29.1 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăInvestigații România LiberăExporturile cresc, piaţa internă rămâne în suferinţă

Exporturile cresc, piaţa internă rămâne în suferinţă

Exporturile FOB realizate în perioada ianuarie-iulie au totalizat 124,07 miliarde lei (28,19 miliarde euro), iar importurile CIF au fost de 137,81 miliarde lei (31,32 miliarde euro, potrivit datelor anunţate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS), potrivit Mediafax.

Numai în luna iulie, livrările pe pieţele externe au atins un nivel record, de aproape 4,5 miliarde euro.

Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, exporturile au crescut cu 7,6% la valori exprimate în lei (7,7% la valori exprimate in euro), iar importurile au scăzut cu 0,8% la valori exprimate în lei (0,7% la valori exprimate in euro).

Deficitul comercial s-a plasat astfel la 13,74 miliarde lei (3,12 miliarde euro), mai mic cu 9,91 miliarde lei (2,23 miliarde euro) decât cel înregistrat în primele şapte luni ale anului precedent.

Trei sferturi  din comerţul exeterior, cu UE

Valoarea schimburilor intracomunitare de bunuri (Intra-UE28) a fost de 87,56 miliarde lei (19,91 miliarde euro) la expedieri şi de 105,16 miliarde lei (23,91 miliarde euro) la introduceri, reprezentând 70,6% din total exporturi şi 76,4% din total importuri.

Valoarea schimburilor extracomunitare de bunuri (Extra-UE28) a fost de 36,51 miliarde lei (8,28 miliarde euro) la exporturi şi de 32,65 miliarde lei (7,4 miliarde euro) la importuri.

„Ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor sunt deţinute de grupele de produse: maşini şi echipamente de transport (42,5% la export şi 34,7% la import) şi alte produse manufacturate (33,6% la export şi respectiv 30,3% la import)”, arată INS.

În iulie, exporturile FOB au însumat 19,93 miliarde lei (4,48 miliarde euro), o valoare record, iar importurile CIF 22,46 miliarde lei (5,05 miliarde euro).

Comparativ cu iulie 2012, exporturile au crescut cu 16,1% la valori exprimate în lei (18,1% la valori exprimate în euro), iar importurile au crescut cu 9,3% la valori exprimate în lei (11,3% la valori exprimate în euro).

Scăderea importurilor, simptomatică

Economiştii sunt departe de a împărtăşi optimismul ce ar putea fi insuflat de cifrele Statisticii.

Economistul Florin Cîţu vede in raportările statisticii o dovadă a faptului că economia UE îşi revine, în timp ce cea a României e în recesiune. Potrivit lui, importurile sunt relevante pentru cererea internă a economiei noastre, în timp ce exporturile privesc cererea internă a altor ţări  pentru bunurile produse in Romania.

Mai mult sau mai puţin, pânâ în prezent evoluţiile exporturilor şi cea a importurilor  au urmat tendinţe similare, de creştere sau scădere. In prezent, şi aceasta este o noutate, exporturile cresc în timp ce importurile scad. ”Din punctul meu de vedere dinamica importurilor surprinde foarte bine deteriorarea in continuarea a cererii interne (inca un indicator care arata mai degraba ca econommia se micsoreaza in continuare.)”, spune el.

O bună parte a importurilor în economie sunt produse ce sunt prelucrate şi încorporate în bunurile exportate. Orice creştere a exporturilor implică şi o majorare a acestei subcategorii de importuri. Cealaltă subcategorie este cea a bunurilor destinate strict pieţii interne. Scăderea totală a importurilor poate sugera, de aceea, o prăbuşire îngrijorătoare a consumului intern şi a importurilor din care acesta e asigurat.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă