioara Costin. Documentul dădea instrucțiuni pentru Congresul PNL. La Congres, Florin Cîțu a fost ales președinte, dar el spune că nu știa ce a trimis consiliera lui.

“Înțeleg că sunt două dosare. Dar sunt in rem, sunt pe faptă, nu au nicio legătură cu persoana. Este mizerabil să le asociezi cu persoana mea cu două zile înainte de Congresul PNL”

Florin Cîțu,

Prim-ministru

„Biblioteca bunelor practici”

Este o stranie coincidență între simultaneitatea dosarelor lui Cîțu și Barna, în momentul în care ambii au probleme în propriile lor partide, care le pot compromite viitorul politic.

Potrivit informațiilor prezente pe site-ul Digi24, DLAF a trimis la DNA un dosar despre proiectul numit „Biblioteca bunelor practici. Concept inovator de dezvoltare a mediului rural”. Proiectul i-a aparținut lui Dan Barna și soției sale. DLAF ar fi ajuns la concluzia că „au rezultat indicii privind posibila săvârșire a unor fapte de natură penală”.

Ionuț Moșteanu, purtătorul de cuvânt al USR PLUS, atrage atenția că nu întâmplător dosarul Barna revine în discuție. Dosarul reapare chiar înainte de votarea moțiunilor de cenzură împotriva premierului Cîțu. Una dintre moțiuni este inițiată de USR PLUS. Cealaltă moțiune, lansată de PSD, va fi votată și de USR PLUS.

“Pun această nouă informație pe seama unei viitoare moțiuni de cenzură care va trebui votată săptămâna viitoare. Evident că nu e o coincidență stranie că apare brusc această trimitere de la DLAF, într-un moment în care urmează să vină la vot o moțiune împotriva Guvernului Cițu”, a declarat Ionuț Moșteanu la postul Digi24.

O guvernare stabilă şi eficientă este posibilă, însă fără Florin Cîţu

Dan Barna insistă asupra faptului că marea temă a zilei este demiterea premierului Cîțu. Această demitere ar permite ieșirea din criza politică.

„Obiectivul nostru este rezolvarea rapidă a crizei politice şi revenirea la o guvernare stabilă şi eficientă. Ea este posibilă, însă fără Florin Cîţu. Actualul premier, coordonator al unei campanii de vaccinare eşuată, autor direct şi moral al crizei politice, trebuie să plece cât mai rapid. Pentru binele românilor şi al României”, subliniază Dan Barna.

“Oricât ar crede unii și alții că nouă ni se înmoaie genunchii la o amenințare de genul ăsta, nu e așa. USR PLUS este foarte hotărât să meargă înainte, Florin Cîțu va pleca de la Palatul Victoria”, insistă liderii USR PLUS.

O altă coincidență este că și Ludovic Orban, fost președinte PNL, estimează că premierul Cîțu va fi demis.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Dominic Fritz nu vrea ca Iohannis să-l numească tot pe Ciolacu premier

Vicepreşedintele USR Dominic Fritz afirmă că nu s-a discutat, la întâlnirile dintre partidele pro-europene la care el a fost prezent, despre ideea ca Marcel...

Care sunt cele mai periculoase adversare pentru Simona Halep în calificările Australian Open 2025!

Românca va începe primul Grand Slam al anului din calificări, alături de alte patru conaționale, având de înfruntat jucătoare experimentate din top 100 WTA. Simona...

SUA anunță un armistițiu între forţele dominate de kurzi și grupările pro-turce din Siria

Statele Unite(SUA) au anunţat marţi prelungirea armistiţiului, sub egida Washingtonului, între forţele dominate de kurzi care controlează vaste regiuni din nord-estul Siriei şi grupările...
Ultima oră
Pe aceeași temă