21.8 C
București
duminică, 29 septembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăGeoană către Boc: Ar fi oportună invitarea unor reprezentanţi ai CE la...

Geoană către Boc: Ar fi oportună invitarea unor reprezentanţi ai CE la negocierile cu Gazprom

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, apreciază, într-o scrisoare pe care i-a adresat-o premierului Emil Boc, că ar fi oportun ca acesta să aibă în vedere invitarea unor reprezentanţi ai Comisiei Europene, în calitate de observatori, la negocierile pe care partea română le va purta cu Gazprom, citează Mediafax.

Geoană precizează că are în vedere faptul că între Ministerul Economiei şi Gazprom au loc contacte „din ce în ce mai dese”, producătorul rus de gaze şi-a reafirmat interesul de a investi în România şi de a colabora cu societăţile de stat Romgaz şi Transgaz, precum şi faptul că în acest an expiră contractele de tranzit prin România al gazelor naturale spre ţările din Balcani.

De asemenea, Geoană consideră că, „în spiritul angajamentelor pe care România le are în calitate de stat membru al Uniunii Europene şi în spiritul transparenţei comunicaţionale”, ar fi „oportună şi utilă” informarea CE în legătură cu stadiul negocierilor pe care România le va purta cu Gazprom.

Geoană menţionează în scrisoare că CE este „din ce în ce mai interesată” în legătură cu discuţiile din domeniul energiei pe care ţările membre le poartă cu terţe părţi. „În acest sens, comisarul european pentru Energie, Gunther Oettinger, a declarat public, încă din luna septembrie, că este intenţia Comisiei Europene de a solicita aprobarea unei măsuri prin care autorităţile de la Bruxelles să fie notificate în legătură cu contractele din domeniul energiei pe care statele membre UE le vor încheia cu terţe ţări, atât înainte, cât şi după finalizarea negocierilor. Astfel, propunerea urmăreşte stabilirea unor proceduri şi mecanisme de comunicare menite să insereze Comisia Europeană în cadrul discuţiilor despre energie dintre statele membre şi state non-UE”, se arată în scrisoarea lui Geoană.

Potrivit preşedintelui Senatului, obiectivul acestei abordări, aşa cum a fost el asumat de către comisarul european pentru Energie, este de a îmbunătăţi coordonarea internă în cadrul Uniunii, astfel încât statele membre să poată vorbi cu o singură voce în ceea ce priveşte securitatea energetică.

Mircea Geoană precizează că CE a acţionat deja în calitate de observator în cadrul negocierilor pe care Polonia le-a purtat cu Gazprom. „După cum probabil ştiţi, polonezii au avut mai multe etape în negocierea cu Gazprom, prima cu privire la majorarea cantităţilor de gaz, inclusiv pentru tranzit, acord semnat cu succes în 2010. O a doua etapă a fost însă necesară pentru armonizarea acordului cu cerinţele europene. În această etapă, Uniunea Europeană s-a implicat direct, iar Polonia a reuşit să obţină chiar o reducere importantă de preţ”, scrie Geoană, amintind că în această etapă negocierile s-au făcut cu participarea Comisiei Europene.

Preşedintele Senatului menţionează că astfel Polonia a obţinut o reducere a preţului, „în condiţiile în care cumpăra mai mult gaz decât s-a agreat iniţial, economia ajungând la 250 de milioane de dolari până la sfârşitul lui 2014, în cazul în care Polonia ar folosi toată reducerea oferită de Gazprom”.

Geoană mai scrie că, în cadrul întrevederii pe care a avut-o recent cu Gunther Oettinger, a abordat şi subiectul implicării CE în negocierile pe care România le va purta cu Gazprom. „Amândoi am căzut de acord asupra importanţei obţinerii unor contracte avantajoase pentru România şi a unui preţ bun pentru gazele pe care ţara noastră le importă, considerând că implicarea Comisiei Europene în calitate de observator la acest proces este benefică, de natură să mărească eficienţa şi transparenţa discuţiilor”, a menţionat Geoană.

La începutul lunii octombrie, ministrul Economiei, Ion Ariton, a făcut o vizită la Moscova, unde a discutat cu şefii Gazprom, Lukoil şi Mechel.

Ministerul Economiei anunţa atunci că Gazprom şi-a manifestat disponibilitatea de a stabili relaţii contractuale directe pentru furnizarea de gaz către România, precum şi de a investi în centrale electrice şi depozite subterane de gaze naturale.

România importă indirect de la Gazprom gaze naturale. Grupul rus a semnat în 2009 un memorandum cu producătorul de gaze Romgaz Mediaş pentru construcţia crearea unei companii mixte, dar deocamdată fără efecte concrete.

Cele mai citite

Vremea se răcește semnificativ și devine instabilă în Capitală: Averse torențiale și descărcări electrice

Potrivit prognozei speciale emise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), vremea în Capitală se va schimba radical în ziua de duminică. Se așteaptă o...

S-a găsit soluția ca platforma X să reînceapă să funcționeze în Brazilia

Platforma de social media X, deținută de Elon Musk, trebuie să achite o ultimă amendă în valoare de 10 milioane de Reais (aproximativ 1,9...

Suburbiile sudice ale Beirutului, devastate de atacuri aeriene israeliene: mii de oameni evacuați

Suburbiile sudice ale Beirutului au fost transformate în zonă de conflict, după ce Israelul a lansat atacuri aeriene intense asupra unei regiuni controlate de...
Ultima oră
Pe aceeași temă