5.7 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăCum arată asigurarea care te păzeşte de potopul de după caniculă

Cum arată asigurarea care te păzeşte de potopul de după caniculă

Deja tradiţionalele inundaţii anuale au început să lovească pe întreaga suprafaţă a ţării. De această dată, mai în ales în nordul ţării, ele au fost însoţite şi de grindină chiar mai mare decât oul de găină. Sute de case şi dependinţe au fost deja serios afectate, iar riscul de grindină este acoperit doar de asigurările facultative.

 

Vijeliile şi ploile torenţiale lovesc iarăşi România de la un capăt la celălalt. Numărul judeţelor afectate depăşeşte 25, iar întinderea fenomenelor acoperă practic întreaga ţară, din Bărăgan şi Hunedoara până în Timiş, Suceava, Neamţ sau Galaţi. La sfârşitul săptămânii trecute, zone vaste din judeţele Neamţ, Galaţi şi mai ales Suceava au fost lovite de un fenomen mai rar întâlnit în această formă: din cer au căzut bucăţi de gheaţă de dimensiunea unui ou de găină.

Grindina, care în mod normal nu era un fenomen suficient de puternic pentru a afecta locuinţele, a provocat de această dată daune semnificative. În judeţele Moldovei, aproape o mie de case au fost afectate.

„A fost gheaţă mare cât oul de găină, chiar şi mai mare.Gheaţa mi-a spart tot azbestul din partea de sud a casei, mi-a căzut şi tavanul din hol şi din cămară. La culturi – nici nu mai spun, la porumb a mai rămas numai băţul”, povesteşte un locuitor din comuna Straja, judeţul Suceava.

De altfel, aceasta a fost
zona cea mai afectată. Potrivit datelor Prefecturii Suceava, vorbim despre sute de locuinţe afectate la nivelul întregului judeţ.

„Cu inundaţii ne confruntăm an de an, după cum se ştie. Grindina atât de mare este însă un fenomen rar. Daunele provocate sunt, în general, destul de mici ca valoare, însă sunt foarte multe. Vorbim despre acoperişuri distruse, geamuri sparte, coteţe şi alte dependinţe puse la pământ”, spune Daniel Petrariu, directorul sucursalei Astra Asigurări din Suceava. Potrivit acestuia, în acest moment există aproximativ 500 de avizări de daună pentru fenomenele petrecute în ultimele 3-4 zile.

Urgia vine spre sud. Cum ne protejăm? Mai este de-ajuns asigurarea obligatorie?

Potrivit specialiştilor, în următoarea perioadă ne putem aştepta la fenomene extreme, cum ar fi vijelii, grindină şi cantităţi de ploaie de peste 30 de litri pe metrul pătrat şi în zonele mai sudice, inclusiv în Bucureşti şi judeţul Ilfov. Dâmboviţa, Bucureşti şi Ilfov sunt, de altfel, sub avertizare meteorologică. De asemenea, afectate vor fi şi judeţele Prahova şi Buzău, dar şi Tulcea. În acest fel, aproape întregul teritoriu al României este expus în zilele ce urmează. Singura metodă de protecţie pe care românii o au la îndemână în faţa „potopului” o reprezintă asigurarea locuinţei.

Cea mai ieftină variantă este poliţa obligatorie emisă de Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor (PAID).

Aceasta costă 10 euro pe an pentru locuinţele cu structură din chirpici şi 20 de euro pe an pentru cele cu structură din materiale moderne. Despăgubirea maximă este, în funcţie de tipul clădirii, de 10.000 sau 20.000 de euro. În condiţiile diversificării fenomenelor meteo periculoase pentru locuinţă, poliţa PAD s-ar putea să nu mai fie de-ajuns, aceasta acoperind doar riscurile de inundaţie, cutremur şi alunecări de teren.

Există însă o altă soluţie, şi anume poliţele facultative de locuinţă, adică cele care acoperă şi cele trei riscuri catastrofale, dar şi altele, cum ar fi grindina. Preţul acestor poliţe nu este cu mult mai mare decât cel al asigurărilor obligatorii, iar clientul are posibilitatea de a bifa zeci de riscuri.

De menţionat este şi faptul că, potrivit legii, statul nu va mai despăgubi persoanele afectate de inundaţii, iar primarii au dreptul legal de a aplica amenzi de până la 500 de lei celor care nu deţin o asigurare de locuinţă. 

Cele mai citite

Lui Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și Doru Trăilă li s-a ridicat controlul judiciar. Unde pot călători cei trei

Curtea de Apel București a acceptat scoaterea de sub control judiciar a lui Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și Doru Trăilă. Aceștia au dreptul să...

Amazon, în vizorul UE: posibilă investigație pentru încălcarea Actului Piețelor Digitale

Uniunea Europeană ar putea deschide o investigație împotriva Amazon în 2025, sub suspiciunea că gigantul ar fi încălcat Actul Piețelor Digitale (DMA) prin favorizarea...

Horoscop 23 noiembrie 2024. Balanțele au nevoie de un răgaz

Horoscop 23 noiembrie 2024. Planetele ne invită să privim cu atenție în interiorul nostru și să evaluăm direcția în care ne îndreptăm. Este o...
Ultima oră
Pe aceeași temă